Incendiu la acoperişul clădirii Primăriei Sectorului 1- VIDEO şi GALERIE FOTO
Un incendiu a izbucnit, vineri, la acoperişul clădirii Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta, imobilul fiind în renovare, astfel că în clădire nu se aflau oameni, a declarat şeful Biroului de informare publică al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Incendiu la acoperişul clădirii Primăriei Sectorului 1 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 11.40. Pompierii au reuşit să lichideze focul după mai bine de trei ore.
În timpul intervenţiei, pompierii au intrat în clădire pentru a stinge individual focarele de incendiu şi pentru a căuta eventuale victime, însă nu au fost găsiţi oameni în imobil. O parte din acoperiş s-a prăbuşit, iar structura acestuia este instabilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
Şeful Biroului de informare publică al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Eftene, a declarat că incendiul a fost stins în jurul orei 15.00, în zonă fiind lăsate echipaje ale pompierilor care vor supraveghea atât clădirea, cât şi împrejurimile şi vor efectua lucrări de punere în siguranţă a acoperişului neafectat de flăcări.
"O parte din efectivele pompierilor s-au retras. Au mai rămas doar cei care vor supraveghea clădirea şi cei care desfăşoară lucrări de punere în siguranţă a acoperişului rămas neafectat de incendiul izbucnit vineri dimineaţă", a spus Cătălin Eftene.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, spune că reparaţiile la acoperişul Primăriei Sectorului 1 trebuie suportate de către societatea Rotary Construcţii, căreia îi fusese predată clădirea pe perioada lucrărilor de renovare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

