- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Judecătorul Florin Costiniu a venit la DNA
Judecătorul Florin Costiniu a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, care a obţinut avizul de reţinere şi arestare a magistratului, el declarând la intrarea în sediul DNA că este deja în întârziere şi că aşteaptă să fie audiat de procurori.
Judecătorul Florin Costiniu a venit la DNA (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
"Sunt deja în întârziere. Trebuia să fiu la ora 12.00 în faţa procurorului şi eu sunt o persoană punctuală, aşa că vă rog să îmi permiteţi să nu fac declaraţii", a spus judecătorul Florin Costiniu.
Întrebat dacă se teme că ar putea fi reţinut, judecătorul a răspuns că se supune procedurilor judiciare.
"Nici dacă aş fi scris 30 de cărţi nu m-aţi fi filmat şi fotografiat atât", le-a spus judecătorul jurnaliştilor care îl aşteptau în faţa sediului DNA, grăbindu-se să intre pentru a fi audiat de procurori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un avion sud-coreean cu 181 de persoane la bord s-a prăbușit la aterizare în sud-vestul Coreei de Sud, spun oficialii. 47 de oameni au murit. Bilanțul e în creștere
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
La DNA mai sunt audiaţi, de joi dimineaţă, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, în dosarul senatorul Cătălin Voicu.
Judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost citat, joi, pentru ora 12.00, la Direcţia Naţională Anticorupţie, care a obţinut avizul de reţinere şi arestare a magistratului.
Potrivit legii, DNA a solicitat, miercuri, Consiliului Superior al Magistaturii (CSM) avizul de reţinere şi arestare a judecătorului Florin Costiniu. În urma emiterii avizului, DNA va pune în mişcare acţiunea penală faţă de Costiniu, ceea ce presupune suspendarea sa din funcţia de judecător.
Judecătorul Florin Costiniu este cercetat de DNA pentru că ar fi primit bani de la omul de afaceri Costel Căşuneanu în schimbul intervenţiei pe lângă colegi magistraţi în soluţionarea favorabilă a unor litigii ale afaceristului privind achiziţiile publice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO