- Home
- Social
- DEVA, (28.04.2011, 17:30)
- Nicoleta Medrea , Nicoleta Medrea , ,
Hunedoara: Mai multe persoane rănite, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz cu pasageri
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au fost rănite, joi după-amiază, într-un accident rutier petrecut pe DN 7, în zona localităţii hunedorene Mintia, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz plin cu pasageri.
![Imaginea articolului Hunedoara: Mai multe persoane rănite, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz cu pasageri](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/8201020/1/ambulanta-ghita-porumb.jpg?width=560)
Hunedoara: Mai multe persoane rănite, după ciocnirea unui autoturism cu un microbuz cu pasageri (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Hunedoara, comisarul şef Dan Micu, accidentul s-a produs pe DN 7, în localitatea Mintia, fiind implicate un microbuz care transporta mai mulţi pasageri şi un autoturism.
"Avem peste zece răniţi, nu ştim exact câţi. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara şoselei şi o mare parte din pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Tot la acel spital a fost transportat şi şoferul autoturismului care a fost prins între fiarele contorsionate ale maşinii şi a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare pentru a-l scoate", a spus Dan Micu.
Potrivit şoferului microbuzului implicat în accident, în momentul impactului în autovehicul erau 15 sau 16 persoane, pe care le transporta de la Deva la Fintoag.
"A apărut pur şi simplu în faţa mea maşina, ne-am izbit şi noi ne-am răsturnat în afara şoselei. În maşină erau şi copii, dar nu vă pot spune câţi", a declarat şoferul microbuzului.
Traficul pe DN 7 este blocat din cauza accidentului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8201020&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe