Irina Jianu, escortată de poliţişti, în tren, până la Bacău, unde a fost încarcerată

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu, condamnată, vineri, de instanţa supremă la cinci luni de închisoare în dosarul lui Miron Mitrea, a fost escortată de poliţişti până la Bacău şi încarcerată în penitenciarul din localitate, unde îşi are domiciliul.

Urmărește
739 afișări
Imaginea articolului Irina Jianu, escortată de poliţişti, în tren, până la Bacău, unde a fost încarcerată

Irina Jianu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Irina Jianu a fost prezentă, vineri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ultimul termen al procesului în care a fost judecată alături de Miron Mitrea, fiind acuzată că i-a dat mită fostului ministru 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a fi menţinută în funcţiile de inspector-şef adjunct şi, ulterior, inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

La finalul procesului, ea a luat trenul spre Bacău, unde locuieşte, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Aflându-se în tren după decizia Înaltei Curţi de a o condamna la cinci luni de închisoare şi emiterea mandatului de executare a pedepsei, Irina Jianu a fost escortată de un echipaj de Poliţie, de la Focşani până la Bacău.

Jianu a fost încarcerată la Penitenciarul Bacău, unde a ispăşit şi pedepsele cu închisoarea pe care le-a primit anterior în dosarele lui Adrian Năstase "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", în perioada iunie 2012 - ianuarie 2015, când a fost eliberată condiţionat.

Irina Jianu a fost condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", primind un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, înainte de a fi eliberată condiţionat de Tribunalul Bacău.

Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. El s-a predat, vineri după-amiază, la Poliţia Constanţa, în condiţiile în care în 9 februarie el şi-a schimbat domiciliul în acest judeţ, în care soţia sa, Manuela Mitrea, a fost aleasă deputat.

Iniţial, instanţa a trimis mandatul de executare a pedepsei, în mod greşit, la Poliţia Capitalei, pentru că, potrivit unor surse din Poliţie, mutarea lui Mitrea în judeţul Constanţa nu ar fi fost operată şi în baza de date informatizată.

Miron Mitrea a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici