INCENDIU în Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti. Focul a fost stins de angajaţii instituţiei. Spectacolele de sâmbătă se joacă la orele şi în sălile anunţate

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), dar a fost stins imediat de angajaţii instituţiei, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Caramitru, directorul TNB.

Urmărește
1423 afișări
Imaginea articolului INCENDIU în Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti. Focul a fost stins de angajaţii instituţiei. Spectacolele de sâmbătă se joacă la orele şi în sălile anunţate

Incendiu în Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, stins de angajaţii instituţiei (Imagine: Theodor Pana/ Mediafax Foto)

UPDATE 17:19 TNB: Spectacolele din repertoriul de sâmbătă al teatrului se joacă la orele şi în sălile anunţate

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că toate spectacolele din repertoriul de sâmbătă seară al TNB se joacă la orele şi în sălile deja anunţate şi nu vor fi afectate de incendiul care a avut loc în cursul zilei în Sala Studio din cadrul instituţiei.

Directorul TNB a precizat că nu a fost nicio persoană rănită, iar pagubele materiale sunt minime. "A fost afectată o pânză, o perdea", a adăugat Caramitru.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX, Biroul de presă al Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" anunţă că toate spectacolele din repertoriul de sâmbătă al TNB se joacă la orele şi în sălile anunţate.

Potrivit site-ului TNB, instituţia are programate trei spectacole sâmbătă seară: "Bârfe, zvonuri şi minciuni" (de la ora 19:30, în Sala Studio), "Cinci femei de tranziţie" (de la ora 20:00, în Sala Atelier) şi "Doi x Doi" (de la ora 19:30, în Sala Mică).

Pe de altă parte, în comunicatul de presă, Biroul de presă al TNB "dezminte zvonurile alarmiste legate de un incendiu mistuitor care ar fi izbucnit în cursul acestei dimineţi într-una din sălile sale".

"Din cauza unui lămpi încinse a luat foc o perdea, dar oamenii noştri au stins focul în cinci minute. Când au venit pompierii, focul era stins. A fost un început de incendiu la Sala Studio, dar oamenii noştri au fost pe fază şi au stins imediat focul", a spus Ion Caramitru.

Directorul TNB a precizat că nu a fost nicio persoană rănită, iar pagubele materiale sunt minime. "A fost afectată o pânză, o perdea", a adăugat Caramitru.

Acesta a mai spus că spectacolul "Bârfe, zvonuri şi minciuni", programat să aibă loc sâmbătă, de la ora 19.30, în Sala Studio a TNB, se va desfăşura conform programării.

"Noi jucăm diseară, spectacolul nu e afectat. Nu este nicio problemă", a spus Caramitru.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, două autospeciale cu scări pentru intervenţii la mare înălţime şi un echipaj de descarcerare.

Daniel Vasile a precizat că incendiul, în care au ars materiale textile din decorul scenei din Sala Studio, a fost stins de angajaţii TNB, în sală nefiind spectatori.

"Nu sunt victime, pe scenă nu se juca niciun spectacol. Este vorba despre 150 de metri pătraţi de pânză din decorul scenei, care era în curs de amenajare şi draperii care făceau parte din elementele de decor pentru spectacolul de sâmbătă seară", a mai spus Daniel Vasile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici