Video INTERVIU - Ambasadorul Susan Jacobs: Ar fi rezonabilă deschiderea în România a adopţiei internaţionale pentru copiii cu nevoi speciale - FOTO, VIDEO

Ambasadorul Susan Jacobs, care a locuit în România între anii 1995-1997, a revenit la Bucureşti pentru a discuta cu oficialii români despre posibilitatea redeschiderii adopţiilor internaţionale. Aceasta s-a întâlnit cu oficiali din Guvern care se ocupă de problemele copilului, dar şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniu.

Susan Jacobs consideră că trebuie găsite soluţii pentru acei copii care nu-şi găsesc o familie adoptivă în România şi spune că ar fi logic să se folosească aceleaşi criterii serioase ca şi la adopţiile din ţară pentru a le găsi acestora familii potrivite la nivel internaţional. În opinia ambasadorului Susan Jacobs, acest lucru ar permite ca acei copii să trăiască într-o familie, să aibă dragostea unui cămin permanent.

Consilierul special pe problemele copiilor, din cadrul Departamentului de Stat al SUA, mai spune că dintre cei 5.000 de copii adoptabili în România, 500 ar putea fi adoptaţi internaţional dacă procedura ar fi redeschisă, deoarece, în condiţiile actuale, "sunt foarte puţine familii care ar corespunde criteriilor de adopţie internaţională ale statului român".

Prezentăm interviul acordat de ambasadorul Susan Jacobs agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Statele Unite s-au împotrivit interzicerii adopţiilor internaţionale din România, încă de când s-a dat legea respectivă, în anul 2005. Cum explicaţi acest interes din partea Statelor Unite ale Americii în a adopta copii din România.

Susan Jacobs: Este o întrebare foarte interesantă, vă mulţumesc pentru ea. Cred că foarte mulţi americani sunt interesaţi de adopţii din toate ţările lumii. De altfel, în ultimii 20 de ani, americanii au adoptat 250.000 de copii din toate ţările lumii, iar România este unul dintre statele de unde americanii obişnuiau să adopte şi cred că ar fi interesaţi să o facă din nou.

Reporter: România a redeschis parţial adopţiile internaţionale începând cu anul 2012, cu modificări aduse legii anul trecut. Pe de altă parte, numărul copiilor din centrele de plasament a scăzut faţă de acum 10 sau 15 ani. Ce consideraţi că s-ar schimba pentru copiii din centrele de plasament, dacă adopţiile internaţionale s-ar redeschide complet?

Susan Jacobs: Din discuţiile pe care le-am avut cu oficiali din România, sunt în jur de 5.000 de copii adoptabili în acest moment. Dintr-un total de 58.000 de copii care se află într-o formă de protecţie specială, este un număr mic. Dintre cei 5.000, doar 500 sunt adoptabili în afara ţării, însă sunt foarte puţine familii care ar corespunde criteriilor de adopţie internaţională ale statului român. Problema este că lăsăm foarte mulţi copii în centre de plasament, când ei ar putea avea dragostea unui cămin permanent.

Reporter: Ce consideraţi că ar trebui să facă România în acest sens?

Susan Jacobs: România a ajuns foarte departe faţă de perioada în care eu am locuit aici, între anii 1995-1997. Cred că România a dat nişte legi foarte bune între timp, a stabilit foarte clar nişte proceduri pentru a proteja copiii, însă în toate ţările vom găsi copii care nu-şi găsesc un cămin în propria lor ţară şi consider că ar fi logic să foloseşti aceleaşi criterii serioase care se folosesc la adopţiile în România, pentru a găsi familii pentru ei la nivel internaţional. Acest lucru ar permite ca aceşti copii să trăiască în sânul unei familii.

Reporter: Motivul principal pentru care în România sunt abandonaţi copii este sărăcia. Nu credeţi că deschiderea adopţiilor internaţionale ar fi în detrimentul eforturilor depuse pentru a susţine familiile să-şi crească ele copiii?

Susan Jacobs: Cred că este foarte important pentru guverne să sprijine familia. Consider că unui copil îi este cel mai bine în sânul familiei sale şi consider că fiecare guvern are o responsabilitate faţă de cetăţenii ei să protejeze copiii şi familiile lor. Dar, aşa cum am mai spus, uneori nu este posibil, uneori părinţii mor, cei mici nu au alte rude în viaţă. Studiile au arătat că acei copii care cresc în centre de plasament nu se dezvoltă la fel ca cei care trăiesc într-o familie. Deci este foarte important pentru guverne să-i ajute pe copii să-şi găsească o familie. Este vorba despre a lua un copil şi a-i găsi cea mai bună familie, pentru a putea să aibă un cămin iubitor şi permanent.

Reporter: Oficial, România a blocat adopţiile internaţionale pentru a împiedica traficul de copii. Consideraţi că au existat şi alte motive care au stat la baza acestei decizii?

Susan Jacobs: Cred că, probabil, există mai multe motive pentru care o ţară ia o asemenea decizie, cred că, pe de o parte, consideră că undeva în sistem există abuz. România şi-a întărit foarte mult sistemul, a întărit măsurile pentru protecţia copilului, care ajută să-i protejeze şi să-i ţină în siguranţă. Tot oficialii ar putea reglementa adopţiile internaţionale, iar noi am lucra cu ei la acest capitol, pentru a găsi cele mai bune cămine pentru aceşti copii. Cred că întotdeauna poate să existe această îngrijorare pentru un copil, că ar putea fi abuzat. De exemplu, noi, în Statele Unite, înainte să permitem unei familii să adopte un copil, facem o verificare detaliată a viitorilor părinţi, a căminului pe care îl au, se verifică trecutul lor şi abia apoi acestora li se dă permisiunea de a adopta un copil care trăieşte într-o altă ţară.

Reporter: De când s-au deschis parţial adopţiile internaţionale, în anul 2012, s-au făcut doar câteva astfel de adopţii. Ce ar trebui să facă România, care ar fi soluţia pentru a avea o monitorizare bună a copiilor după ce au fost adoptaţi în alte ţări?

Susan Jacobs: Este o întrebare foarte bună. Statele Unite fac adopţii prin intermediul agenţiilor de adopţie. România ar trebui să le acrediteze, să lucreze în România, iar regulile ar fi stabilite de oficialii de aici. De exemplu, dacă România vrea, ar putea să solicite acestor agenţii acreditate anumite rapoarte de monitorizare, după ce adopţia a fost finalizată. România ar putea solicita aceste rapoarte agenţiilor, iar acestea ar trebui să le ofere toate datele, iar dacă nu ar face acest lucru, România le-ar putea interzice să mai activeze aici. Acum, în Statele Unite, fiecare agenţie este acreditată de Haga şi respectă standardele Convenţiei de la Haga. România şi Statele Unite sunt ţări partenere în Convenţia de la Haga şi, datorită acestui fapt, există toate reglementările pentru adopţiile internaţionale bine stabilite. Însă fiecare ţară îşi reglementează procesul de adopţie, iar dacă România ar decide să deschidă mai departe adopţiile internaţionale, ar putea stabili nişte reguli clare, iar dacă acestea nu sunt respectate, atunci adopţia nu ar mai avea loc.

Reporter: Au existat rapoarte care spuneau că Statele Unite ale America nu au ridicat vizele pentru români din cauza blocării adopţiei internaţionale. Există posibilitatea ca SUA să devină mai flexibile în ceea ce priveşte acest subiect, dacă adopţiile internaţionale ar fi redeschise?

Susan Jacobs: Nu, aceste două subiecte nu au legătură. Unul este despre securitatea naţională, iar altul despre binele copiilor, deci sunt două subiecte foarte diferite. Cred că SUA doresc doar binele acestei acestei ţări, să fie prosperă, sigură şi vrem ca toţi copiii din România să-şi găsească un cămin iubitor şi permanent.

Reporter: Ce recomandări aţi face României în ceea ce priveşte legislaţia, pentru a schimba soarta acestor copii?

Susan Jacobs: Cred că este rezonabil să deschideţi adopţiile pentru acei copii care nu-şi găsesc un cămin, pentru cei cu nevoi speciale, care sunt mai mari sau pentru cazurile în care sunt mai mulţi fraţi. Dacă procedura ar fi deschisă pentru aceşti copii, cred că ar ajuta foarte mult. Aceştia ar putea pleca din centrele de plasament şi ar avea o şansă mai mare la o viaţă bună, prosperă şi plină de iubire.

Reporter exista voci care au susţinut că legislaţia adopţiilor este foarte stufoasă şi că au fost multe familii care au renunţat, pe parcurs, din această cauză. Care ar fi recomandarea dumneavoastră în această privinţă?

Susan Jacobs: În discuţiile noastre cu oficiali din Guvern au existat propuneri care ar face acest proces mai eficient şi mai rapid. Consider că este foarte important ca aceşti copii să părăsească centrele de plasament cât mai repede, lucru demonstrat şi de studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), care a urmărit, timp de 16 ani, copii care au locuit în instituţii şi copii care au trăit în familii. Diferenţa la nivelul dezvoltării cerebrale este enormă şi arată că aceşti copii din centre de plasament nu se dezvoltă la fel de repede şi în acelaşi ritm, iar evoluţia lor emoţională ar fi cu totul alta dacă ar fi crescuţi într-o familie. Cuvântul cheie este «familie», locul unui copil este într-o familie, dar fiecare ţară trebuie să decidă care este cea mai bună modalitate prin care poate să facă asta. În general, cea mai bună metodă este ca ei să fie mutaţi cât mai repede din sistemul instituţional. Trebuie lucrat cu familia, se intervine în ajutorarea familiei pentru a-i creşte şi, dacă nu se poate, atunci statul trebuie să găsească o altă familie care să poată face acest lucru, în cel mai scurt timp posibil.

Reporter: Au existat discuţii, în anul 2001, în ceea ce priveşte anumite presiuni care s-au făcut asupra României cu privire la închiderea adopţiilor internaţionale ca fiind o condiţie pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Susan Jacobs: Am auzit acelaşi lucru.

Reporter: De ce credeţi că s-a întâmplat acest lucru?

Susan Jacobs: Cred că existau voci în Uniunea Europeană care se opunea adopţiilor internaţionale. Dar mai ştiu că există ţări care fac astfel de adopţii, vecinii României, de exemplu. Cred că este o problemă a fiecărei ţări, cred că fiecare ţară, indiferent de uniunea din care face parte, trebuie să decidă care este cel mai bun lucru pentru copiii ei. Despre asta este Convenţia de la Haga, despre cum respectăm interesul copilului. Iar interesul copilului este acela de a fi într-o familie.