INCENDIUL din Colectiv - Medic: Zece dintre răniţii de la Spitalul de Arşi, în stare gravă. Prognosticul, foarte rezervat / Şase dintre pacienţii de la Universitar, în stare foarte gravă

Zece dintre răniţii în incendiul din club, aflaţi la Spitalul de Arşi, sunt în stare gravă, cu arsuri pe corp, dar şi de "extremitate cefalică şi dezvoltare de arsuri de căi aeriene", prognosticul în cazul lor fiind foarte rezervat în condiţiile în care evoluţia se va vedea în zilele următoare. Totodată, şase dintre cei 24 de pacienţi internaţi la Spitalul Universitar din Bucureşti sunt în stare foarte gravă, a declarat managerul unităţii medicale, Cătălin Cârstoiu, care a precizat că o singură persoană are o evoluţie bună şi a fost detubată, însă a rămas în continuare la terapie intensivă.

Urmărește
7405 afișări
Imaginea articolului INCENDIUL din Colectiv - Medic: Zece dintre răniţii de la Spitalul de Arşi, în stare gravă. Prognosticul, foarte rezervat / Şase dintre pacienţii de la Universitar, în stare foarte gravă

Zece dintre răniţii de la Spitalul de Arşi, în stare gravă. Prognosticul, foarte rezervat (Imagine: Andreea Tanase / Mediafax Foto)

Potrivit medicului de la Spitalul de Arşi care a dat informaţii despre starea pacienţilor internaţi în această unitate medicală, pentru cei zece prognosticul este rezervat şi destul de prost, în condiţiile în care au arsuri întinse ca suprafaţă corporală, dar, "mai urât", au arsuri de extremitate cefalică şi cu mare probabilitate, arsuri de căi aeriene. Medicul a precizat că arsurile de căi aeriene urmează să se manifeste ca severitate în zilele următoare, iar prognosticul unei astfel de arsuri este "foarte sumbru".

"Urgenţa chirurgicală a acestor pacienţi a constat doar în incizii de decompresiune. Asta e singura urgenţă. Restul operaţiilor vor fi analizate pe parcurs şi se vor face ulterior, treptat, în funcţie de evoluţia pacienţilor", a explicat medicul.

Acesta a mai spus că printre cei aflaţi în stare gravă sunt şi cazuri în care arsurile sunt pe o sufrafaţă de 20 la sută din corp, dar care au arsură mare de extremitate cefalică şi risc mare de arsură de căi aeriene.

De asemenea, el a precizat că, în cazul celor care au arsuri la nivelul feţei, este posibil să fi suferit şi arsuri oculare.

"Pericolele sunt uriaşe, decesul îi pândeşte la fiecare pas", a spus medicul.

Acesta a adăugat că se analizează şi dacă vor fi făcute transferuri ale unor pacienţi de la alte spitale la Spitalul de Arşi.

"Am putea avea solicitări de la alte spitale. Ne organizăm să vedem dacă putem să preluăm şi noi de la ceilalţi colegi, având în vedere faptul că îi înţelegem, pentru că experienţa noastră este mult mai mare cu arsurile.Pacienţii de alte spitale primesc îngrijire specializată pentru că au şi ei secţie de chirurgie plastică. Deci există medic chirurg plastician, există medici anestezişti care ştiu să se ocupe de un bolnav grav. probabil că pe parcurs vom mai evalua, vom mai schimba bolnavii, o să vedem. E o decizie care se va lua şi la alte nivele", a mai spus medicul.

Întrebat dacă unitatea medicală are nevoie de ajutor, acesta a precizat că s-a primit ajutor, fiind adusă aparatură de la Institutul "Matei Balş", dar şi de la firme private.

"Momentan suntem acoperiţi", a precizat directorul medical.

Potrivit acestuia, din cele 27 de persoane internate la Spitalul de Arşi, una singură nu a fost încă identificată.

"Sunt nişte arsuri severe, vorbim de arsuri, mă refer la cei din Terapie Intensivă, de aproape sau peste jumătate din suprafaţa corpului, dar mai importantă este componenta pulmonară care se va devoala în zilele următoare. Ea nu apare de la început. Complicaţia pulmonară severă apare în zilele următoare. Nu există un termen, nu există un model standardizat. Arsura e un dintre cele mai severe, dacă nu cea mai severă agresiune care se adresează corpului uman, iar modul de răspuns al pacienţilor la această agresiune este total individualizat. Nu există un model standard de comportament al bolnavilor. E importantă suprafaţa arsă şi arsura de căi aeriene", a mai spus sursa citată.

Acesta a adăugat că nici pacienţii care nu sunt în stare foarte gravă nu pot fi externaţi, pentru că deşi au arsuri pe suprafeţe reduse ale corpului, de patru - cinci la sută, acestea sunt profunde.

Potrivit medicului, arsurile sunt în special la nivelul mâinilor, toracelui, capului sau al spatelui şi este vorba de arsuri de gradele II A, II B şi III, cele de grad III fiind profunde şi se pot vindeca doar prin operaţie.

Cârstoiu: Şase dintre cei 24 de pacienţi internaţi la Spitalul Universitar, în stare foarte gravă

Şase dintre cei 24 de pacienţi internaţi la Spitalul Universitar din Bucureşti sunt în stare foarte gravă, a declarat managerul unităţii medicale, Cătălin Cârstoiu, care a precizat că o singură persoană are o evoluţie bună şi a fost detubată, însă a rămas în continuare la terapie intensivă.

”Noi am avut 25 de pacienţi, iar din aceştia o persoană a decedat la venire, în Unitatea de Primiri Urgenţe. Din cei care au rămas în spital, opt sunt în secţia de chirurgie plastică şi sunt stabili, fiind posibil ca o persoană din acestea opt să plece acasă în cursul zilei de astăzi. În UPU sunt şase persoane internate, iar una dintre ele s-ar putea să necesite transfer în secţia de terapie intensivă, nu pleacă nimeni acasă, nici vorbă. La terapie intensivă sunt zece pacienţi intubaţi, din care o singură persoană are o evoluţie bună şi a fost detubată, dar a rămas în continuare la terapie intensivă, iar din cei nouă rămaşi şase au o stare foarte gravă, iar trei sunt grav, dar stabili. Facem tot posibilul să acordăm şi sprijin psihologic atât pacienţilor cât şi rudelor”, a spus managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cârstoiu.

El a mai spus că toţi pacienţi au fost identificaţi, printre aceştia numărându-se şi un cetăţean străin - un german.

”Au şi venit rudele domnului. Noi le-am asigurat rudelor posibilitatea de a-i vedea chiar de aseară. I-au văzut, dar în ritmul şi în regulile unei secţii de terapie intensivă. Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de eveniment, pentru că până la urmă şi pentru noi e un efort, sunt pacienţi foarte gravi şi cu un profil patologic pe care în general nu-l tratăm noi”, a afirmat Cârstoiu.

Managerul Spitalului Universitar a mai spus că Centrul de donare de la unitatea medicală este conceput să asigure 30 de donatori pe zi, iar în momentul de faţă acolo sunt 140 de persoane înscrise pe o listă.

”Avem necesarul de sânge. Rugămintea este să asigurăm o donare progresivă, pentru că nu se pot realiza acte de donare simultan, e un singur punct de donare. Le mulţumesc mult celor care o fac. Vor să vină şi studenţi de la Politehnică, am vorbit cu domnul rector cu doamna profesor Andronescu, vor veni şi jandarmi”, a precizat medicul.

El le-a mulţumit tuturor clolegilor săi care au venit la spital ”fără să-i cheme cineva, din proprie iniţiativă”, pentru a acorda ajutor în cazul răniţilor.

”Au venit azi noapte şi stau şi acum în spital”, a spus Cârstoiu.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedaţi nu au fost identificaţi.

Potrivit datelor prezentate de Arafat, la Spitalul Floreasca au rămas internaţi 15 din cei 57 de răniţi care au ajuns acolo în urma incendiului - 17 au fost transferaţi la alte spitale, iar 25 au fost trimişi acasă. La Spitalul Universitar, au ajuns 25 de victime, dintre care una a decedat, iar 24 au rămas internate, în timp ce la Spitalul de Arşi au ajuns 29 de răniţi, dintre care 27 au rămas internaţi, iar doi au fost trimişi acasă.

La Spitalul Elias, în urma incendiului din club au ajuns patru persoane, iar la acest moment sunt internate 16, în condiţiile în care au fost aduşi la această unitate medicală răniţi din alte spitale.

La Spitalul Pantelimon au ajuns şapte victime, dintre care şase au rămas internate, la Spitalul Sfântul Ioan au ajuns nouă răniţi, dintre care opt au rămas internaţi, în timpm ce la Spitalul Militar au fost aduşi 15 oameni, iar 12 dintre ei au rămas internaţi. La Spitalul Bagdasar la acest moment sunt internate 25 de victime, din tot atâtea câte au fost aduse.

La Spitalul Colţea, în urma incendiului au ajuns opt persoane, dintre care una a fost externată, iar celelalte şapte au primit prim-ajutor, apoi au fost transferate la alte spitale pentru că nu există chirurg de chirurgie plastică.

La Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", la acest moment sunt internaţi patru minori - doi au ajuns iniţial, iar ceilalţi doi au fost transferaţi de la Spitalul Floreasca, în timp ce la Spitalul pentru Copii "Marie Curie" au fost aduşi trei copii, dintre care unul a fost externat, iar ceilalţi doi au rămas spitalizaţi.

De asemenea, la Spitalul "Agripa Ionescu" al SRI sunt internate patru persoane, care au fost tranferate acolo de la alte unităţi, iar la Spitalul Gerota al MAI sunt trei răniţi internaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici