Video INTERVIU - Dumitru Costin: N-ai organizaţie puternică, guvernele şi puterea te distrug

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că dacă structura sindicală nu este puternică, guvernele şi puterea o distrug, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, în care au profitat de slăbiciunile sindicatelor.

Urmărește
627 afișări

Rep.: Ce rol ar mai putea avea în continuare Consiliul Economic şi Social (CES), în condiţiile în care Guvernul intenţionează să înfiinţeze o nouă structură tripartită?

D.C.: Consiliul Economic şi Social, prin definiţie, în majoritatea ţărilor europene, inclusiv la nivel european, funcţionează în mecanism tripartit, care are sindicate, patronate şi societate civilă, dar e o societate civilă bine structurată, bine pusă la punct. În România, Guvernul s-a substituit societăţii civile şi, din acest motiv, de ani în şir, de pe la sfârşitul anilor 1990, de când s-a înfiinţat, el centrează, el dă cu capul, el vine cu proiectele de acte normative în CES şi tot el votează că este de acord cu ele. Din acest motiv, sistematic, punctele de vedere ale sindicatelor şi patronatelor nu au fost luate în considerare, pentru că inclusiv mecanismul de adoptare a avizelor CES este făcut în aşa fel încât Guvernul să se protejeze.

Acum, Guvernul face următorul lucru: zice da, m-am gândit să ies din CES, să las societatea civilă să intre, dar am grijă să creez o altă entitate în care să fiu moţ iarăşi parte şi să mimez în continuare o consultare a sindicatelor şi patronatelor pe decizii majore ale naţiunii, dar pe care să continui să-mi impun punctul de vedere. Ceea ce nu a înţeles niciun Guvern din România, cel puţin după 1997, odată cu apariţia instituţionalizată a dialogului social, faptul că până la urmă tu ca Guvern eşti, pe baza votului pe care îl primeşti, imaginea unei zone politice, că e un partid sau o alianţă. Partidele respective, la rândul lor, reprezintă cetăţeni cu diverse aspiraţii, cu diverse nevoi din societate.

Guvernele din România nu au înţeles că, spre exemplu, patronatele care reprezintă capitalul şi sindicatele care reprezintă salariaţii din economie ajung la un punct de vedere comun şi îl susţin. Pentru el, ca Guvern, asta înseamnă o ieşire onorabilă pe tot felul de măsuri, şi spun atât timp cât am sprijin de la cei care au capitalul şi de la cei care reprezintă forţa de muncă pe un demers legislativ, pe un proiect de lege, pe o hotărâre de Guvern, eu pot să ma duc liniştit în faţa opiniei publice, în faţa Parlamentului, în faţa opoziţiei să spun: «Opoziţie, ce probleme ai dacă aceştia susţin acest lucru?».

Guvernul nu a înţeles că acest mecanism de consultare european este absolut necesar României. L-au folosit în mod abuziv, au păcălit, au trişat şi au uzat de fiecare dată de poziţii de forţă. Ceea ce încearcă să facă acum este un surogat, o şmecherie, tocmai pentru a arunca în derizoriu instituţia dialogului social, pentru că lucrurile cheie care ţin de reforme economice şi care ar trebui să fie în dreptul Consiliului Economic şi Social se mută în cu totul altă structură în care Guvernul va vrea să existe în continuare şi să îşi spună punctul de vedere.

Atât timp cât Guvernul unei ţări, indiferent cum se numeşte el, nu va înţelege că ar trebui să aibă interlocutori sindicate şi patronate, şi societate civilă, interlocutori puternici, bine structuraţi, cu o expertiză de calitate, care să îi fie de ajutor în elaborarea unei politici publice, naţionale, atât timp cât îi va trata cu lipsă de respect şi îi va desconsidera, va lucra la distrugerea lor, acela va fi întotdeauna un Guvern care va avea în permanenţă contestări, va fi un Guvern care de multe ori va lua decizii care nu sunt în folosul cetăţenilor, indiferent că sunt deţinători de capital sau simpli lucrători.

Asta nu înţeleg nici guvernele, nici partidele politice care pun aceste guverne, care este rostul şi rolul entităţilor de tip sindicat, de tip patronat în societate. Toate au încercat să controleze politic, să controleze instituţional aceste organizaţii. Din acest motiv, spre exemplu, există în continuare fracţiuni în mişcarea sindicală, dar şi în cea patronală. Dacă la sindicate discutăm de cinci confederaţii, pe partea patronală e jale, este un număr foarte mare, sunt atomizaţi, sunt slabi, sunt manipulaţi, utilizaţi, controlaţi politic. La un moment dat erau chiar organizaţii patronale conduse de oameni numiţi politic, tocmai pentru că nici partidele, nici Guvernul nu au înţeles că au nevoie de interlocutori independenţi, cu capacitate de expertiză, cu calitate, care să vină în construcţia unor politici publice bune pentru naţiune şi pentru popor.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici