- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.10.2015, 19:30)
- Andrei Dumitresscu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INCENDIUL din Colectiv - Procurorul general: Ancheta este pentru OMOR CALIFICAT. Parchetul a stabilit ce victime vor fi audiate. Guvernul a decretat trei zile de DOLIU NAŢIONAL. 23 dintre cei 27 de morţi au fost identificaţi - FOTO, VIDEO
Ancheta în cazul incendiului de vineri seară, din clubul bucureştean Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, sâmbătă, că ancheta este pentru omor calificat, pentru care "pedeapsa este foarte mare".
Urmărește
46221 afișări
UPDATE - Parchet: Am stabilit care dintre victimele internate ale incendiului pot fi audiate
Procurorii au ridicat, sâmbătă, probe pentru a determina împrejurările în care s-a produs incendiul de la Colectiv, au examinat şi identificat trupurile neînsufleţite ale victimelor şi au verificat care sunt victimele spitalizate, stabilind care pot fi audiate, arată un comunicat al Parchetului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată că sâmbătă s-a efectuat prima parte a cercetării la faţa locului de către o echipă constituită din reprezentanţi ai PICCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică şi INSEMEX Petroşani.
"În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015. Au fost realizate activităţi de examinare şi identificare a persoanelor decedate la INML, până în acest moment existând date cu privire la identitatea a 21 de persoane din cele 26 transportate la INML. Au fost verificate persoanele internate în unităţile spitaliceşti, stabilindu-se care dintre acestea pot fi audiate", precizează PICCJ.
UPDATE - IML a identificat 23 din cei 27 de morţi în incendiu; unul fusese recunoscut de părinţi de la spital
Medicii legişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" au identificat, până în prezent, 23 din cele 27 de persoane decedate în incendiul din Club Colectiv, una fiind recunoscută de părinţi la Spitalul Universitar Bucureşti, a declarat MEDIAFAX Abdo Salem, şef de secţie la INML.
Abdo Salem, şeful Departamentului de Medicină Legală Clinică din cadrul INML, a declarat agenţiei MEDIAFAX că, sâmbătă, au fost identificate 23 de persoane din cele 26 care au fost aduse la INML "Mina Minovici", în timp ce pentru alţi trei nu s-a prezentat nimeni.
"În cazul celor trei persoane decedate pentru care nu s-a prezentat nimeni vom relua mâine (n.r. - duminică) investigaţiile pentru identificare, prin alte proceduri", a spus Abdo Salem.
Cea de-a 27-a persoană decedată în incendiu a fost recunoscută de către părinţi încă de vineri seară, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, potrivit managerului Cătălin Cârstoiu.
"Încă de ieri (n.r. - vineri) au venit părinţii. Era o tânără pe care au recunoscut-o după cizme", a mai spus managerul SUUB.
INML a afişat, la intrarea în institut, lista cu cele 23 de persoane decedate care au fost identificate, listă pe care o prezentăm integral: Ruşitaru Alexandru, Hamed Ştefan, Ioniţă Cătălina, Simion Alexandru, Epure Anda Ioana, Vulcu Maria, Florea Valentina, Opriţă Carmen Irina, Matei Gabriel, Palada Radu, Nelu Tilie, Ţelea Vlad, Enache Diana, Baldovin Nicoleta, Tripa Ioan, Georgescu Paul Alexandru, Rugină Adrian, Ignat Constantin, Laurenţiu Varlam, Alexandru Mihai, Ion Maria, Fieraru Valentin şi Vieru Mihaela.
Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat.
Printre cele 27 de persoane decedate se află şi doi dintre membrii trupei, şi anume chitaristul Vlad Ţelea şi chitaristul Mihai Alexandru.
Vineri seară, clubul Colectiv găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.
Martori aflaţi în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăţi din plafon, care era capitonat şi el cu burete antifonic, s-au desprins şi au căzut peste oameni.
UPDATE - Iohannis: Am cerut procurorului general ca ancheta să se desfăşoare cu maximă eficienţă
Preşedintele Iohannis, care s-a întâlnit, sâmbătă, cu procurorul general Tiberiu Niţu, cu vicepremierul Oprea şi cu secretarul de stat Read Arafat, spune că a cerut ca ancheta în cazul tragediei din Club Colectiv ”să se desfăşoare cu maximă eficienţă, fermitate şi celeritate în aplicarea legii”.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, sâmbătă după-amiază, la Palatul Cotroceni, cu procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, cu vicepremierul Gabriel Oprea şi cu secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, Iohannis le-a cerut acestora ca ancheta în cazul tragediei produse în clubul din centrul Capitalei ”să se desfăşoare cu maximă eficienţă, fermitate şi celeritate în aplicarea legii”.
”De asemenea, în cursul întrevederii preşedintelui i-au fost prezentate primele concluzii cu privire la consecinţele evenimentului, măsurile întreprinse de autorităţi, mobilizarea forţelor implicate în operaţiunile de salvare, precum şi deciziile preconizate pentru perioada imediat următoare în vederea limitării efectelor tragediei. Preşedintele a solicitat tuturor autorităţilor implicate să fie în alertă şi să fie informat în timp real despre evoluţia stării de sănătate a persoanelor rănite”, mai anunţă Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a mers, sâmbătă, la Spitalul Floreasca, unde sunt internate o parte din victimele incendiului, dar şi la locul tragediei - Clubul Colectiv. El a spus că acel spaţiu era total impropriu şi că este ”de neimaginat că acolo au putut să fie atâţia oameni la un concert”.
Preşedintele a mai spus că tragedia s-a produs pentru că ”au fost ignorate norme simple”: ”Am vrut să văd locul. Este un spaţiu total impropriu, am discutat cu cei de faţă. Este de neimaginat că în acest spaţiu au putut să fie atâţia oameni la un concert şi să se întâmple totul într-un timp atât de scurt. Tragedia s-a întâmplat pentru că au fost ignorate norme simple”.
În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 27 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. La acest moment, 146 de persoane sunt internate în 12 spitale din Bucureşti.
UPDATE - Guvernul a decretat oficial trei zile de DOLIU NAŢIONAL, după tragedia din Clubul Colectiv
Guvernul a adoptat sâmbătă hotărârea care prevede că zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie sunt zile de doliu naţional pe teritoriul României, în urma incendiului din Clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, majoritatea fiind internaţi.
La începutul şedinţei de Guvern, Ponta le-a spus miniştrilor că regretă că se întâlnesc în şedinţă din cauza unei tragedii în care şi-au pierdut viaţa mulţi tineri.
"Regret profund faptul că trebuie să ne întâlnim într-o şedinţă extraordinară de Guvern din cauza acestei tragedii, care a luat viaţa atâtor tineri. Vreau să transmit toată solidaritatea, tot sprijinul moral pe care putem să îl acordăm cu toţii familiilor şi victimelor celor care au avut de suferit şi vreau să vă rog, câteva secunde, să ţinem o reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa", a arătat premierul.
Primul ministru a mai spus că, din păcate, în mandatul acestui Guvern este pentru a doua oară când se întâmplă o tragedie de o asemenea amploare, după accidentul din Muntenegru, din 2013, soldat cu 19 români morţi şi 29 de răniţi. Ponta a adăugat că este convins că astfel de accidente pot fi evitate.
Citeşte şi: Guvernul a decretat oficial trei zile de DOLIU NAŢIONAL pe teritoriul României, după tragedia din Clubul Colectiv
UPDATE - Iohannis: Guvernul a decretat DOLIU NAŢIONAL după tragedia din Clubul Colectiv
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, după o vizita la locul tragediei produse vineri seară în Capitală, că Guvernul a decretat doliu naţional, el solicitând totodată celor prezenţi în faţa clubului unde a avut loc incendiul să păstreze un moment de reculegere.
"Guvernul a decretat doliu naţional şi cred că este un moment potrivit să păstrăm câteva secunde de linişte pentru cei care au decedat", a spus preşedintele.
Preşedintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă, la Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniţi, şeful statului aducând un buchet de flori şi aprinzând o lumânare.
UPDATE - Niţu: Ancheta în cazul incendiului din club, pentru omor calificat, pentru care pedeapsa e foarte mare
Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, sâmbătă, în faţa clubului Colectiv, din Capitală, unde vineri noapte a avut loc un incendiu soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi că ancheta este pentru omor calificat, pentru care "pedeapsa este foarte mare".
Tiberiu Niţu a mai spus că vor fi alocate toate resursele necesare şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor.
Într-o declaraţie ulterioară făcută tot la faţa locului, Niţu a spus că în club imaginea este "dezolantă, că totul este carbonizat, negru şi plin de funingine", adăugând însă că procurorii Parchetului instanţei supreme, care au preluat ancheta în acest caz, sunt pregătiţi să ridice toate probele necesare din interiorul localului.
”Pot fi prelevate probe, specialiştii criminalişti sunt pregătiţi şi ştiu să ridice probe şi în astfel de situaţii. (...) Vorbim despre o începere de urmărire penală cu privire la faptă. În momentul în care se va putea dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la o persoană se vor stabili toate elementele, inclusiv poziţia subiectivă a acelor persoane cu privire la care se va dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale şi se va stabili forma de vinovăţie. Nu vreau să spun de pe acum că va fi cineva acuzat de omor calificat sau ucidere din culpă”, a mai spus Niţu.
Pe de altă parte, un procuror care îl însoţea pe Tiberiu Niţu a spus că ”s-au făcut cercetările în spaţiile exterioare incintei, de unde au fost ridicate mai multe bunuri şi multe alte mijloace materiale de probă care urmează să fie evaluate din punct de vedere al probatoriului”.
”A fost ridicată unitatea de stocare a imaginilor de pe camerele de supraveghere. Urmează să fie evaluată, iar dacă acele imagini sunt, fără îndoială vor fi folosite în anchetă”, a precizat procurorul.
Potrivit unui comunicat de presă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, la data de 31 octombrie 2015, preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a cauzei privind incendiul produs în Clubul Colectiv din Municipiul Bucureşti, soldat cu decesul mai multor persoane şi vătămarea corporală a altora.
"Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia şi constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare", se arată în comunicat.
O echipă de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică – Biroul de criminalistică participă, împreună cu efective de poliţişti de la I.G.P.R – D.I.C. şi Serviciul Omoruri din D.G.P.M.B., la cercetarea la faţa locului.
Din primele verificări şi acte efectuate a reieşit că, în seara de 30 octombrie 2015, în timpul desfăşurării unui concert de muzică rock, s-a produs un incendiu într-un imobil din strada Tăbăcarilor nr. 7, Sectorul 4, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămarea corporală a altora, se mai arată în comunicatul citat.
UPDATE - Bănicioiu: Răniţi în stare gravă avem în toate spitalele; nu a fost afectată activitatea unităţilor
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, sâmbătă, că sunt bolnavi în stare gravă în toate spitalele, el menţionând totodată că internarea răniţilor începând de vineri noapte în cele 12 spitale nu a afectat buna desfăşurare a activităţii acestora.
"Acum totul este asigurat. Nu ne lipseşte nimic. De fapt, încă de astă noapte a fost o mobilizare exemplară, spitalele având tot ceea ce le era necesar. Bolnavi în stare gravă avem în toate spitalele", a declarat ministrul Sănătăţii, după ce i-a vizitat pe răniţii internaţi la Spitalul Floreasca.
El a spus că personalul medico-sanitar lucrează în echipă şi că nu este de asigurat ceva de ultim moment.
"Toată lumea lucrează ca în echipă. Răniţii care au fost aduşi nu au pus în pericol funcţionarea spitalelor", a mai spus Bănicioiu.
Întrebat în legătură cu situaţia victimelor neidentificate, Bănicioiu a spus: "În privinţa celor neidentificaţi care sunt decedaţi, s-au făcut deja demersurile necesare, o parte din ei au fost deja identificaţi, mai sunt aproape jumătate, mai mult de jumătate care nu sunt identificaţi".
Bănicioiu a precizat că, în acest moment, la Spitalul Floreasca sunt 13 pacienţi internaţi la secţia de terapie intensivă, el arătând că "sunt pacienţi cu leziuni grave".
Ministrul a menţionat că la între orele 1.00 şi 7.00 au fost realizate 13 operaţii.
UPDATE - Medic Floreasca: Nu am mai văzut aşa o mobilizare a resurselor umane şi materiale de la Revoluţie
Şeful Clinicii de chirurgie plastică şi reparatorie de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat, sâmbătă, că nu a mai văzut de la Revoluţie aşa o mobilizare a resurselor umane şi de materiale ca în urma incendiului din clubul Colectiv.
"Intervenţiile în acest caz sunt similare celor din război, nu am mai văzut aşa o mobilizarea resurselor umane şi materiale de la Revoluţie", a spus medicul Ioan Lascăr.
El a precizat că la Floreasca au fost operaţi imediat 13 dintre răniţi, care sunt în continuare foarte gravă.
"Toţi au venit intoxicaţi. Aveau de asemenea arsură de căi respiratorii, arsă treaheea, laringe şi plămân. Iniţial vorbeau, dar, dacă nu erau intubaţi, mureau sufocaţi", a mai spus Lascăr.
Medicul a mai spus că sunt făcute zeci de intervenţii chirurgicale, pe pacienţi tineri.
"Este ca la război, se operază simultan în multe săli de operaţie. Spitalul Floreasca are această capacitate. Acest spital este continuu cu arma la picior (...) Orice persoană are nevoie de ajutor divin, pe lângă cel medical", a mai spus Lascăr.
UPDATE - Şeful INML: Sperăm să încheiem indetificarea celor 27 de cadavre sâmbătă, iar duminică autopsiile
Medicii legişti ar urma să finalizeze sâmbătă procedura de identificare a celor 27 de persoane decedate în incendiul din clubul Colectiv, iar duminică să poată fi făcute autopsiile, spune directorul Institutului Naţional de Medicină Legală, Dan Dermengiu, precizând că identificarea e ”anevoioasă”.
”La Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) «Mina Minovici» sunt 27 de cadavre, mare majoritate fără acte de identitate. Identificarea acestora este destul de anevoioasă, ea este făcută de un poliţist, împreună cu un medic legist. Identificarea presupune, printre altele, recunoaşterea de către familie, rude, prieteni”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Dermengiu.
El a precizat că duminică medicii legişti vor face autopsia cadavrelor, astfel încât activitatea INML să reintre în normal de luni, întrucât sunt şi cadavre care nu au legătură cu incendiul şi pentru care trebuie să se facă autopsie.
Conform sursei citate, pentru zilele de sâmbătă şi duminică au fost suplimentate echipele de medici legişti.
”Au venit de acasă toţi legiştii care au putut, lucrăm în prezent la capacitate mare, ne dorim să reuşim identificarea tuturor cadavrelor chiar în această zi, de va fi nevoie să stăm oricât de mult”, a mai spus Dermengiu.
Potrivit surselor citate, audierile în acest caz au început încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, când a fost audiat, la Poliţia Capitalei, organizatorul spectacolului.
Până la ora actuală, ancheta privind cauzele incendiului de la Clubul Colectiv a fost făcută de Parchetul Tribunalului Bucureşti, cercetările fiind făcute pentru ucidere din culpă, anchetatorii urmând să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.
Procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, aflat la locul incendiului, a declarat că a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapta de ucidere din culpă, iar principala ipoteză de lucru ar fi incendiul, şi nu explozia.
El a precizat că, în cursul zilei de sâmbătă, se va desfăşura procedura de identificare a victimelor, la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).
De asemenea, se va face în continuare cercetarea la faţa locului şi vor fi audiate persoanele care deţin şi administrează clubul, a mai spus procurorul.
Procurorii şi echipele de criminalişti au făcut cercetarea la faţa locului, au ridicat probe care să ajute în stabilirea cauzelor incendiului, inclusiv înregistrări video care au surprins momentul în care focul a aprins materiale din sala de la Clubul Colectiv în care se desfăşura concertul, apoi s-a propagat. Forţele de ordine au securizat zona, pentru a permite anchetatorilor să facă cercetări.
De asemenea, anchetatorii audiază mai mulţi martori şi cer avize şi documente referitoare la clădire şi la folosirea acesteia pentru concerte sau alte spectacole. Totodată, sunt analizate înregistrările video.
Citeşte şi: INCENDIU într-un club din Bucureşti, soldat cu 27 de morţi: 146 de răniţi internaţi, unii în stare foarte gravă. Poliţia Capitalei: Identificarea victimelor, prioritară / Se propune DOLIU NAŢIONAL trei zile - FOTO, VIDEO
Citeşte şi: INCENDIUL din Capitală: Clubul Colectiv, autorizat să funcţioneze din ianuarie. Ultimul control a fost pe 21 octombrie - FOTO
Procurorii vor stabili şi dacă organizatorul concertului avea dreptul să folosească materiale pirotehnie şi dacă în acest sens exista un aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
În anchetă se va avea în vedere şi dacă organizatorii aveau un plan de evacuare în cazuri de urgenţă, dacă uşile de evacuare putea fi uşor accesibile şi dacă în club erau mai multe persoane decât permite suprafaţa sălii.
Prioritatea anchetatorilor în acest moment, în cazul incendiului din clubul bucureştean Colectiv, soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi, este identificarea victimelor, urmând ca apoi să fie audiaţi răniţii care pot vorbi cu anchetatorii.
Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat pentru MEDIAFAX că la Institutul Naţional de Medicină Legală vor ajunge ofiţeri ai Serviciului Omoruri, care vor participa la identificarea celor decedaţi, în timp ce alţi poliţişti vor încerca să vorbească cu victimele care pot relata ce s-a întamplat în club după terminarea concertului.
Totodată, urmează ca poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti să îi audieze şi pe organiatorii spectacolului, precum şi pe patronii locaţiei în care a avut spectacolul.
Citeşte şi: Raed Arafat: La IGSU nu există niciun document de autorizare pentru activităţile din Clubul Colectiv - VIDEO
Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv, din Capitaă, arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate în acest moment la spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedaţi nu au fost identificaţi.
Secretarul de stat ţn Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a avut loc la Guvern la ora 7.00, că la acest moment sunt 146 de persoane internate.
Numărul persoanelor decedate este de 27, dintre care 26 au murit înainte de a fi aduse la unităţi medicale, iar cea de-a 27-a a decedat la Spitalul Universitar.
Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificaţi 5 din cei 146 de răniţi internaţi la acest moment.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că sâmbătă, la ora 12.30, va avea loc o şedinţă de Guvern, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va propune declararea a trei zile de doliu naţional.
Citeşte şi: TRAGEDIA din Clubul Colectiv: În cât timp a ajuns prima ambulanţă la faţa locului - VIDEO
Citeşte şi: Bănicioiu, celor care vor să doneze sânge după tragedia de la Club Colectiv: Eforturile să fie conservate şi pentru zilele următoare - VIDEO
Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe