Prima pagină » Social » Iubirea câştigă! Chiar dacă şi-a amânat nunta, Andreea rămâne o viitoare mireasă / Epidemia nu a dus la o creştere a ratei divorţurilor

Iubirea câştigă! Chiar dacă şi-a amânat nunta, Andreea rămâne o viitoare mireasă / Epidemia nu a dus la o creştere a ratei divorţurilor

Iubirea câştigă! Chiar dacă şi-a amânat nunta, Andreea rămâne o viitoare mireasă / Epidemia nu a dus la o creştere a ratei divorţurilor

Andreea este una dintre miresele care au fost forţate să-şi amâne nunta. A dat telefoane către invitaţi, chiar din luna martie. Este convinsă că dragostea din cuplu le va da răbdarea necesară să mai aştepte un an până la marele eveniment. O veste bună este că epidemia nu a dus la o creştere a ratei divorţurilor în România. În Italia însă, rata divorţurilor a crescut cu 30%, în Wuhan s-a dublat iar în New York a crescut cu 50% în timpul pandemiei.

Andreea Gubandru, viitoare mireasă: Urma să ne căsătorim pe data de 6 iunie. I-am spus şi viitorului meu soţ că orice ar fi, că vom fi în carantină sau nu, eu o să mă îmbrac într-o rochie şi doresc să avem o cină totuşi. Cu rochia de mireasă, da, am plătit un avans. N-am apucat să fac nici prima probă pentru că urma să fie în luna mai. Doamnele de la atelier au înteles situaţia. Totul a decurs foarte bine la noi.

Sandra Boiangiu, notar public: Am avut totuşi bucuria ca în acest an să avem şi un cuplu care a hotărât să-şi mai acorde o şansă, realizând că au reacţionat la primul impuls şi am procedat la respingerea cererii de divorţ însă, din nefericire astfel de situaţii sunt foarte rare în practica noastră.