Lucrări de reabilitare la nouă şcoli din Capitală. Reparaţiile vor fi finalizate la toate unităţile de învăţământ până la începutul anului şcolar

Lucrări de consolidare, reabilitare sau construcţie se derulează la nouă unităţi de învăţământ din Capitală, în timp ce cele aflate în reparaţii vor fi gata pentru începerea noului an şcolar, au precizat reprezentanţii primăriilor celor şase sectoare, la solicitarea MEDIAFAX.

Urmărește
1190 afișări
Imaginea articolului Lucrări de reabilitare la nouă şcoli din Capitală. Reparaţiile vor fi finalizate la toate unităţile de învăţământ până la începutul anului şcolar

Lucrări de reabilitare la nouă şcoli din Capitală. Reparaţiile vor fi finalizate la toate unităţile de învăţământ până la începutul anului şcolar (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

Primăria Sectorului 1 are în administrare 79 de unităţi de învăţământ preuniversitar: 20 de grădiniţe, 28 de şcoli gimnaziale, 26 de licee şi colegii şi cinci şcoli gimnazile speciale.

În acest an, au fost efectuate lucrări de reparaţii curente la toate unităţile, acestea fiind finalizate în proporţie de 100 la sută.

Tot în acest an au fost demarate lucrări de investiţii care urmează să fie finalizate în cursul anului 2015, la Şcoala Gimnazială nr. 162, Grădiniţa nr 162, unde se mansardeză clădirea existentă şi se construieşte un corp nou, la Colegiul Tehnic "Ion Mihalache", la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", unde se construieşte un corp nou de clădire, şi la Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuţă", unde se extinde sala de sport.

De asemenea va rămâne în şantier şi Colegiul Tehnic "Dinicu Golescu", unde au fost continuate în 2014 lucrările de consolidare şi reabilitare funcţională a căminului de băieţi, urmând ca acestea să fie terminate în primăvară.

Toate unităţile de învăţământ aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1 sunt dotate cu butoane de panică conectate la dispeceratul Poliţiei Locale, timpul de răspuns al echipelor de intervenţie fiind de maxim 7 minute.

De asemenea, administraţia locală a montat zeci de camere de supraveghere în aproape jumătate din şcolile şi liceele din sectorul 1 care asigură monitorizare permanentă. Camerele supraveghează permanent accesul, zonele de recreere şi perimetrul exterior al unităţilor de învăţământ şi sunt racordate la dispeceratul central al Poliţiei Locale.

Pentru anul şcolar 2014 - 2015, în grădiniţele din sectorul 1 sunt 1.174 de locuri la program normal şi 4.537 de locuri la program prelungit, numai în acest an fiind create peste 400 de locuri noi.

Reţeaua de învăţământ din sectorul 2 cuprinde 85 de unităţi din care 20 de grădiniţe, 23 de licee, colegii şi grupuri şcolare, 32 de şcoli generale, două şcoli de muzică şi artă şi opt şcoli speciale.

În această vară, toate unităţile de învăţământ au beneficiat de lucrări de igienizări şi reparaţii, care au fost finalizate în 10 septembrie.

În schimb, va rămâne în şantier Colegiul Naţional "Iulia Haşdeu", pentru lucrări de consolidare şi reabilitare realizate din fonduri europene, un proiect iniţiat şi implementat de Primăria Sectorului 2.

Alte două unităţi de învăţământ din sectorul 2, Şcoala Generală nr. 173 şi Centrul Special nr. 3, sunt ultimele la care încă se efectuează lucrări în programul de reabilitare al Primăriei Municipiului Bucureşti, derulat cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).

În sectorul 3, se află în administrarea autorităţii locale 71 de unităţi şcolare, dintre care 29 de şcoli generale, o şcoală specială, o şcoală gimnazială de arte, 14 licee şi 26 de grădiniţe.

Pe tot parcursul verii s-a făcut igienizare în toate unităţile de învăţământ.

De asemenea, în cinci şcoli şi în două licee au fost executate lucrări de modernizare care au constat în zugrăvire, înlocuirea pardoselii vechi şi a lemnăriei, precum şi refacerea grupurilor sanitare prin schimbarea instalaţiilor sanitare, a gresiei şi a faianţei şi a obiectelor sanitare. Tot în aceste unităţi de învăţământ au fost schimbate mobilierul şi corpurile de iluminat şi au fost înlocuite tablele clasice, pe care se scria cu cretă, cu cele din sticlă.

Toate contractele de execuţie a reparaţiilor de la unităţile de învăţământ preuniversitar din acest sector au termen de finalizare înainte de 15 septembrie, au mai precizat reprezentanţii primăriei.

Pe teritoriul sectorului 4 se află 72 de unităţi de învăţământ. Dintre acestea, pentru 50 s-au contractat lucrări de reabilitare şi igienizare în valoare de 4.308.000 de lei. Lucrările au fost finalizate la 40 de unităţi, la celelalte 10 având termenul de finalizare în 13 septembrie ora 24.00.

Lucrările au inclus reabilitarea clădirilor, reparaţii la branşamente, înlocuirea a acoperişului şi a tâmplăriei acolo unde a fost cazul, înlocuirea instalaţiilor sanitare şi a pardoselilor precum şi instalarea de centrale termice. Totodată, acolo unde situaţia a impus, mobilierul deteriorat a fost înlocuit cu unul nou.

Potrivit primăriei, în toate unităţile de învăţământ de pe raza sectorului 4, bibliotecile vor fi dotate cu televizoare, urmare a unui protocol încheiat cu un operator de telefonie.

Şi în sectorul 5, reprezentanţii primăriei spun că niciuna dintre cele 57 de unităţi de învăţământ nu va intra în noul an şcolar cu lucrări în curs, precizând că la cele 23 de grădiniţe, 24 de şcoli, nouă licee şi o şcoală specială au fost desfăşurate lucrări de salubrizare, reparaţii şi întreţinere pe parcursul ultimelor două luni.

În Sectorul 6 sunt 66 de unităţi de învăţământ, dintre care 14 licee, 27 de şcoli generale şi 25 de grădiniţe.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, imediat după aprobarea bugetului şi după ce condiţiile atmosferice au devenit favorabile, au fost începute lucrări de reparaţii şi igenizări în unităţile de învăţământ de pe raza sectorului. Aceştia au mai precizat că toate unităţile de învăţământ vor avea lucrările terminate în interior, putând să mai rămână eventual la exterior.

În luna octombrie, se va deschide o nouă grădiniţă în cartierul Militari, care va găzdui opt grupe de copii şi va funcţiona cu program prelungit. Pentru realizarea clădirii acesteia, în incinta Şcolii Gimnaziale nr.142, Consiliul Local Sector 6 a alocat, anul trecut, suma de 4.400.000 de lei.

În grădiniţele din acest sector există în prezent aproximativ 7.725 de locuri pentru preşcolari.

În programul de reabilitare cu finanţare BEI a şcolilor şi grădiniţelor din Capitală, sunt incluse 100 de unităţi, la 98 dintre ele lucrările fiind finalizate. Acestea includ consolidarea clădirilor şi noi dotări, printre care sisteme de monitorizare video în interior şi exterior.

Totodată, au fost modernizate şi reechipate laboratoarele IT, în 86 de unităţi au fost reechipate şi laboratoarele de fizică, biologie şi chimie, iar în 35 de şcoli au fost amenajate cantine şi semiinternate.

Programul de reabilitare derulat de Primăria Municipiului Bucureşti cu Banca Europeană de Investiţii are o valoare de 233,58 milioane de euro, din care 112,2 milioane de euro sunt bani proveniţi prin finanţarea BEI, iar 121,38 milioane de euro provin din surse locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici