- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incidente la lansarea cărţii lui Iliescu - FOTO
Evenimentul de lansare a cărţii lui Ion Iliescu de la Bookfest a fost perturbat de un incident, câţiva tineri reprezentând grupul "Noii Golani", care au afişat mesaje împotriva acestuia, fiind îndepărtaţi de forţele de ordine ale complexului Romexpo, unul dintre ei fiind scos afară cu forţa.
Incidente la lansarea cărţii lui Iliescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
În debutul evenimentului organizat la Romexpo pentru lansarea cărţii lui Ion Iliescu "După 20 de ani. 1989", în spaţiul rezervat acestei manifestări au fost prezenţi trei tineri care au arborat afişe contra fostului preşedinte.
Cei trei tineri, liderul grupării "Noii golani" şi alţi doi membri, au afişat foi A4 pe care era scris: "Ion Iliescu căutat pentru furtul Revoluţiei din 1989".
Ofiţerii SPP care asigurau paza fostului preşedinte au îndepărtat foile, iar forţele de ordine de la Romexpo i-au scos pe tineri afară, unul dintre ei, legitimat ulterior ca George Simion, fiind îndepărtat cu forţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Afişul arătat de cei trei tineri, alb-negru, îl înfăţişează pe Ion Iliescu, deasupra portretului fiind scris: "Căutat pentru furtul Revoluţiei din 1989, chemarea minerilor în iunie '90, instigare la violenţă împotriva studenţilor anticomunişti, ascunderea adevărului despre mineriade".
Pe afiş se mai scrie că organizatori ai unui marş intitulat "Măi, animalule", ce va avea loc duminică, 13 iunie, la ora 12.00, pe traseul Intercontinental - Piaţa Romană - casa lui Ion Iliescu sunt Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul de acţiune Noii Golani.
"Te aşteptăm la marş, măi, animalule", mai este scris pe afiş.
Când tinerii au arborat mesajele, Ion Iliescu i-a acuzat de huliganism şi le-a solicitat să părăsească spaţiul în care avea loc evenimentul.
Unul dintre tineri, legitimat ulterior ca fiind George Simion, i-a reproşat lui Ion Iliescu că nu trebuie să lanseze cărţi despre istoria comunismului în România, el fiind scos cu forţa de către oamenii de ordine ai complexului Romexpo.
Tânărul i-a acuzat pe jandarmi şi pe oamenii de ordine, după ce a fost scos afară, că îl apără pe "criminalul Iliescu".
El a fost scos afară cu forţa, fiind practic aproape dezbrăcat de tricou şi s-a întins pe ciment.
Forţele de ordine de la Romexpo au sesizat jandarmii, care l-au legitimat pe George Simion.
După ce reprezentanţii grupului de acţiune Noii Golani au fost evacuaţi din incinta în care avea loc lansarea cărţii lui Ion Iliescu, acestora nu li s-a mai permis accesul, ei fiind chestionaţi şi legitimaţi de către jandarmi.
După evacuarea acestora, lansarea şi-a urmat cursul, mai mulţi vorbitori, inclusiv Ion Iliescu, luând cuvântul în linişte în faţa unei audienţe formate din circa 200 de persoane.
Liderul "Noii Golani", dus la Secţia 2 Poliţie
Liderul grupului "Noii Golani", George Simion, a fost ridicat, joi, de jandarmi şi dus la Secţia 2 Poliţie, pentru tulburarea liniştii publice.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că George Simion (25 de ani) şi alte persoane au încercat să intre în standul unde avea loc lansarea cărţii lui Ion Iliescu, la târgul de carte Bookfest de la Romexpo.
Aceştia au adresat insulte, reprezentanţii editurii interzicându-le accesul în stand. Bărbaţii au devenit agresivi, astfel că reprezentanţii editurii au solicitat serviciilor de pază să-i scoată pe cei trei afară, însă ei au continuat să adreseze insulte forţelor de ordine.
Potrivit lui Militaru, George Simion a fost singurul dus la secţia de Poliţie, pentru tulburarea liniştii publice. El ar putea primi o amendă între 200 şi 1.000 de lei, conform Legii 61 privind tulburarea liniştii publice.
Ceilalţi doi bărbaţi au fost doar legitimaţi de oamenii legii, a mai spus Militaru.
Pe de altă parte, George Simion a declarat, pentru MEDIAFAX, că atât el, cât şi alţi doi din cei cinci colegi cu care a venit la Romexpo au fost urcaţi într-o dubă a Jandarmeriei Capitalei şi duşi la Secţia 2 Poliţie.
El a precizat că jandarmii nu le-au explicat de ce sunt duşi la Secţia 2 Poliţie şi nici nu le-au spus în ce mod vor fi sancţionaţi.
"Am fost luaţi şi suntem duşi la Poliţie, deşi avem buletinele la noi. Nu ne putem explica de ce se întâmplă acest lucru. Eu personal consier că este un abuz", a mai spus George Simion.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO