- Home
- Social
- ALBA IULIA, (12.10.2011, 13:22)
- Pacala Dana , Dan Lungu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AFACERILE CONSILIERILOR JUDEŢENI - Alba: Doi consilieri au fost cercetaţi de ANI pentru incompatibilităţi legate de firme
Aproape jumătate din cei 30 de consilieri judeţeni din Alba sunt acţionari la diverse firme, doi dintre ei fiind cercetaţi în acest mandat de Agenţia Naţională de Integritate din cauza unor incompatibilităţi între calitatea de consilier şi cea deţinută în societăţi care aveau contracte cu statul.
Urmărește
493 afișări
Potrivit declaraţiilor de avere şi interese postate pe site-ul Consiliului Judeţean Alba, 13 dintre cei 30 de consilieri judeţeni din Alba sunt acţionari la diverse firme, unii dintre aceştia fiind administratori, directori sau preşedinţi ai consiliilor de administraţie ale societăţilor respective.
Doi dintre consilierii judeţeni, Eugen Popa (PSD) şi Gheorghe Iviniş (PDL), au fost verificaţi în acest mandat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat diverse stări de incompatibilitate sau încălcări ale legii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Consilierul judeţean PSD Eugen Popa, fost preşedinte al CJ Alba până în 2004, a fost declarat incompatibil în acest an de ANI, care a stabilit că, în perioada 2004-2008, s-a aflat în stare de incompatibilitate între funcţia de consilier judeţean şi derularea unor contracte de parteneriat cu Aitrans SA Aiud şi Media Eveniment SRL Aiud, în cadrul cărora el a fost acţionar şi cenzor, intrând astfel în conflict de interese.
Potrivit ANI, Popa a participat la deliberarea şi adoptarea de către CJ Alba, într-o şedinţă extraordinară, a hotărârii nr. 150/26 iunie 2008 privind aprobarea atribuirii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate către S.C. Aitrans S.A. Aiud, societate în care el avea un interes patrimonial, ca urmare a calităţii de cenzor. În cazul societăţii Media Eveniment Aiud, care administrează un post de radio, ANI a stabilit că aceasta ar fi primit bani de publicitate de la CJ Alba.
Eugen Popa declara, în vara acestui an, după anunţul făcut de ANI privind starea sa de incompatibilitate, că SC Media Eveniment nu avut nicio relaţie contractuală cu CJ Alba, ci a primit doar comenzi pentru diverse servicii de publicitate, care nu au fost supuse aprobării CJ. Popa respingea şi acuzaţiile în privinţa incompatibilităţii în cazul atribuirii unor trasee către firma de transport persoane, spunând că traseul Aiud-Alba Iulia a fost atribuit firmei pe baza unui licitaţii electronice.
În prezent, Eugen Popa nu mai este, potrivit declaraţiei de avere, acţionar la societăţile Aitrans SA Aiud şi Media Eveniment SRL Aiud, având doar calitatea de cenzor la SC Aitrans SA Aiud.
Cazul consilierului Eugen Popa a ajuns în instanţă după ce el a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia raportul de evaluare al ANI, iar agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Până acum, în dosar au existat mai multe amânări, următorul termen fiind stabilit pentru 18 octombrie.
Un alt consilier judeţean verificat de ANI este Gheorghe Ioan Iviniş (PDL), care este acţionar la trei societăţi comerciale: SC Trans Iviniş & Co SRL (45 %), SC Romana Med SRL (28,17% ) şi SC Mediensis SRL (50%). Iviniş este, potrivit declaraţiei de interese, director general la SC Trans Iviniş SRL, administrator la SC Romana Med SRL, preşedintele Consiliului de Administraţie la SC Voltrans SA şi SC Ecostar Groul SRL.
În iunie 2009, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş pentru cercetări în cazul lui Iviniş pentru fals în declaraţii. ANI a stabilit, în urma analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese depuse pentru anul fiscal 2007 şi a comparării acestora cu informaţiile solicitate instituţiilor competente, că Gheorghe Iviniş a omis să declare mai multe bunuri. Astfel, ANI susţinea că Iviniş a declarat eronat suprafeţele totale ale unor terenuri şi, de asemenea, nu erau înscrise două terenuri aferente unor locuinţe, iar o casă de vacanţă din localitatea Strungari Pianu este menţionată în declaraţia de avere, însă nu se regăseşte în evidenţele Primăriei.
Iviniş a fost acuzat şi de conflict de interese deoarece, în calitate de consilier judeţean, a încălcat dispoziţiile legale, votând la şedinţele CJ din 27 martie 2008, respectiv 17 aprilie 2008 pentru adoptarea a două hotărâri prin care s-a aprobat regulamentul serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, a celui privind cursele speciale, a caietului de sarcini al primului serviciu şi a programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011.
S.C. Voltrans S.R.L, al cărei acţionar majoritar era la acea dată Gheorghe Iviniş, potrivit ANI, a participat la licitaţia pentru atribuirea traseelor judeţene pentru perioada 2008-2011 şi a obţinut o parte majoritară din cele 18 trasee stabilite pentru zona Sebeş. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş şi a suspendat verificările în cazul consilierului judeţean până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.
În prezent, în Consiliul Judeţean Alba mai există consilieri care sunt acţionari la firme care au relaţii contractuale cu statul român.
Consilierul Petru Vasile Cristea, preşedintele PNL Teiuş, este asociat la două societăţi comerciale de curăţenie, SC Unifast SRL şi SC Altagema SRL, care au contracte de prestări servicii cu Regionala C.F. Braşov sau cu diverse instituţii publice din Alba. SC Unifast SRL are două contracte, în valoare de 305.000 de lei şi 348.000 de lei, cu Regionala C.F. Braşov pentru salubrizare de staţii şi un alt contract cu RTFC Braşov pentru salubrizarea de vagoane, al cărui preţ nu este precizat în declaraţia de interese pe motiv că este un tarif pe vagon.
SC Unifast SRL are contract de curăţenie valabil până la sfârşitul anului, obţinut prin cumpărare directă, cu APIA Alba în valoare de 36.960 de lei, iar SC Altagema SRL - cu Direcţia Agricolă Alba, în valoare de 3.200 de lei, şi a avut unul cu Centrul de Transfuzii Sanguine, până în luna august a acestui an, pentru un tarif orar care nu este specificat în declaraţia de interese.
Şi consilierul judeţean Marcel Simion, secretarul executiv al PDL Alba, are contracte cu statul prin cabinetul său de avocatură. Simion are contracte de consiliere şi reprezentare juridică încheiate cu primăriile din Alba Iulia, Vinţu de Jos, Cetatea de Baltă şi Şibot, primării conduse de primari PDL, cu tarife care variază între 300 de lei pe dosar şi 1.000 de lei pe lună.
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dârzu, consilier judeţean din 2008, este acţionar la SC Prefera Foods SA - firmă care produce conserve, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Albalact SA, potrivit declaraţiei de interese.
Albalact, firmă de lactate, s-a aflat în ultimii ani printre câştigătorii licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Alba în cadrul Programului "Cornul şi laptele". Şi în anul şcolar 2011-2012 Albalact va distribui laptele în şcolile din Alba, după ce a câştigat licitaţia organizată de CJ, preţul contractului fiind de aproximativ 3,9 milioane de lei fără TVA.
Unii dintre consilierii judeţeni din Alba sunt membri în diverse consilii de administraţie ale unor societăţi de stat, cum este cazul consilierului Adrian Dumitru Bendea, preşedintele PDL Abrud, care, potrivit declaraţiei de interese, este membru în Consiliul de Administraţie al SC RMGC SA Roşia Montană, de unde a încasat anul trecut 49.200 de lei.
(Material realizat de Dan Lungu, corespondenti@mediafax.ro).
Citește pe alephnews.ro: Răspunsul MAE la solicitarea Aleph News privind voturile fraudate din Diaspora
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe