INUNDAŢII în ţară: 74 de case avariate, 50 de persoane evacuate şi 92 de kilometri de drumuri distruse în Vaslui

Un număr de 74 de case au fost avariate, 50 de persoane au fost evacuate, 68 de curţi şi grădini colmatate, 14 poduri şi 92 de kilometri de drumuri distruse este bilanţul provizoriu al inundaţiilor înregistrate în ultimele două zile în judeţul Vaslui, fiind afectate în total 26 de localităţi.

Urmărește
510 afișări
Imaginea articolului INUNDAŢII în ţară: 74 de case avariate, 50 de persoane evacuate şi 92 de kilometri de drumuri distruse în Vaslui

INUNDAŢII în ţară: 74 de case avariate, 50 de persoane evacuate şi 92 de kilometri de drumuri distruse în Vaslui (Imagine: Oana Slemco/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit situaţiei centralizate de Prefectura Vaslui, 26 de localităţi din judeţ au fost afectate de inundaţiile înregistrate în urma ploilor torenţiale de la începutul acestei săptămâni, când cantităţile de precipitaţii căzute au ajuns la 85,5 litri pe metru pătrat.

Astfel, 74 de case au fost avariate şi 68 de curţi şi grădini colmatate, un număr de 50 de persoane fiind evacuate temporar din locuinţe.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, inundaţiile au distrus 14 poduri şi podeţe, precum şi 35 de kilometri de drumuri judeţene şi 57 kilometri de drumuri comunale.

Totodată, au fost inundate 140 hectare de păşuni şi 112 hectare terenuri arabile, iar nouă fântâni au fost colmatate.

"Cea mai afectată comună a fost Băceşti, unde un număr de 50 de persoane au fost evacuate din 20 de case inundate. De asemenea, în comuna Măluşteni, 17 kilometri de drumuri judeţene au fost avariate din cauza averselor, în aceeaşi situaţie fiind şi comuna Rafaila, cu 14 km de drumuri judeţene afectate", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.

La bilanţul pagubelor provocate de intemperiile vremii din ultimele două zile, se adaugă inundarea staţiei de pompare a apei în sistem centralizat din comuna Bălteni, care deserveşte 1.500 de locuitori din două sate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici