Instanţa decide în 10 ianuarie privind întreruperea executării pedepsei lui Victor Atanasie Stănculescu

Stănculescu, în vârstă de 84 de ani, formulase această solicitare pe motiv că afecţiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

Pentru termenul de vineri, instanţa a primit raportul medico-legal în acest caz, potrivit căruia evoluţia bolilor de care suferă fostul general ar fi aceeaşi şi în detenţie, şi în libertate.

În 7 decembrie 2012, instanţa a amânat pentru 4 ianuarie discutarea cererii lui Stănculescu, întrucât nu s-au prezentat avocaţii condamnatului.

La un termen anterior, unul dintre avocaţii lui Stănculescu din acest caz a afirmat că fostul general "suferă de 12 patologii cronice", printre care şi o formă de leucemie, boli ce nu pot fi tratate, în opinia apărării, în reţeaua sanitară a sistemului penitenciar.

La primul termen de judecată din acest caz instanţa a admis solicitarea avocaţilor şi a admis efectuarea unei expertize medico-legale prin care specialiştii INML să constate toată afecţiunile de care suferă generalul, dacă ele pot fi tratate în reţeaua sanitară a sistemului penitenciar şi dacă nu cumva unele dintre aceste boli nu fac imposibilă continuarea executării pedepsei în regim închis.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, fiind degradaţi. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac a murit, în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ.

Conform rechizitoriului generalilor, la 16 decembrie 1989, profitînd de protestul unor enoriaşi reformaţi împotriva evacuării pastorului lor, sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Maria din Timişoara, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimului dictatorial. S-au format coloane de demonstranţi, care au manifestat în zona centrală a oraşului şi în complexul studenţesc, toata noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989. În urma intervenţiei brutale a forţelor de ordine, s-au înregistrat primele victime şi au fost reţinute zeci de persoane.

În 17 decembrie 1989, din ordinul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea, trupe militare au defilat prin Timişoara, pentru a intimida manifestanţii, care s-au dus la sediul PCR Timiş. Un alt ordin, dat ulterior de către generalul Milea, cerea ca "demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare".

"Constatând că situaţia poate scăpa de sub control, Nicolae Ceauşescu, informat aparent de evoluţia evenimentelor, a hotărât să-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, Ion Coman, care să coordoneze activitatea de restabilire a ordinii şi de reprimare a demonstranţilor. Acesta a fost însoţit de gen.lt. Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, gen.lt. Victor Athanasie Stanculescu, prim-adjunct al ministrului Apararii, gen.lt. Mihai Chiţac, comandantul trupelor chimice şi al Garnizoanei Bucureşti, precum şi de alţi ofiţeri superiori", se arată în rechizitoriu.

Procurorii au stabilit că fiecare dintre aceştia a avut o vină mai mică s-au mai mare în reprimarea manifestaţiilor de la Timişoara.

Completul de trei judecători al instanţei supreme (care a dat prima sentinţă în procesul generalilor) şi-a motivat hotărîrea de condamnare a generalilor prin faptul că cei doi, militari de carieră, au prevăzut rezultatul acţiunilor lor din timpul revoluţiei din decembrie 1989.

"Jurământul de credinţă faţă de conducătorul suprem nu poate fi luat în seamă, deoarece Nicolae Ceauşescu pierduse de mult acest drept în faţa jurămîntului de credinţă faţă de poporul român. Datoria nu poate constrînge pe nimeni să acţioneze împotriva conşţiinţei.

Disciplina militară exclude supunerea oarbă şi nu poate anula răspunderea faţă de orice crimă. Nu frica de dictator a generat ceea ce s-a întîmplat, ci interesul meschin de menţinere în cercul puterii", se arată în motivarea sentinţei judecătorilor.

De asemenea, magistraţii afirmau că nu există un preţ al durerii suferite de părţile vătămate şi că la calcularea despăgubirilor s-a avut în vedere fiecare caz în parte.

În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timişoara, s-au înregistrat 72 de morţi şi 253 de răniţi, prin împuşcare. De asemenea, o femeie a fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoane au fost bătute de către forţele de represiune.