INTERVIU Nicoleta Ţînţ, preşedintele CSM: „Pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu. Discursurile unor politicieni – excesive şi manipulatorii”

Nicoleta Ţînţ, preşedintele  Consiliului Superior al Magistraturii, a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX, despre eliberarea condiţionată, pensiile magistraţilor şi legile justiţiei.

Redăm, mai jos, interviul cu Nicoleta Ţînţ:

MEDIAFAX: Argumentele privind menţinerea sau eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor le-am tot auzit. Cum percepeţi această temă recurentă? Se mai bucură magistraţii de ceea ce am putea numi predictibilitatea carierei?

Nicoleta Ţînţ: După cum se cunoaşte, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o poziţie fermă faţă de toate propunerile legislative vizând eliminarea, în mod direct sau printr-un procedeu disimulat (cum este cazul supraimpozitării), a pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

În măsura în care ar fi adoptate şi ar intra în vigoare, aceste demersuri, care au devenit frecvente în decursul ultimului an, ar încălca în mod evident principiul independenţei judecătorilor şi statutul constituţional al procurorilor şi ar avea potenţialul major de afectare a predictibilităţii fireşti în ceea ce priveşte reglementarea şi exercitarea drepturilor prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.

Ceea ce se impune a fi subliniat în primul rând este faptul că pensia de serviciu a magistraţilor nu se doreşte a fi un beneficiu personal al acestora, ci este justificată prin prisma specificului activităţii, care impune acestora obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite.

Pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere în magistratură, deziderate fireşti într-un stat de drept care îşi doreşte să promoveze o justiţie independentă, realizată de magistraţi bine pregătiţi, în interesul justiţiabilului. Interdicţiile impuse magistraţilor vizează orice activitate care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi care le-ar asigura posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le menţină după pensionare un nivel de viaţă apropiat de cel avut în timpul activităţii.

Tratamentul juridic diferit al magistraţilor în ceea ce priveşte sistemul de pensionare este justificat şi de riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, cu un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice şi valorilor statului de drept.

„Pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată”

Aşadar, cred că este esenţial să fie înţeles şi de aceea trebuie reafirmat faptul că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii şi care impune obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Aceste aspecte au fost precizate clar în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi reţinute în numeroase reglementări internaţionale relevante vizând statutul magistratului şi independenţa justiţiei, ca garanţie a statului de drept.

În acelaşi timp, trebuie menţionat că situaţia actuală - nefirească din punctul meu de vedere - în care cuantumul net al pensiei este mai mare decât cel al salariului în plată nu este rezultatul vreunei acţiuni a sistemului judiciar sau al modului de reglementare a pensiei de serviciu a magistraţilor, ci consecinţa inconsecvenţei legiuitorului, care, la momentul adoptării soluţiei legislative vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, nu a prevăzut o măsură corelativă, care să păstreze proporţia anterioară dintre cuantumul net al pensiei de serviciu şi cel al indemnizaţiei lunare a judecătorilor şi procurorilor.

În consecinţă, în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care este, potrivit Constituţiei, garantul independenţei justiţiei, îmi exprim îngrijorarea faţă de reiterarea acestui demers în Parlamentul României, de natură să afecteze predictibilitatea carierei magistraţilor. Consecinţele directe ale acestei instabilităţi legislative sunt deja vizibile, concretizându-se inclusiv printr-un număr ridicat de cereri de pensionare care afectează nivelul resurselor umane în sistem. Într-un sistem legislativ stabil şi predictibil astfel de consecinţe negative ar fi semnificativ diminuate, cu efectul menţinerii unui sistem judiciar consolidat, a calităţii activităţii judiciare, deziderate pe care statul are obligaţia să le urmărească pentru a asigura justiţia de care societatea are nevoie.

„În mod deosebit în perioadele electorale, justiţia a fost mereu un subiect de mare interes pentru clasa politică”

MEDIAFAX: Toate demersurile de modificare, într-un fel sau altul, a pensiilor de serviciu ale magistraţilor sunt declarate neconstituţionale. CSM a avut o poziţie tranşantă în decursul timpului, iar preşedintele ICCJ a declarat că se doreşte tratarea justiţiei ca o ramură a puterii de stat „de rang secundar”. Simţiţi că politicul încearcă, într-un fel sau altul, să „supună” justiţia prin aceste demersuri?

Nicoleta Ţînţ: Prin prisma celor anterior arătate, există o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale a României, cât şi a altor Curţi Constituţionale din Europa prin care s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei.

Or, asigurarea securităţii financiare a magistraţilor nu se limitează doar la menţinerea dispoziţiilor legale care reglementează dreptul acestora la pensia de serviciu, ci presupune şi obligaţia statului de a nu diminua în mod disproporţionat şi nejustificat cuantumul acestui drept.

Din această perspectivă, demersurile legislative menţionate la care aţi făcut referire sunt, cu adevărat, îngrijorătoare, în condiţiile în care dispoziţiile constituţionale care garantează independenţa justiţiei nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.

Din aceste principii derivă şi obligaţia de loialitate constituţională, care impune colaborarea şi respectul reciproc între organele statului. În acest scop, Consiliul Superior al Magistraturii şi-a manifestat întotdeauna disponibilitatea de a colabora cu legislativul în procedura de adoptare a actelor normative care au vizat autoritatea judecătorească.

În mod special în cazul propunerii legislative anterioare care a vizat eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor sau impozitarea acestora, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis punctul său de vedere Parlamentului, fiind invocate inclusiv vulnerabilităţile sub aspectul constituţionalităţii, a iniţiat întâlniri instituţionale cu reprezentanţi ai celorlalte puteri, şi-a manifestat deschiderea şi disponibilitatea de a participa la dezbaterile care au avut loc în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Cu toate acestea, trebuie observat faptul că, în mod deosebit în perioadele electorale, justiţia a fost mereu un subiect de mare interes pentru clasa politică, discursurile unor politicieni fiind adesea excesive şi poate chiar manipulatorii. Consiliul Superior al Magistraturii a făcut de mai multe ori apel la echilibru în discursul public al reprezentanţilor clasei politice, dorinţa noastră fiind aceea de a fi înţeles şi asumat faptul că, inclusiv în astfel de perioade, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, respectarea Constituţiei, supremaţia acesteia şi a legii trebuie să rămână obligatorii pentru toate subiectele de drept, inclusiv pentru clasa politică.

În primul rând în calitate de judecător, dar şi în calitate de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte în funcţie în acest an, îmi exprim convingerea fermă că justiţia nu poate fi niciodată supusă politicului, având în vedere rolul acesteia în statul de drept, justiţia neexistând altfel decât ca putere independentă de celelalte puteri ale statului, în scopul garantării drepturilor cetăţenilor.

CSM a cerut interzicerea liberării condiţionate în cazul anumitor categorii de infracţiuni

MEDIAFAX: Judecătorii au fost în vizorul nostru şi în privinţa eliberărilor condiţionate acordate condamnaţilor pe viaţă. Este o linie fină aici, între conduita unui magistrat şi raţionamentul lui. Sunt justificate criticile la adresa judecătorilor din dosar? Ar trebui ei verificaţi pentru modul în care decid?

Nicoleta Ţînţ: Cadrul normativ care reglementează liberarea condiţionată a făcut obiectul preocupării constante a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât acesta să răspundă nevoilor societăţii, din perspectiva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, urmărindu-se identificarea unor mecanisme juridice eficiente în scopul garantării securităţii fiecărei persoane, dar şi respectarea jurisprudenţei obligatorii a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Reamintesc demersul din anul 2016, când, pornind de la cazuri concrete vizând continuitatea activităţii infracţionale prin săvârşirea unor noi fapte penale de către persoanele care au beneficiat de instituţia liberării condiţionate, Consiliul a sesizat Ministerul Justiţiei cu propunerea de completare a Codului penal cu prevederi vizând posibilitatea interzicerii beneficiului liberării condiţionate prin hotărârea definitivă de condamnare, în cazul anumitor categorii de infracţiuni. Astfel, s-a apreciat că în cazul săvârşirii anumitor tipuri de infracţiuni de o gravitate sporită, se impune reglementarea unor măsuri menite să ducă la realizarea funcţiilor pedepsei – de constrângere, de exemplaritate, dar şi funcţia socială.

Ministerul Justiţiei nu a fost, însă, de acord cu propunerile formulate de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, în actuala componenţă, în cursul anului 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, analizând un proiect de lege vizând modificarea Codului penal, nu a fost de acord cu propunerea de reducere a fracţiilor de pedeapsă necesare pentru liberarea condiţionată, şi a semnalat necesitatea reglementării exprese a unor criterii care trebuie avute în vedere de instanţă la soluţionarea propunerii sau cererii de liberare condiţionată şi care să contribuie la obiectivarea condiţiei prevăzută de art.99 lit.d Cod penal („instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate integra în societate”).

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi cealaltă perspectivă – de-a lungul timpului, în spaţiul public s-a criticat frecvent şi faptul că judecătorii nu acordă cu mare uşurinţă liberarea condiţionată.

De altfel, şi din analiza datelor statistice de la instanţele judecătoreşti se poate observa că sunt mult mai multe cereri de liberare condiţionată respinse, decât admise. Astfel, în anul 2019 au fost respinse 10.339 cereri de liberare condiţionată şi au fost admise 5.240 cereri. În perioada 1 ianuarie 2020 -23 aprilie 2020, au fost respinse 3.117 cereri de acest fel, fiind admise 1.419 cereri.

Din perspectiva aspectelor dezbătute în spaţiul public referitoare la liberarea condiţionată sau la alte aspecte rezultate din activitatea instanţelor, vreau să precizez preocuparea permanentă a Consiliului pentru găsirea unui just echilibru între respectarea independenţei judecătorilor şi evaluarea practicii instanţelor prin controale tematice pe diferite categorii de cauze. Mai mult, Secţia pentru judecători a transmis Inspecţiei Judiciare aspectele semnalate de mass-media.

În ceea ce priveşte posibilitatea verificării judecătorilor sub aspectul modului în care au decis în cauzele respective, trebuie menţionat că nu este exclusă de plano cercetarea disciplinară judecătorilor sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Sub acest aspect, nu poate fi făcută însă o verificare a raţionamentului judecătorului, care ar anula chiar ideea de justiţie independentă, ci, potrivit legii, cercetarea disciplinară trebuie să vizeze exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Din această perspectivă, trebuie amintit că Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a ezitat să aplice sancţiuni disciplinare atunci când au fost întrunite toate condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de lege.

MEDIAFAX: În Parlament a fost votată legea care interzice ca cei condamnaţi pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor sau exploatarea cerşetoriei să mai ceară eliberarea condiţionată. Ulterior, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională. Susţineţi acest demers? Care este poziţia CSM faţă de aceste modificări?

Nicoleta Ţînţ: Aşa cum am menţionat anterior, Consiliul Superior al Magistraturii  a făcut demersuri în scopul îmbunătăţirii cadrului normativ care reglementează regimul juridic al liberării condiţionate.

În ceea ce priveşte propunerea legislativă finalizată prin adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PLx 286/2018), nu a fost solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă invocate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează a se pronunţa Curtea Constituţională.

Sub acest aspect, apreciem că un demers legislativ pentru îmbunătăţirea cadrului normativ care reglementează regimul juridic al liberării condiţionate, pe care, aşa cum am arătat, îl susţinem de principiu, trebuie să respecte toate dispoziţiile Legii fundamentale.

Din această perspectivă, Consiliul Superior al Magistraturii îşi manifestă deschiderea de a colabora cu celelalte autorităţi ale statului în vederea perfecţionării reglementărilor legale care stabilesc regimul juridic al liberării condiţionate.

„Climatul în CSM este în continuare complicat, iar situaţiile tensionate nu sunt puţine”

MEDIAFAX: Desemnarea dumneavoastră ca preşedinte a venit pe fondul unor disensiuni fără precedent între membrii CSM. La jumătatea mandatului, puteţi spune că aţi reuşit să readuceţi consensul în interiorul CSM?

Nicoleta Ţînţ: Sub acest aspect, de la începutul anului, când am preluat mandatul de preşedinte, în exercitarea atribuţiilor specifice, am încercat permanent să îmbunătăţesc comunicarea cu ceilalţi membri, în scopul funcţionării Consiliului, ca organism colegial, format din 19 membri, în care divergenţele de opinii sunt inerente şi de cele mai multe ori constructive.

Din păcate, climatul este în continuare complicat, iar situaţiile tensionate nu sunt puţine.

Eforturile preşedintelui rămân fără rezultat dacă nu se întâlnesc şi cu disponibilitatea de colaborare a tuturor celor implicaţi. Nu pot să nu remarc faptul că sunt colegi, cred că nu greşesc dacă spun că cei mai mulţi, care realmente şi-au dorit să ne armonizăm cât mai bine şi au şi acţionat în acest sens. În acelaşi timp însă, cu o frecvenţă greu de înţeles, anul acesta se manifestă anumite poziţii radicale, care mai degrabă denotă dorinţa de a exprima o opinie diferită de cea a majorităţii decât existenţa unei reale divergenţe de opinii. Dorinţa mea şi toate eforturile pe care le fac sunt în scopul de a fi în asentimentul tuturor membrilor, pentru realizarea prin consens a obiectivelor principale ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Fiind vorba de obiective comune, menirea Consiliului fiind garantarea independenţei justiţiei, îmi doresc ca toţi colegii mei, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să contribuie la acest demers.

Dacă ne referim cel puţin la Secţia pentru judecători, se poate constata că s-a conturat o majoritate mai consistentă şi mai stabilă. Respectând dreptul fiecărui membru la opinie, am insistat foarte mult ca, mai ales cu privire la problemele dificile cu care ne-am confruntat pe fondul pandemiei, soluţiile Secţiei pentru judecători să fie intens analizate, dezbătute, astfel încât hotărârile adoptate să fie rezultatul unui consens, convinsă fiind de importanţa unei astfel de abordări pentru colegii din instanţe.

Desigur, au rămas chestiuni fundamentale care ne despart ca viziune, dar, chiar şi pe aceste aspecte, modul în care se derulează dezbaterile în Plen, secţii şi comisii demonstrează că încercăm să ne convingem reciproc prin argumente, acceptând sau nu şi opiniile celorlalţi.

MEDIAFAX: Desfiinţarea Secţiei Speciale este una din problemele actualei guvernări şi motiv de dispută în CSM. Nu o să vă întreb care este poziţia dvs. pentru că o văd în plen, şi nici nu vă întreb dacă secţia este sau nu necesară. Însă dvs, ca judecător sau membru CSM, aţi simţit vreodată că aţi putea fi vizată de o anchetă pentru convingerile pe care le aveţi?

Nicoleta Ţînţ: Motivele care au dus, din perspectiva legiuitorului, la înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sunt de notorietate, fiind dezbătute pe larg în spaţiul public.

Sub acest aspect, chestiuni obiective vizând existenţa unor anchete împotriva magistraţilor au fost reţinute în Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2510/DIJ/1365/DIP/2018 privind „Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”.

Analizând acest raport, prin Hotărârea nr. 225/2019, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalităţile menţionate au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie.

În acelaşi timp, orice atitudine a judecătorului sau procurorului care iese din sfera legii este susceptibilă de a face obiectul unei cercetări disciplinare sau penale. Important, din acest punct de vedere, este să ne asigurăm că există toate premisele ca aceste verificări care îi vizează pe magistraţi să fie desfăşurate în strânsă conformitate cu legea şi fără a avea potenţialul de afectare a independenţei acestora.

Personal, în calitate de judecător, nu m-am gândit niciodată că pentru modul în care am soluţionat o cauză aş putea fi vizată de o anchetă.

MEDIAFAX: CSM este, prin lege, garantul independenţei justitiţie şi legatura magistratilor cu celelalte puteri ale statului. Care este relaţia Consiliului cu celelalte instituţii, mai ales când vine vorba de întărirea puterii judecătoreşti? Dar relaţia cu Ministerul Justiţiei?

Nicoleta Ţînţ: Relaţiile Consiliului Superior al Magistraturii cu celelalte instituţii, inclusiv cu Ministerul Justiţiei, s-au desfăşurat în limitele colaborării instituţionale.

În raporturile cu celelalte puteri ale statului, Consiliul Superior al Magistraturii a manifestat permanent deschidere şi disponibilitate pentru dialog, nu doar atunci când a fost vorba de drepturile magistraţilor, ci şi în demersurile de asigurare a unui cadru legislativ stabil, în interesul societăţii.

În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în principal prin intermediul Ministerului Justiţiei, date fiind prerogativele acestuia în domeniul iniţiativei legislative, necesitatea unor modificări sau completări ale cadrului legislativ actual.

De asemenea, punctul de vedere sau avizul Consiliului a fost solicitat cu privire la numeroase proiecte de lege sau propuneri legislative care vizau activitatea autorităţii judecătoreşti.

Totodată, Consiliul a participat în cadrul unor grupuri de lucru interinstituţionale şi, în măsura în care a fost invitat, la lucrările comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, atunci când au fost dezbătute propuneri legislative de interes pentru justiţie.

Pe de altă parte, am urmărit atent şi am reacţionat atunci când prin activitatea lor, celelalte puteri au depăşit cadrul constituţional de exercitare a atribuţiilor. Ca sa fiu mai explicită, reamintesc solicitarea pe care am adresat-o la data de 20.02.2020 Avocatului Poporului referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.IV pct.26 din OUG nr.23/2020, prin care se reglementa o abatere disciplinară pentru judecătorii care soluţionează cauze în materia achiziţiilor publice.

Deşi urmare acestei sesizări, CCR a declarat neconstituţional actul normativ menţionat, aceeaşi abatere disciplinară a fost reluată într-o propunere legislativă adoptată de Parlamentul României astfel încât, în susţinerea demersului iniţiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de neconstituţionalitate înainte de promulgare, Consiliul a transmis Curţii Constituţionale opinia sa juridică.

În fine, am apreciat că este necesar ca Inspecţia Judiciară să verifice din perspectiva dispoziţiilor art.30 din Legea nr.317/2004 (mai concret dacă au afectat independenţa Puterii judecătoreşti) afirmaţiile premierului din data de 24 iunie 2020 referitoare la o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel Bucureşti, personal transmiţând o solicitare în acest sens Inspecţiei Judiciare în data de 25.06.2020.

Desigur, nu pot să ascund faptul că mi-aş dori ca, în viitor, în colaborările interinstituţionale ale Consiliului principiul cooperării loiale să fie permanent respectat în esenţa sa.

„Nu se justifică demersurile legislative izolate cu privire la „Legile justiţiei”

MEDIAFAX: Care este opinia dvs. în privinţa readucerii în spaţiul public a modificării legilor justiţiei, a codurilor penale?

Nicoleta Ţînţ: În ceea ce priveşte cele trei acte normative cunoscute sub denumirea de „Legile justiţiei”, şi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a fost iniţiată o analiză amplă a respectivelor reglementări, apreciindu-se că este necesară o abordare unitară a tuturor aspectelor, cu consultarea şi implicarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor.

Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu se justifică demersurile legislative izolate cu privire la „Legile justiţiei”, care vizau doar aspecte punctuale avute în vedere de iniţiatori, urmate de alte demersuri similare, prin care să se realizeze şi alte modificări sau/şi completări ale textelor de lege.

Astfel, date fiind rolul şi importanţa pe care le au cele trei legi ale justitiei, este de dorit ca intervenţiile legislative asupra acestora să fie realizate de o manieră coerentă şi care să asigure stabilitatea cadrului normativ, prin evitarea iniţierii unor demersuri legislative frecvente vizând modificarea acestor reglementări de o importanţă deosebită, în acord cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin urmare, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-a iniţiat o procedură de centralizare a problemelor semnalate în practică cu privire la unele dispoziţii ale celor trei legi ale justiţiei, prin care se urmăreşte o analiză de ansamblu a legilor menţionate.

Acesta reprezintă, însă, un demers mai amplu, care necesită timp, fiind necesară o evaluare structurată, complexă şi corelată a dispoziţiilor legale, atât pentru a înlătura acele neclarităţi sau necorelări semnalate în reglementările în vigoare, cât şi pentru a asigura soluţii legislative coerente şi stabile, care să nu mai reclame alte intervenţii legislative imediate.

În ceea ce priveşte codurile penale, atribuţii vizând iniţierea unor modificări ale acestora aparţine Ministerului Justiţiei, dar Consiliul Superior al Magistraturii îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ pentru implementarea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională.

Evident, nu ne dorim ca modificarea sau reanalizarea legilor justiţiei ori a codurilor penale să devină subiect de campanie electorală; dacă există această necesitate a modificării unor acte normative, ea trebuie abordată cu maximă seriozitate şi fundamentată exclusiv pe ideea de a avea legi clare şi previzibile, nu pe argumente subiective. Aceasta întrucât buna funcţionare a justiţiei impune cu necesitate existenţa unui cadru normativ stabil.

MEDIAFAX: Care sunt, în prezent, condiţiile din instanţe? Ce nemulţumiri au magistraţii?

Nicoleta Ţînţ: În ceea ce priveşte condiţiile din instanţe, atât din punct de vedere al resurselor materiale, cât şi al resurselor umane, nu s-au realizat progrese semnificative.

Sub aspectul infrastructurii nu au existat decât puţine îmbunătăţiri, în situaţii punctuale. Este de notorietate starea dezastruoasă în care se află sediile unor instanţe şi în privinţa cărora de ani de zile nu se găseşte o soluţie, în ciuda demersurilor repetate adresate Ministerului Justiţiei.

Din perspectiva resurselor umane se înregistrează în continuare probleme serioase, atât cu privire la situaţia magistraţilor, cât şi - mai ales aş spune - a personalului auxiliar.

Ca o consecinţă a modificărilor legislative, dar şi a unor aspecte de neconstituţionalitate constatate de instanţa de contencios constituţional, anul acesta nu s-au putut organiza concursurile de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi în magistratură.  

Situaţia generată de pandemie a întârziat derularea examenului de capacitate, astfel încât în instanţe s-a simţit şi mai acut lipsa judecătorilor definitivi.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat şi anterior necesitatea modificării prevederilor vizând formarea iniţială a judecătorilor şi procurorilor, iar o nouă sesizare generată de Decizia Curţii Constituţionale nr.121/2020 a fost dispusă de Plen în şedinţa din data de 25 iunie 2020.

Referitor la personalul auxiliar de specialitate, în mandatul actualului Consiliul Superior al Magistraturii, din păcate, nu a existat nicio suplimentare a posturilor respective pentru instanţele judecătoreşti, deşi au existat sesizări transmise către Ministerul Justiţiei.

La data de 18 iunie 2020, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei şi ministrul finanţelor publice, în cadrul căreia am explicat necesitatea unei intervenţii cât mai urgente în primul rând în scopul suplimentării posturilor de personal auxiliar, dar şi celelalte nevoi cronice, acute ale instanţelor judecătoreşti. Am remarcat deschiderea manifestată de reprezentanţii puterii executive pentru soluţionarea problemelor evidenţiate, însă evident doar rezultatele concrete obţinute vor permite o concluzie.

Tot în scopul identificării unor soluţii referitoare la problema resurselor umane, la nivelul Consiliul Superior al Magistraturii au fost iniţiate proiecte cu fonduri europene prin care se urmăreşte optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar, printre altele, şi printr-o alocare mai eficientă a resursei umane la nivelul personalului auxiliar al instanţelor.

Referitor la nemulţumirile magistraţilor, exprimate atât cu ocazia consultărilor efectuate de Consiliu, cât şi în cadrul unor întâlniri organizate la nivelul instanţelor, acestea vizează aceleaşi aspecte referitoare la condiţiile de muncă, volumul de activitate raportat la complexitatea dosarelor, instabilitatea accentuată a cadrului legislativ, la care se adaugă incertitudinea cu privire la carieră (pensii).

Aş vrea să subliniez însă că, dincolo de aceste nemulţumiri, magistraţii, ca parte integrantă a societăţii, au înţeles dificultăţile generate de contextul epidemiologic actual şi fac eforturi pentru a veni în sprijinul nevoilor justiţiabililor, legate de înfăptuirea actului de justiţie în condiţii de siguranţă.

Folosesc acest prilej pentru a le mulţumi tuturor colegilor mei, precum şi celorlalţi participanţi la înfăptuirea actului de justiţie şi să-i încurajez să contribuie în continuare, cu şi mai multă abnegaţie, la îndeplinirea misiunii fundamentale a justiţiei, de protejare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.