Video Incendiu puternic la casa parohială a Palatului Episcopal greco-catolic din Oradea/ Primăria Oradea strânge bani pentru refacerea Palatului Episcopal Greco-Catolic

Aproximativ 50 de pompieri militari, cu 9 autospeciale de stingere intervin, sâmbătă noaptea, pentru a lichida un incendiu puternic ce a izbucnit la Palatul Episcopal greco-catolic din Oradea. Nu s-au întregistrat victime, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Primăria Oradea anunţă că va strânge bani pentru refacerea Palatului Episcopal Greco-Catolic.

Urmărește
4028 afișări

Potrivit IGSU, incendiul se manifestă la parter, la etajul 1 şi la mansarda Palatului Episcopal greco-catolic din Oradea.

„Arderea se manifestă la acoperiş, pe circa 300 mp. Intervenţia este deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, a transmis IGSU.

Peste 50 pompieri militari cu nouă autospeciale de stingere şi două autoscări de intervenţie la înalţime acţionează pentru limitarea extinderii la vecinatăţi.

La fata locului se află şi o ambulanţă SMURD.

Reprezentanţii ISU Bihor spun că acoperişul din lemn cu învelitoare de tablă al clădirii arde pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, iar un turn din lemn al clădirii s-a prăbuşit.

„Incendiul a fost localizat şi se manifestă pe 200 de metri pătraţi ai acoperişului, iar din informaţiile deţinute nu există victime. Un turn din lemn al clădirii s-a prăbuşit precum şi tavanul de la etajul 1. Alimentarea cu apă a autospecialelor se realizează din râul Crişul Repede”, a spus Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Primăria Oradea strânge bani pentru refacerea Palatului Episcopal Greco-Catolic

Incendiul care a cuprins, sâmbătă seara, Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost stins de pompieri după aproape 3 ore, nefiind înregistrate victime.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că suprafaţa totală afectată de foc a fost de 1.300 de mp.

”Incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost stins de pompieri după aproape 3 ore, în cursul intervenţiei fiind împiedicată propagarea focului la parterul clădirii şi la construcţiile din vecinătate. Suprafaţa afectată de incendiu a fost de 1.300 de mp, constând în acoperişul din lemn cu învelitoare din ţiglă şi etajul I al clădirii. Peste 100 de pompieri militari au intervenit cu 10 autospeciale cu apă şi spumă şi 2 autospeciale de lucru la înălţime. Nu au existat victime în urma incendiului. O comisie va demara, duminică, cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului”, a spus Roşca.

Potrivit acesteia, duminică dimineaţa la faţa locului se mai află pentru a supraveghea zona 2 autospeciale cu apă şi spumă şi 2 autoscări ale ISU Bihor.

În cursul intervenţiei de sâmbătă seara, mai multe persoane care locuiau în vecinătatea Palatului Episcopal s-au autoevacuat din locuinţe.

Pe de altă parte, Primăria Oradea a anunţat, într-un comunicat, că, împreună cu Episcopia Greco-Catolică, va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al oraşului.

”Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucţie a Palatului Episcopal Greco-Catolic”, se arată în comunicat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici