Judecător CC: Nu sunt foarte convins că eutanasierea câinilor va eradica fenomenul

Judecătorul CC Petre Lăzăroiu a declarat, miercuri, că nu este foarte convins că aplicarea măsurii de eutanasiere a câinilor fără stăpân va eradica fenemenul prezenţei acestora pe străzi, el arătând că din acest moment responsabilitatea aparţine autorităţilor locale şi centrale.

Urmărește
148 afișări
Imaginea articolului Judecător CC: Nu sunt foarte convins că eutanasierea câinilor va eradica fenomenul

Judecător CC: Nu sunt foarte convins că eutanasierea câinilor va eradica fenomenul (Imagine: Horatiu Gheorghe/Mediafax Foto)

"Eu nu sunt foarte convins că această măsură va eradica fenomenul, dar responsabilitatea cade pe umerii autorităţilor, a primarilor, a statului în general, la nivel central şi local", a spus Petre Lăzăroiu.

El a apreciat că, în condiţiile în care Legea câinilor fără stăpân a fost declarată constituţională, primarii vor putea fi traşi la răspundere.

"Păi, aşa ar trebui să fie. Dacă banii se cheltuiesc fără justificare, de ce să nu fie traşi la răspundere? Nu pot fi traşi la răspundere cei care au făcut sterilizări şi apoi nu au făcut nimic, doar au cheltuit banii? Şi ăştia pot fi traşi la răspundere, important e ca cineva să vrea", a spus Lăzăroiu.

El a precizat că nu se aşteaptă ca de acum înainte, după declararea legii ca fiind constituţională, să se înceapă pe de o parte omorârea câinilor sau pe de altă parte să nu se facă nimic.

"E datoria autorităţilor. E clar că autorităţile au scăpat din mână acest fenomen şi atunci ce facem? Trebuie să luăm o decizie. Curmăm fenomenul sau mergem mai departe?", a spus Lăzăroiu.

El a arătat că legea nu vorbeşte despre uciderea câinilor, ci are în vedere eutanasierea ca ultimă soluţie.

Lăzăroiu a spus că acei câini fără stăpân care intră în adăposturi vor avea şapte zile în care pot fi adoptaţi, iar dacă acest lucru nu se întâmplă sunt sterilizaţi şi vor putea fi autanasiaţi după alte şapte zile.

Lăzăroiu a mai spus, întrebat fiind de ce legea a fost declarată de data aceasta constituţională, că argumentele judecătorilor care au votat au vizat faptul că nici anul trecut Curtea nu a interzis eutanasierea, aceasta fiind şi atunci prevăzută şi permisă ca soluţie.

Solicitat să comenteze faptul că protestatarii care sunt împotriva eutanasierii au proferat ameninţări la adresa judecătorilor, Lăzăroiu a răspuns: "Păi de ce? Noi am făcut legea sau aleşii lor?".

În ceea ce priveşte acuzaţiile de "criminali" care s-au adus la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale de către protestatari, Lăzăroiu a menţionat că criminalitatea se probează, şi nu se afirmă.

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară.

"Noi am apreciat că articolul 1 alineatul 8, care a fost declarat neconstituţional data trecută, a fost pus de acord cu decizia CC, deci acum eutanasierea nu mai este o măsură lăsată la îndemâna exclusivă a autorităţilor locale, legea spune în ce condiţii se poate ajunge la eutanasiere, e ultima măsură şi o măsură extremă", a adăugat Zegrean.

Curtea Constituţională a luat în discuţie miercuri sesizarea în cazul legii privind câinii fără stăpân, care prevede eutanasierea în termen de 14 zile lucrătoare a câinilor comunitari ce nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici