„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public în care un candidat la alegerile din data de 9 iunie apare purtând elemente din uniforma şi foloseşte motocicleta de serviciu a unui agent de poliţie, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al IGPR face următoarele precizări: Conducerea IGPR condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituţiei cu o persoană aflată în campanie electorală şi folosirea echipamentelor şi a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidaţi ori partide politice”, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, conducerea IGPR a dispus de urgenţă efectuarea de verificări cu privire la posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi ale Legii 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
„Reafirmăm angajamentul de a menţine integritatea şi neutralitatea în toate acţiunile noastre şi de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”, se menţionează în finalul comunicatului.
Senatoarea Diana Şoşoiacă Ivanovici a postat pe reţelele sociale ubn filmuleţ în care apare îmbrăcată în uniformă militară, pe o motocicletă a poliţiei.