Zeci de persoane au participat la protestul spontan de la Brăila. Jandarmii au anunţat că în timpul acestuia au legitimat 23 de persoane. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost dus la secţia de Poliţie şi, ulterior, a fost sancţionat.
„În timpul protestului, jandarmii au observat un bărbat aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat să se legitimeze şi a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru stabilirea identităţii. Ulterior a fost sancţionat contravenţional atât pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cât şi pentru nepurtarea măştii de protecţie în spaţiul public cu amendă în cuantum de 700 lei. Deşi în spaţiul public au apărut afirmaţii conform cărora jandarmii ar fi ridicat mai multe persoane din rândul manifestanţilor, dezminţim aceste afirmaţii”, au transmis jandarmii brăileni.
Zeci de minute protestatarii s-au plimbat pe principalele străzi ale oraşului Brăila şi au solicitat renunţarea la măsurile anti-Covid. În timpul marşului, participanţii nu au purtat măşti de protecţie şi nu au respectat regulile privind distanţarea.