Irina Jianu, condamnată în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", a fost eliberată condiţionat

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", plus un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, va fi eliberată condiţionat, a decis definitiv Tribunalul Bacău.

Urmărește
786 afișări
Imaginea articolului Irina Jianu, condamnată în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", a fost eliberată condiţionat

Irina Jianu, condamnată în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", a fost eliberată condiţionat (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Tribunalul Bacău a menţinut, marţi, decizia Judecătoriei Bacău din 7 noiembrie 2014, de eliberare condiţionată a Irinei Jianu, decizie care a fost atacată de procurori.

"Instanţa a respins contestaţia formulată de Parchet, astfel încât urmează să fie pusă în aplicare de îndată sentinţa Judecătoriei Bacău. Hotărârea va fi trimisă Penitencierului Bacău în vederea punerii în libertate a Irinei Jianu", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bacău, Maria Oboroceanu.

Irina Jianu este încarcerată în Penitenciarul Bacău din iunie 2012.

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii a stat în penitenciar doi ani şi jumătate şi a reuşit să-i convingă pe magistraţi că trebuie eliberată întrucât are peste 60 de ani, iar legea îi permite să execute doar o treime din pedeapsă. Un alt argument prin care Jianu a reuşit să îi determine pe magistraţi să o elibereze a fost buna purtare, dar şi faptul că a redactat o lucrare ştiinţifică.

Potrivit legii, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţia de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale. Tot legea stabileşte că fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de o treime, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani care au primit pedepse de cel mult 10 ani de închisoare.

La începutul anului 2014, Irina Jianu a fost condamnată la patru ani de închisoare în dosarul ”Zambaccian”, fiind acuzată de spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată. În acelaşi dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare, fostul premier fiind eliberat din penitenciar în luna august.

În 15 octombrie 2014, instanţa supremă a condamnat-o pe Irina Jianu la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Curtea de Apel Bacău a decis, în 15 octombrie 2014, printr-o sentinţă definitivă, adăugarea unui spor de pedeapsă de nouă luni de închisoare Irinei Paula Jianu, după ce aceasta a solicitat contopirea celor două pedepse din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici