Incendiul din Satu Mare, nestins de opt zile. Culoar de trecere prin flăcări, creat de pompieri, pentru ca specialiştii să ajungă la gura sondei de gaz

Incendiul izbucnit la Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, rămâne nestins după opt zile. În jur de 90 de pompieri se pregătesc să creeze un culoar prin îndepărtarea flăcărilor cu ajutorul tunurilor de apă, astfel încât specialiştii să ajungă la gura sondei, transmite corespondentul Mediafax.

Urmărește
3223 afișări
Imaginea articolului Incendiul din Satu Mare, nestins de opt zile. Culoar de trecere prin flăcări, creat de pompieri, pentru ca specialiştii să ajungă la gura sondei de gaz

Incendiul din Satu Mare, nestins de opt zile. Culoar de trecere prin flăcări, creat de pompieri, pentru ca specialiştii să ajungă la gura sondei de gaz

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Adriana Pop, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că în ziua de Crăciun aproape 90 de pompieri din mai multe judeţe pregătesc o operaţiune de pătrundere la gura sondei.

După ce specialiştii vor ajunge, vor evalua situaţia, iar apoi se va lua soluţia tehnică de oprire a gazului pentru evitarea producerii unei explozii, în urma lichidării incendiului.

”Pompierii au rolul să asigure protecţie specialiştilor în controlul sondelor care vor intra să identifice situaţia existentă. Astăzi (luni – n.r.) s-au încercat motopompele, se asigură necesarul de apă, s-a lucrat la amplasarea rezervoarelor de mare capacitate, primul bazin fiind deja umplut. Foarte mult a durat şi operaţiunea de montare a unor dale imense de beton, care au rolul de a consolida platforma de pe care vor acţiona utilajele. Debitul de apă trebuie să fie continuu, să se poată realiza un culoar de trecere prin flăcări până la gura sondei”, a spus Adriana Pop.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de ISU Satu Mare, pompierii sunt pregătiţi să acţioneze pentru protecţia personalului desemnat să pătrundă la gura sondei, folosind tunuri de apă pentru realizarea unor perdele de protecţie.

”Menţionăm faptul că, după eliberarea capătului sondei, prin tăierea şi extragerea suprastructurii (turnul sondei) din focar, personalul specializat în controlul sondelor va evalua situaţia şi va stabili în ce măsură a fost afectată, precum şi modalitatea de captare a gazelor”, potrivit ISU Satu Mare.

Conform ISU Satu Mare, luni s-a acţionat pentru consolidarea căilor de acces şi de intervenţie, care să permită accesul utilajelor grele şi al autospecialelor de stingere, pentru amplasarea pe platformă a rezervoarelor/bazinelor de apă, respectiv umplerea acestora.

”La faţa locului incendiului sunt dislocate forţe şi mijloace din mai multe judeţe, după cum urmează: ISU Bihor cu 9 subofiţeri cu un autocamion, o motopompă de mare capacitate, un microbuz; ISU Bistriţa-Năsăud cu 5 subofiţeri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o motopompă de mare capacitate; ISU Maramureş cu 6 subofiţeri cu un autocamion şi o motopompă de mare capacitate; ISU Sălaj cu 11 subofiţeri cu un autocamion, o motopompă de mare capacitate, o motopompă şi o autospecială cu tun cu capacitate de 9000 de litri; ISU Timiş cu un ofiţer, 22 subofiţeri cu un un autocamion, o motopompă de mare capacitate, 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un microbuz şi un container logistic; ISU Satu Mare cu 2 ofiţeri, 33 subofiţeri cu un autocamion, o motopompă de mare capacitate, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi 3 motopompe remorcabile”, se mai arată în comunicat.

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului de la sonda de extracţie a gazului de la Moftinu Mare, având în vedere că focul arde violent şi nimeni nu se poate apropia de locul respectiv.

La Satu Mare au ajuns, încă de săptămâna trecută, reprezentanţi ai Serinus Energy din Canada, companie care operează la Moftinu Mare.

Până la stabilirea strategiei de intervenţie post-stingere şi la adoptarea tuturor măsurilor de securitate atât pentru echipajele de intervenţie, cât şi pentru populaţia din zonă, s-a luat decizia de asigurare a zonei fără întreruperea procesului de ardere.

Incendiul de la sonda de gaz, care a izbucnit în urmă cu opt zile, nu a fost lichidat deoarece există pericol de explozie după lichidarea lui, dacă nu va fi oprit gazul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici