- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.07.2014, 12:01)
- Otilia Ciocan
Judecătorul Dumbravă cere CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru NUP în o sută de dosare ale lui Bercea
Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
Urmărește
819 afișări
Bercea Mondial (Imagine: Cristi Cimpoes/ Mediafax Foto)
"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.
Membrii CSM votează cu privire la posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, o deciziei în acest sens urmând să fie luată miercuri.
Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat miercuri în plenul CSM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
În 20 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi.
Preşedintele CSM a sesizat atunci Inspecţia Judiciară să facă verificări privind "apărarea independenţei justiţiei, în raport cu declaraţiile ce pun în pericol statul de drept, vehiculate în mass-media în data de 19 iunie 2014", referitoare la Livia Stanciu şi Codruţa Kovesi.
Bercea Mondial a spus în 19 iunie, înainte de a fi audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţinea că ar fi implicat în acest caz.
DNA a solicitat, în 20 iunie, Inspecţiei Judiciare "demararea verificărilor necesare pentru apărarea reputaţiei profesionale şi a imaginii publice".
"Afirmaţiile de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul exclusiv de a ştirbi autoritatea personală şi profesională a procurorului şef DNA şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie", a precizat sursa citată.
Potrivit DNA, dreptul la libera exprimare prevăzut de articolul 30 din Constituţie trebuie exercitat în limite care să nu prejudicieze demnitatea, onoarea şi dreptul la proprie imagine, iar exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilităţii, deontologia profesională şi buna credinţă.
"Acreditarea ideii că «interlopul Bercea Mondial ar fi oferit bani procurorului şef al DNA pentru a fi eliberat, şi afirmaţiile că procurorul şef al DNA este în incompatibilitate în calitatea sa de conducător al procurorilor care investighează dosarul de trafic de influenţă» sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfăşurată de DNA. Preluarea afirmaţiilor şi de către alte publicaţii a contribuit la amplificarea acestor consecinţe prin receptarea afirmaţiilor denigratoare de către mai mulţi cetăţeni, având drept consecinţă afectarea independenţei întregului sistem judiciar şi manipularea opiniei publice", a arătat DNA.
Totodată, DNA a solicitat să fie făcute verificări în vederea apărării independenţei justiţiei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "întrucât consideră că afirmaţiile nereale, modul tendenţios şi aprecierile privind instrumentarea dosarului nr.227/P/2014 au fost de natură să afecteze independenţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie".
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.
Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".
Bercea Mondial a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 15:44
Cseke Attila, despre demiterea lui Klaus Iohannis: În 35 de ani încă nu am demis niciun preşedinte