- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incendiu la locomotiva unui tren de persoane, în Mureş. Trenul va ajunge la Bucureşti cu întârziere de o oră
O locomotivă a unui tren de persoane care circula între Târgu Mureş şi Bucureşti a luat foc, miercuri, în judeţul Mureş, două echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea incendiului, în timp ce călătorii au coborât din tren, fără a exista victime, arată primele informaţii furnizate de ISU.
Incendiu la locomotiva unui tren de persoane, în Mureş (Imagine: Florin Buliga/ Arhiva Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Mihai Gagyi, a declarat că o locomotivă a unui tren de persoane care circula între Târgu Mureş şi Bucureşti a luat foc, miercuri după-amiază, între staţiile Periş şi Gorneşti din judeţul Mureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, mecanicul a observat incidentul, a oprit trenul, iar pasagerii au coborât din acesta.
Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost trimisă de la staţia din Târgu Mureş o altă locomotivă, care o va înlocui pe cea care luase foc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
"Trenul urma să sosească la Bucureşti la 21.20, estimăm că va avea o întârziere de aproximativ o oră, din cauza începutului de incendiu de la locomotivă. În tren erau 27 de pasageri, care nu au fost în pericol niciun moment”, a declarat Brânzan.
Potrivit acesteia, niciun alt tren nu va înregistra întârzieri din cauza incidentului.
La locul incidentului au ajuns două echipaje de pompieri din Reghin, care intervin pentru stingerea incendiului, locomotiva fiind decuplată de la tren.
Traficul feroviar este blocat în zonă, întrucât există o singură linie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO