Judecătorul Nicuşor Maldea rămâne în arest

Judecătorul Nicuşor Maldea de la Tribunalul Caraş-Severin, acuzat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două firme, rămâne în arest, după ce instanţa supremă i-a respins contestaţia la măsura luată pe 17 octombrie de Curtea de Apel Bucureşti.

Urmărește
585 afișări
Imaginea articolului Judecătorul Nicuşor Maldea rămâne în arest

Judecătorul Nicuşor Maldea rămâne în arest (Imagine: Shutterstock)

Magistratul de la Tribunalului Caraş Severin a fost arestat pentru 30 de zile, pe 17 octombrie, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două firme.

Judecătorul a contestat decizia, însă instanţa supremă i-a respins marţi contestaţia, astfel că Maldea rămâne în arest.

Tot marţi, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de demisia judecătorului Nicuşor Maldea, hotărârea urmând să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, pe 20 octombrie, suspendarea din funcţie a judecătorului Nicuşor Maldea, ca urmare a dispunerii faţă de acesta a măsurii arestării preventive.

Inspecţia Judiciară a cerut, pe 21 octombrie, sancţionarea disciplinară a magistratului Nicuşor Maldea de la Tribunalul Caraş-Severin care în 93 de dosare a întârziat redactarea hotărârilor judecătoreşti cu peste un an, iar în calitate de preşedinte de secţie a dispus grefierilor măsuri contrare atribuţiilor ce revin acestora şi nu a respectat dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor.

De asemenea, inspectorii mai susţin că judecătorul de la Tribunalul Caraş Severin a obstrucţionat activitatea de inspecţie prin dispoziţia dată grefierilor de şedinţă să consemneze date fictive în Registrul de evidenţă a redactărilor, având reprezentarea că aceste date se transmiteau IJ şi a încălcat dispoziţiile legale care vizează procedura deliberării şi pronunţării hotărârilor judecătoreşti.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului Nicuşor Maldea.

Procurorii DIICOT fac cercetări faţă de un grup infracţional suspectat de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, grupul a fost constituit în 2009, de lichidatorul judiciar Ion Tudor, iar gruparea a fost sprijinită şi de judecătorul Nicuşor Maldea, de la Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, care avea spre soluţionare dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale.

Judecătorul Nicuşor Maldea este suspectat că a cerut şi primit în total 80.000 euro, pentru a admite cererile de intrare în faliment a unor societăţi.

După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracţional, lichidator judiciar, a vândut bunurilor societăţilor în faliment, la preţuri subevaluate, către alte firme controlate de membrii grupului. Ulterior, aceste societăţi au vândut bunurile către alte persoane, la o valoare mult mare, susţin procurorii.

Din documentele anchetatorilor rezultă că judecătorul Nicuşor Maldea, la data faptelor preşedinte al Secţiei a II-a Civilă, Contencios, Administrativ şi Fiscal, care avea de soluţionat mai multe dosare penale în care lichidator judiciar a fost Ion Tudor, a primit de la acesta, prin intermediul lui Cristian Gelu Murariu, 60.000 dce euro, pentru a da soluţii favorabil în dosarele comerciale pe care le avea spre soluţionare.

"La data de 6 mai 2010, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, împotriva debitorului SC Drumuri şi Poduri SA Reşiţa, iar ulterior, la data de 7 aprilie 2011, a fost admisă cererea administratorului judiciar IT Management Advisors SPRL, fiind dispusă declanşarea procedurii falimentului", notează anchetatorii, care arată că, după deschiderea procedurii falimentului, Ion Tudor a valorificat bunurile societăţii Drumuri şi Poduri SA Caraş-Severin, către societăţi comerciale controlate de către acesta.

Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa sumei de 60.000 de euro dată judecătorului Nicuşor Maldea, au fost încheiate fictiv cu acesta două contracte de vânzare-cumpărare pentru un teren forestier de 5.850 mp, din localitatea Târnova, aparţinând magistratului. Magistratul fusese pus în posesie cu acel teren în 14 mai 2008, titlul de proprietate fiind emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Caraş-Severin.

Unul dintre contracte a fost încheiat în 17 noiembrie 2010, fiind autentificat la Biroul Notarului Public Florica Dobre, din Reşiţa, pădurea în suprafaţă de 5.890 mp fiind atunci "înstrăinată", cu suma de 60.000 de euro, lui Cristian Gelu Murariu.

După trei luni, în februarie 2011, Cristian Gelu Murariu, împreună cu soţia sa, Florentina Murariu, "au încheiat fictiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 477/2011 de către BNP Dobre Florica din Reşiţa, în care s-a consemnat în fals că sus-numiţii au înstrăinat către Tudor I. Ion acelaşi teren cu suma de 20.000 lei (aproximativ 8% din valoarea contractului anterior)", susţin anchetatorii.

Lichidatorul judiciar Ion Tudor mai este acuzat că, împreună sora şi tatăl său, care erau asociaţi şi administratori în mai multe firme şi asociaţi coordonatori în cadrul unor societăţi civile profesionale de lichidare a unor societăţi aflate în insolvenţă, au atras mai mulţi administratori de la diverse firme, pentru emiterea de facturi fiscale fictive. "Fabricile de facturi" au funcţionat o perioadă de timp relativ scurtă, după care au fost radiate de membrii grupării.

Prin intermediul acestora, lichidatorul judiciar urmărea fie să majoreze artificial cheltuielile şi implicit deducerea TVA, fie să poată retrage sume importante de bani provenite din lichidarea unor firme aflate în insolvenţă sau pentru valorificarea bunurilor din insolvenţă. Ulterior, toate aceste societăţi, în număr de 30, au fost radiate, iar locul acestora a fost luat de altă societate comercială cu acelaşi profil de activitate, care a fost înfiinţată înainte de radierea celei care urma a fi înlocuită, iar documentele justificative şi contabile ale firmelor radiate au fost distruse, potrivit anchetatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici