Numărul donatorilor de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Galaţi a scăzut foarte mult în ultimul an, iar specialiştii explică aceste lucruri prin legăturile directe şi indirecte cu pandemia.
Oamenii fie s-au infectat şi nu au mai putut dona sânge, fie au alte afecţiuni provocate de sedentarism, după ce au fost nevoiţi să petreacă mai mult timp în casă. De asemenea, în ultimul an, oamenii nu au mai fost la medic pentru controale de rutină.
„Din păcate, starea lor de sănătate nu permite donarea de sânge. Ei mănâncă dezordonat, foarte gras, consumă alcool sau diferite substanţe toxice, astfel că testele la ficat sunt modificate. Am găsit foarte multe anemii, ca urmare a alimentaţiei necorespunzătoare, procese infecţioase care sunt destul de frecvente. Lumea nu se mai adresează personalului medical, ori din frică, ori este vorba despre lipsa resurselor. Noi trimitem acasă foarte mulţi donatori, avem în medie 9-10 donatori, zilnic, excluşi de la donare din motive medicale. Şi sedentarismul este un motiv. Persoanele nu mai fac mişcare, ei stau, mănâncă, se uită la televizor şi prin urmare şi starea lor de sănătate se înrăutăţeşte”, a explicat medicul Beatrice Cristian de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi.
În prezent, media zilnică de donatori este de 35 de persoane. Practic, numărul donatorilor s-a înjumătăţit, iar cantitatea de sânge este din ce în ce mai mică. De aceea, reprezentanţii centrului fac apel la gălăţeni să doneze sânge care poate salva alte persoane.