Hotărârea de interzicere a explorării gazelor de şist în Dodeşti, revocată de Consiliul Local, dat în judecată

Consiliul Local Dodeşti, comună al cărei primar a refuzat să elibereze un aviz pentru compania Chevron, a revocat hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist adoptată în urmă cu o lună, după ce Prefectura Vaslui a atacat în instanţă documentul respectiv.

Urmărește
421 afișări
Imaginea articolului Hotărârea de interzicere a explorării gazelor de şist în Dodeşti, revocată de Consiliul Local, dat în judecată

Hotărârea de interzicere a explorării gazelor de şist în Dodeşti, revocată de Consiliul Local, dat în judecată

Hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist în comuna Dodeşti, adoptată în urmă cu o lună de Consiliul Local, a fost revocată într-o şedinţă ordinară, prin votul aceloraşi consilieri care se pronunţaseră împotriva metodei fracţionării hidraulice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia CL Dodeşti vine la scurt timp după ce Prefectura Vaslui a atacat în instanţă hotărârea prin care autorităţile locale din Dodeşti au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist în comună.

TITLURILE ZILEI

"În momentul în care am primit citaţie de la Tribunalul Vaslui, am adus la cunoştinţa consilierilor locali despre procesul în care am fost implicaţi. În consecinţă, unul dintre consilieri a venit cu un proiect de hotărâre prin care a solicitat, în şedinţă ordinară, revocarea hotărârii de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist în comuna Dodeşti, ceea ce, în final, s-a şi întâmplat. Consilierii locali au spus că nu au chef să se plimbe pe la tribunal, iar eu, ca secretar al primăriei, nu am niciun contract să reprezint Consiliul Local în instanţă", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX secretarul Primăriei Dodeşti, Loredana Cerbu.

Autorităţile din Dodeşti au transmis la Tribunalul Vaslui şi Prefectură câte un exemplar al hotărârii prin care este revocată decizia anterioară a CL, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, pentru ca procesul pe acest subiect să înceteze de drept întrucât nu-şi mai are obiectul.

Comuna Dodeşti este cea în care primarul Victor Popa a refuzat, la începutul lunii martie, să emită un aviz către Consiliul Judeţean Vaslui în vederea eliberării unui certificat de urbanism către Chevron. Compania petrolieră americană deţine o suprafaţă de teren în extravilanul localităţii Urdeşti, comuna Dodeşti, unde ar urma să fie amplasată a cincea sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Prefectura Vaslui a câştigat recent în instanţă procesul intentat Consiliului Local Pungeşti care, în 17 octombrie 2013, a interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, hotărâre considerată ilegală de către instanţă. Astfel, magistraţii Tribunalului Vaslui au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a acelei hotărâri prin care CL Pungeşti interzicea explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.

Până în prezent, Prefectura a câştigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respectiv, doar CL Băcani atacând cu apel sentinţa instanţei vasluiene. În schimb, au existat şi trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuţă, Şuletea şi Pogana, care au avut câştig de cauză în instanţă pe aceeaşi speţă, însă Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici