- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.06.2011, 12:40)
- Elvira Gheorghita , Elvira Gheorghita ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INTERVIU - Duţă: Bugetul CNAS are un deficit de 2,5-3 mld. lei, frauda din sistem e de 400 mil. euro
Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are în prezent un deficit de cel puţin 2,5 - 3 miliarde de lei, frauda din sistem fiind de aproximativ 400 de milioane de euro pe an, a declarat preşedintele CNAS, Lucian Duţă, într-un unui interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.
Urmărește
1841 afișări
Reporter: Pentru că problemele curente astăzi se învârt în jurul medicilor de familie, spuneţi-mi vă rog ce se întâmplă? Cei mai mulţi n-au semnat contractul de servicii, nici actele adiţionale, nici contractul pentru 2011. Sunt pacienţi care nu primesc medicamente compensate, nici trimiteri. Ce se întâmplă cu aceşti pacienţi şi cum poate fi reglementată situaţia?
Lucian Duţă: Puţină lume a observat că în ultima lună Guvernul a modificat de două ori contractul-cadru. Modificările contractului-cadru s-au făcut în urma negocierilor cu medicii de familie tocmai pentru a le satisface toate acele revendicări ale dânşilor. Calculaţi, vă rog frumos, pe valorile de punct ale medicilor de familie, valori care au fost publicate în normele contractului-cadru şi o să constataţi ceva foarte simplu: că bugetul alocat medicilor de familie anul acesta a crescut cu 10% faţă de prevederea iniţială de la 1 ianuarie. Deci, noi, ca să încheiem anul, în realitate mai avem nevoie de încă 80-100 de milioane de RON. Deci, deja CNAS, Guvernul va trebui să facă un efort suplimentar pentru a suplini aceste valori care au fost convenite parţial cu unii dintre dânşi. Ceea ce doresc în realitate dânşii astăzi este un lucru foarte simplu: vor o creştere a bugetului alocat medicinei de familie cu 30%. Acest lucru mie mi se pare, sincer să vă spun, chiar dacă este justificat, repet, este justificat, în condiţiile României de azi că este absolut imoral. Şi v-aş aminti un amănunt despre care nimeni nu vrea să vorbească, anul trecut, când la toţi medicii, la tot sistemul sanitar, la toţi angajaţii din Casa Naţională, din minister li s-au scăzut salariile cu 25%, dânşilor nu li s-a micşorat valoarea de contract, au luat aceiaşi bani. Doi la mână, vedem câte eforturi şi cât de greu este să iei măsuri de tipul celei de la nivelul Ministerului de Interne. Este imoral să tai alocaţia de hrană unora, iar altora să le dai creşteri de buget de 30%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Reporter: Domnule preşedinte, totuşi, ce se întâmplă cu pacientul? În acest moment ce soluţie aveţi pentru pacienţi?
Lucian Duţă: Am spus-o şi o mai spun în continuare, în prima zi au semnat 10% din medici cu noi...
Reporter: Acte adiţionale.
Lucian Duţă: Acte adiţionale, păi aşa şi trebuie... să ocupe în fiecare an. Noi aşteptăm medicii de familie să vină să semneze, ăia care într-adevăr înţeleg, pentru că există un potenţial de creştere la 50%-60% la unii medici în actualele condiţii ale acestei norme.
Reporter: Revin. Ce se întâmplă cu pacientul ?
Lucian Duţă: Eu v-am spus foarte clar, noi vom afişa listele cu medici la nivelul caselor judeţene. Pacienţii se pot duce să se înscrie pe listele medicilor care au încheiat contract cu CNAS şi, în felul acesta, îşi pot lua reţetele, îşi pot lua biletele de trimitere, medicii vor fi plătiţi...
Reporter: Sistemul este pregătit să suporte un astfel de aflux de bolnavi de la un medic la alt medic? Cum va fi plătit medicul?
Lucian Duţă: Medicul va fi plătit aşa cum prevăd normele contractului-cadru, adică la servicii. Cu alte cuvinte, va face mai multe servicii, i se vor plăti banii. Este legal şi putem să facem lucrul acesta. Ce vreau eu să vă spun este că mie, la ora aceasta, mi se pare absolut imoral ca noi să cedăm la şantajul, atenţie!, nu al medicilor de familie, ci al celor de care sunt reprezentaţi. Şi am să vă spun ceva, am vorbit de mai multe ori cu medicii de familie şi reprezentanţii medicilor de familie şi atunci când ei spun că nu sunt bani şi că unii îşi iau mai puţin bani, în realitate ei îşi calculează şi se raportează la veniturile lor, ale celor care conduc. Probabil că dacă am lua măsuri care nu le-ar fi afectat de niciun fel veniturile atunci eram foarte buni. Aş vrea să vă mai spun ceva foarte interesant. Până acum doi ani, un medic de familie nu era foarte stimulat să interacţioneze cu pacientul, să aibă grijă de pacient, să-şi desfăşoare activitatea pentru care este plătit. El era plătit doar pentru listă, era un fel de - ca să folosesc un alt termen - era un fel de listaci. Aveai listă, te duceai la CNAS şi-ţi luai banii. Faptul că noi am încercat să schimbăm regulile în sistem şi să spunem "vă luaţi doar o parte din bani pe listă şi o parte vă luaţi pe servicii", adică pe munca prestată efectiv cu pacientul, a generat şi sunt convins că va genera multiple tensiuni. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să vorbească despre monopolizarea pieţei în ceea ce priveşte medicina de familie. Toţi pacienţii la ora aceasta sunt încadraţi doar pe listele medicilor de familie, au un monopol, şantajează statul, pe când medicii tineri, pe care noi am încercat să-i ajutăm prin faptul că nu mai plătim decât până la 2.200 per capita, nu au acces în sistem. Aşa cum, o să vă spun puţin mai târziu, aşa cum se întâmplă şi pe alte paliere, medicina de familie este un sistem ermetic, este un sistem închis, în care nu au acces decât cei care vor anumiţi doctori.
Reporter: Nu este vina sistemului că nu creează mai multe locuri ca să pătrundă tinerii?
Lucian Duţă: Asta am încercat să facem şi noi şi, vă repet, prin faptul că n-am mai plătit şi că am scăzut posibilitatea să-ţi iei banii doar pentru faptul că ai pacienţi pe listă, am dat posibilitatea şi altor doctori să intre în sistem. Nu poţi să laşi sistemul să fie închis ermetic cu nişte doctori care nu mai au niciun interes, în cazul acesta să profesionalizeze, stau tot timpul şi şantajează statul. Aş vrea să insist pe acest lucru, s-a încercat escaladarea conflictului spunându-se că eu acuz medicii de familie. V-am spus foarte clar: este vorba de anumiţi medici de familie şi cei care sunt la ora aceasta, chipurile, reprezentativi. Ştiţi că eu am colegi de facultate şi am vorbit cu ei, m-au îndemnat să mă ţin tare, pentru că tot ceea ce spun eu la ora aceasta este perfect adevărat.
Reporter: De ce credeţi că mulţi medici pleacă din România?
Lucian Duţă: Vă mărturisesc că acum 10 ani, când eram şi eu anul doi sau trei de rezidenţiat, şi eu am vrut să plec. Şi am să vă spun ce vorbeam cu colegii mei şi concluzia care răzbătea din acele discuţii. Mi-amintesc că pe vremea aceea câştigam un salariu, acum 10 ani, de 100 de dolari, ca medic rezident. Până la urmă, părinţii mei pe fiecare lună făceau eforturi să ne trimită bani ca să putem să supravieţuim în Bucureşti. Cu toate acestea, nu neapărat lipsa banilor m-a făcut să mă gândesc să plec, ci mai ales lipsa de perspectivă în ceea ce priveşte realizarea profesională.
Medicina, puţini oameni o ştiu, este un sistem ermetic închis. Chiar dacă pare dur ce spun, mulţi dintre colegii mei ştiu că este adevărat, intrarea medicilor în anumite spitale se face pe orice fel de criterii în afară de cel de competenţă. Cu alte cuvinte, poţi să fii tu cel mai deştept din ţara asta, poţi să ai nu ştiu câte diplome, că nu vei fi angajat decât dacă faci, dacă ai contracte cu cei sau cu partea din medicină oligarhizată. Cu alte cuvinte, cunoşti pe cine trebuie şi nu trebuie să fii atât de competent ca să lucrezi în spitalul care trebuie. Ştiu că această afirmaţie va da naştere la nenumărate dezbateri.
Pe de altă parte, îmi amintesc emisiuni care arătau cum sunt angajaţi doctorii, naşi, fini, veri, nepoţi. Aveam la un moment adevărate familii care ocupau spitale întregi. Eu n-am spus poate că doctorii aceia nu sunt bine pregătiţi profesional, dar atât timp cât sistemul nu este transparent, cât nu dă posibilitatea celui care într-adevăr doreşte să se facă medic, să se profesionalizeze, să înveţe, atunci eu cred că principalul motiv pentru care pleacă este acesta.
Un alt motiv pe care vi l-aş enunţa ar fi legat de lipsa mijloacelor prin care să-ţi desfăşori activitatea ca medic în siguranţă faţă de pacient. Noi avem tendinţa întotdeauna să venim să arătăm că am cumpărat elicoptere, avioane, rachete, dar uităm că cei în sala de operaţie uneori n-au nici pense. În momentul în care nu ai cu ce să lucrezi, dezamăgirile şi frustrările sunt foarte mari. Şi în al treilea rând, dar nu ultimul, este într-adevăr problema de finanţare, de veniturile doctorilor, şi dacă o să observaţi, o să vedeţi că au plecat în general medicii care reprezentau viitorul, medicii tineri; nu ştiu, aş vrea să fac o glumă, aţi văzut dumneavoastră plecând vreun profesor universitar din România?
Reporter: Nu.
Lucian Duţă: Poate vă întrebaţi şi dumneavoastră de ce? Pentru că anumitor doctori le convine mult mai bine să stea în România, să ştiţi că veniturile unui segment - foarte mic, e adevărat - dintre doctori, sunt mult mai mari decât le-aţi anticipat chiar şi dumneavoastră.
Reporter: La cât se pot ridica veniturile unui profesor universitar care nu vrea să plece din România?
Lucian Duţă: Cel mai bine, pentru a nu mai da eu cifre din acestea care sigur o să explodeze piaţa, este să întrebaţi pacienţii, care sunt... cam cât plătesc pentru anumite operaţii şi o să vedeţi. Eu, când vorbeam de corupţia din România, nu mă refeream la aceste atenţii care li se dau doctorilor. Aceasta este perdeaua de fum pe care au aruncat-o toţi cei care produc adevărata corupţie în România. Şi adevărata corupţie în România este cea pe care v-am descris-o mai înainte. Vorbim aici de un nivel al corupţiei pe fondurile CNAS de aproximativ 15%-20%, aproximativ.
Reporter: Adică 15-20% din banii dumneavoastră se duc pe corupţie...
Lucian Duţă: Există posibilitatea teoretică, având în vedere că poţi să scrii reţete câte vrei, false, poţi să internezi ce vrei, poţi să trimiţi pacienţii unde vrei, există posibilitatea undeva să fraudezi sistemul, undeva pe la 15%...
Reporter: Deci plătiţi pentru corupţie 15%-20% din banii pe care îi aveţi?
Lucian Duţă: Deci eu cred că plătim... sigur, la ora aceasta, eu cred că frauda se duce undeva la 400 de milioane de euro pe an. Nu este important că au venituri să spunem din atenţiile care le dau pacienţii, nu aceasta este corupţia, pentru că niciun doctor pe care îl cunosc eu nu a cerut vreodată bani de la pacienţi. Problema este, cu cât te duci pe scara profesională mai sus, cu atâta intri în cercul acela ermetic care practic ţine sistemul pe loc.
Reporter: Deci, cine sunt oligarhii din spitale ?
Lucian Duţă: Oligarhii din spitale sunt toţi acei de pe posturile de conducere din spitale, care, conform legii, nu pot fi mişcaţi vreodată.
Reporter: Adică şefii de clinici.
Lucian Duţă: Eu v-am spus de toţi. Eu n-am nominalizat funcţii, v-am spus, uitaţi-vă pe ştatul de plată şi la regulamentele care funcţionează şi o să vedeţi că odată ajuns pe funcţii de conducere, practic, poţi să faci cam ce vrei tu. Tot vorbeam de domnul Nicolăescu, dacă vă amintiţi acum vreo şase ani, şi dânsul spunea la fel despre clinici, că sunt pe tarlaua lor, îmi aduc aminte vorbele dânsului perfect. A fost asumată legea în '95 în Parlament. Scopul domnului Nicolăescu sub acest discurs foarte spumos în realitate a fost schimbarea directorilor de spitale şi punerea unei elite clientelare de la dânsul din partid. Ne-am trezit peste noapte cu directori de spital care de fapt nu intraseră în spital în viaţa lor. N-aveau idee despre sistemul sanitar, iar peste şase luni, un an de zile, în realitate, toţi aceia pe care domnul ministru îi blama la vremea respectivă, în realitate i-a pus înapoi pe funcţii.
Citește pe alephnews.ro: Răspunsul MAE la solicitarea Aleph News privind voturile fraudate din Diaspora
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
Citește mai departe:
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe