ISU Buzău a transportat 9.000 de litri de apă într-o comună unde fântânile au secat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a transportat, joi, în comuna Căneşti, grav afectată de secetă, 9.000 de litri de apă, după ce fântânile din zonă destinate consumului animalelor au rămas fără apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
107 afișări
Imaginea articolului ISU Buzău a transportat 9.000 de litri de apă într-o comună unde fântânile au secat

ISU Buzău a transportat 9.000 de litri de apă într-o comună unde fântânile au secat (Foto: AFP / Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, transportul de apă menajeră a fost dus la Căneşti în urma solicitării Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din comună.

Astfel, apa menajeră necesară adăpării animalelor a fost dusă în satele Negoşina şi Valea Verzei, unde fântânile au secat ca urmare a secetei prelungite.

"În continuare, monitorizăm situaţia, iar dacă mai apar solicitări de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ se vor dispune măsuri, se vor trimite transporturi de apă, deocamdată acesta este singurul apel până acum, dar nu este exclus să mai apară şi altele", a declarat plutonierul major George Creţu, de la ISU Buzău.

Viceprimarul comunei Căneşti, Florinel Mihu, susţine că localitatea este grav afectată de secetă. În zonă, nu a mai plouat de aproximativ o lună, iar fântânile pentru animale au secat. În ceea ce priveşte populaţia, nu sunt probleme deocamdată, în zonă fiind o sursă de alimentare cu apă, însă localnicii primesc apă după un anumit program.

"Avem o sursă de alimentare cu apă pentru populaţie. Nu avem probleme cu apa pentru populaţie, însă o gestionăm ca să nu apară dificultăţi. Apa se dă la populaţie după program, între orele 8.00 şi 20.00. Nu aveam însă pentru animale. Nu a mai plouat de o lună, fântânile au secat, grădinile s-au uscat. Nu este exclus să mai cerem ISU şi alte transporturi de apă dacă nu va ploua în perioada următoare", a declarat pentru MEDIAFAX viceprimarul comunei Căneşti, Florinel Mihu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici