INTERVIU EXCLUSIV. Agricultura regenerativă. Ce sunt certificatele de carbon în agricultură şi de ce sunt importante pentru fermierii români?

Mihaela-Monica Vasile, Market Lead Agreena România şi Republica Moldova, explică, pentru MEDIAFAX, ce înseamnă agricultura regenerativă, rolul digitalizării pentru munca fermierilor şi cum ajută stocarea carbonului în sol încetinirea schimbărilor climatice.

Urmărește
791 afișări
Imaginea articolului INTERVIU EXCLUSIV. Agricultura regenerativă. Ce sunt certificatele de carbon în agricultură şi de ce sunt importante pentru fermierii români?

INTERVIU EXCLUSIV. Agricultura regenerativă. Ce sunt certificatele de carbon în agricultură şi de ce sunt importante pentru fermierii români?

Ştim că metodele clasice de semănat distrug nivelul cel mai import din sol, unde se întâmplă totul. Ce presupune zona de agricultura regenerativă?

 
Mihaela-Monica Vasile: Mulţi fermieri pregătesc terenurile folosind lucrări intensive şi arătura, utilizând pesticide şi practicând monocultura care au un efect negativ asupra biodiversităţii, asupra ecosistemelor şi asupra gestionării apei. Totodată, aceste practici au un impact negativ asupra rentabilităţii pe termen lung a terenurilor, contribuind la accentuarea schimbărilor climatice pe scală largă. În ultimii 50 de ani, agricultura convenţională a fost folosită intens de către fermierii, având un impact negativ asupra degradării solului.
 
Agricultura regenerativă este modul în care obişnuiam să facem agricultura. Prin adoptarea unor metode regenerative, fermierii revin la practici care sunt mult mai sănătoase pentru sol. Una dintre principalele practici asociate agriculturii regenerative este trecerea la sistemul de cultură no-till sau semănatul direct, care permite solului să reţină carbonul pe care îl absoarbe în mod natural din aer şi, totodată, ajută în procesul de combatere a schimbărilor climatice, deoarece solul are capacitatea de a capta în mod natural carbonul. Carbonul este un element important în sol, deoarece oferă proprietăţi esenţiale care îi îmbunătăţesc performanţa prin creşterea activităţii microbiene, creşte stocarea apei şi a nutrienţilor din sol, îmbunătăţind totodată structura acestuia.
 
Acesta este doar unul dintre motivele pentru care agricultura regenerativă este benefică atât pentru fermieri, cât şi pentru a sprijini combaterea schimbărilor climatice.
 

Ce sunt certificatele de carbon în agricultură şi de ce sunt importante pentru fermierii români?

 
Mihaela-Monica Vasile: Cu toţii am auzit despre emisiile de carbon, rolul lor în schimbările climatice şi despre legislaţia Pactului Verde European (Green Deal), care include un plan de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 55% până în anul 2030. Ei bine, acest gen de obiective sunt planificate şi de companii din întreaga lume. 
 
Astfel, companiile trebuie să realizeze importanţa reducerii emisiilor de carbon şi să găsească modalităţi prin care să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
 
Soluţiile încep cu reducerea activităţilor inutile care conduc la producerea emisiilor, trecerea la noi tehnologii care diminuează emisiile. Pentru fermieri, exemplele de activităţi care produc emisii includ folosirea unui plug alimentat cu combustibil pentru a ara pământul, electricitatea necesară pentru buna funcţionare a fermei sau îngrăşăminte care sunt produse într-o fabrică. Achiziţionarea certificatelor de carbon este o modalitate de a compensa diferenţa necesară pentru a-i ajuta să-şi atingă obiectivul. Scopul principal este reducerea emisiilor totale de carbon la nivel global. 
 
În agricultură, certificatele de carbon au un rol esenţial în reducerea şi eliminarea cu succes a emisiilor de carbon din atmosferă, folosind practici agricole care menţin carbonul în sol. Aceste certificate oferă fermierilor un nou flux de venituri pe care îl pot câştiga făcând tranziţia către agricultura regenerativă. Adoptând practicile suplimentare prietenoase cu clima şi mediul, inclusiv perturbarea redusă a solului, utilizarea optimă a culturilor de acoperire şi a îngrăşămintelor naturale şi gestionarea optimă a reziduurilor, fermierii limitează şi mai mult emisiile de carbon din fermă şi stochează carbonul în sol, majorându-şi veniturile.
 
Apoi, certificatele de carbon au şi un rol în finanţarea tranziţiei fermierilor din România către practicile agricole durabile şi ajută, în mod direct, la protejarea solurilor în perioadele de inundaţii. Aceste practici contribuie la întărirea capacităţii de retenţie a apei în sol şi a rezilienţei la inundaţii. În aceste condiţii, fermierii care folosesc practici regenerative au spus că terenul lor nu s-a inundat atunci când fermele din jur s-au confruntat cu astfel de calamităţi. Aceste practici ajută, de asemenea, la reducerea costurilor cu combustibilul şi forţa de muncă, toate beneficiile având în final un rol important în creşterea profitului fermierilor.
 
Este o explicaţie lungă, dar importantă, pentru a face legătura între fermierii din ţara noastră şi certificatele de carbon.
 

Cum are loc, practic, stocarea carbonului în sol şi ce tehnologii foloseşte agricultura regenerativă? 

 
Mihaela-Monica Vasile: Stocarea carbonului din sol este un proces prin care CO2 este îndepărtat din atmosferă şi stocat în rezervorul solului de carbon. Acest proces este mijlocit în primul rând de plante şi culturi prin fotosinteză, carbonul stocat sub formă de carbon organic in sol (SOC). Agricultura regenerativă poate elimina cantităţi mari de CO2 din atmosferă şi le poate stoca din nou în sol, având ca scop reabilitarea şi restabilirea calităţii solului folosit în scopuri agricole. Literalmente, ne aflăm pe cel mai mare şi mai puternic rezervor pentru stocarea carbonului de pe planetă.
 
Tehnologiile digitale joacă un rol important în facilitarea agriculturii regenerative şi în sprijinirea operaţiunilor agricole care sunt însoţite de aceasta. Agreena monitorizează şi asigură calitatea tuturor datelor din programul nostru prin vizite fizice la fermă, analiză algoritmică şi tehnologie prin satelit.
 
Deoarece agricultura regenerativă este o trecere cel puţin la practicile minime de lucrare a solului, fermierii trec de la un tractor mic, înlocuind echipamentul de cultivare complex mai mare pe care îl foloseau şi adaugă o semănătoare pentru semănat direct a culturilor.
 

Pe termen lung, cum ajută stocarea carbonului în sol încetinirea schimbărilor climatice?

 
Mihaela-Monica Vasile: Captarea carbonului în sol înseamnă că acesta nu pătrunde în atmosferă, iar prevenirea acestui lucru este esenţială pentru încetinirea sau chiar atenuarea schimbărilor climatice pe termen lung. Timpul contează, de asemenea, deoarece impactul emisiilor de carbon se agravează în timp, într-un ritm tot mai alert. Astfel, cu cât putem opri mai devreme emisiile sau le putem elimina din atmosferă, cu atât mai mare este diferenţa pe care o putem face.
 
Pentru a îndeplini obiectivele de neutralitate climatică stabilite de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) şi de Acordul de la Paris, vom avea nevoie de reduceri de carbon la scală largă. Soluţiile bazate pe natură (NBS) au cel mai mare efect pe termen lung şi sunt cea mai rentabilă măsură de atenuare a schimbărilor climatice. Soluţiile de îndepărtare a carbonului, în general, nu se regăsesc încă pe piaţa, deoarece sunt în mare parte bazate pe tehnologie şi sunt încă în curs de dezvoltare. Ele vor fi, de asemenea, mult mai costisitoare de utilizat decât soluţiile bazate pe natură, cum ar fi stocarea carbonului în sol, deoarece necesită capital intensiv pentru a fi dezvoltate şi operate. Folosind practici agricole durabile, fermierii păstrează mai întâi carbonul în sol pe care altfel l-ar fi eliberat în atmosferă, apoi ajută în continuare la eliminarea carbonului suplimentar din atmosferă şi la captarea acestuia în sol.
 
Cu 1/3 din terenurile agricole arabile deja degradate din cauza schimbărilor climatice , Agreena a făcut paşi pentru a face parte din soluţia pe termen lung de reabilitare a soluţiilor agricole. Potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, agricultura are potenţialul de a elimina 51 de gigatone de CO2 din atmosferă şi, simultan, de a creşte producţia de alimente cu 17,6 megatone pe an .
 

Ce este o fermă regenerativă şi care sunt avantajele acesteia?

 
Mihaela-Monica Vasile: O fermă regenerativă este o fermă care utilizează practici agricole durabile benefice atât pentru fermă, cât şi pentru mediul înconjurător. Fermierii pot economisi bani pe inputurile agricole, deoarece este nevoie de mai puţine îngrăşăminte. Între timp, beneficiile climatice includ o reducere generală a emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea materiei organice a solului, îmbunătăţirea sănătăţii solului şi a biodiversităţii, creşterea capacităţii de retenţie a apei şi rezilienţa la inundaţii, ceea ce sporeşte rezistenţa climatică pe termen lung a terenurilor agricole.
 

Cum se prevede viitorul agriculturii româneşti şi ce rol joacă digitalizarea?

 
Mihaela-Monica Vasile: Tehnologiile digitale joacă un rol esenţial în agricultura regenerativă, permiţând acurateţe în monitorizarea, asigurând calitatea şi validitatea practicilor din fermă. Toate companiile şi părţile interesate au nevoie de aceste informaţii pentru a-şi explica propriul profil de emisii în fiecare punct de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi, de asemenea, pentru a informa deciziile de investiţii şi împrumuturi ale instituţiilor financiare pentru obligaţiunile verzi care finanţează acest tip de proiecte. De asemenea, guvernele se bazează pe aceste date pentru a lua în considerare impactul agriculturii regenerative asupra emisiilor unei ţări sau regiuni.
 
 

Ce este certificatul AgreenaCarbon?

 
Mihaela-Monica Vasile: AgreenaCarbon este programul Agreena de certificare a carbonului din sol – cel mai mare program de certificare a carbonului din sol pentru fermieri la nivel global. Agreena lucrează cu fermieri din 17 ţări din peisajul pan-european, oferind o nouă sursă de venituri care ajută la finanţarea tranziţiei către practici agricole regenerative şi îi recompensează pe fermieri pentru practicile prietenoase cu clima şi mediul înconjurător. Programul este acreditat la nivel internaţional pentru a monitoriza, cuantifica, valida şi verifica reducerile de emisii de gaze cu efect de seră şi implicit emisiile de carbon.
 
Programul validează reducerile de gaze cu efect de seră de către fermieri şi eliminările de carbon din terenurile arabile, ulterior generând certificate verificate, comercializabile, pe baza acelor validări. Fiecare certificat este echivalentul unei tone de carbon stocat în sol. Prin aceste certificate, Agreena oferă plăţi dovedite pe care fermierii pot conta.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici