Video La dentist, ca la NASA. Echipează-te bine înainte de a intra la stomatolog

  • Clinicile stomatologice îşi vor relua activitatea după 15 mai
  • Cabinetele dentare şi-au făcut stocuri cu echipamente de protecţie
  • Doar pacienţii cu urgenţe au fost trataţi în perioada aceasta
Urmărește
1884 afișări

Cabinetele stomatologice din România sunt pe cale să se redeschidă. Un lanţ de clinici stomatologice din ţară s-a pregătit încă din luna ianuarie cu echipamente de protecţie pentru tot anul.

„Am ştiut clar că nu va rămâne doar în China acest virus şi deja erau semnale din piaţă că nu prea se mai găsesc materiale de protecţie”, spune Ionuţ Leahu, manager clinică privată.

Cabinetele au fost deschise doar pentru urgenţe în perioada asta, iar şase din cele 12 clinici ale acestui lanţ au primit 1.500 de pacienţi.  

„În cort se face triajul epidemiologi. Se echipează cu mănuşi, măşti, bonetă, botoşei şi abia apoi se intră în clinică”, afirmă Ama Battah, stomatolog pentru copii. 

Pacienţii care nu avut urgenţe au primit telefonic sfaturi şi medicamentaţie după ce le-a fost analizată starea medicală.

Alături de cabinetele stomatologice îşi vor relua activitatea saloanele cosmetice şi muzeele.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici