La începutul lunii turiştii au anulat 70 la sută din rezervările de Revelion. După ce Arafat a dat liber la munte familiile sună din nou pentru pachete

  • În staţiunile de la munte mai găseşti locuri de cazare libere
  • De Crăciun şi Revelion nu vor fi petreceri, ci muzică de cameră
  • 12% din hoteluri sunt inchise de Revelion, arată Travelminit.ro
  • 38% din locaţii sunt ocupate integral de Revelion
  • La masă vor sta maxim 6 persoane, iar cina festivă va fi programată pe intervale orare
Urmărește
4388 afișări
Imaginea articolului La începutul lunii turiştii au anulat 70 la sută din rezervările de Revelion. După ce Arafat a dat liber la munte familiile sună din nou pentru pachete

La începutul lunii turiştii au anulat 70 la sută din rezervările de Revelion. După ce Arafat a dat liber la munte familiile sună din nou pentru pachete

Ţi-am spus că ai liber la munte de sărbători şi îţi spun şi că mai găseşti locuri disponibile de cazare. O excepţie pentru această perioadă, altădată deja ocupată. Este cel mai dificil an pentru HoReCa după un sezon 2019 de top. Mădălina îţi arată măsurile de siguranţă obligatorii impuse de gazde.
 
Încă de la intrare în hotel eşti informat că trebuie să porţi mască în interior.  În plus, ţi se recomandă să a plăteşti cu cardul sau cu telefonul mobil.  Când stai la coadă trebuie sa păstrezi o distanţă de un metru şi jumătate faţă de ceilalţi turişti
 
Conform Travelminit.ro peste 12% din hoteluri nu sunt deschise în perioada Revelionului şi 38% sunt ocupate integral.

HOTELURI ŞI GRAD DE OCUPARE DE REVELION

  • 38% complet ocupate
  • 10% parţial ocupate
  • peste 12% nu sunt deschise
SURSA Travelminit.ro
 
În staţiunile de la munte pachetele din noaptea dintre ani sunt cu minim 10 la suta mai scumpe decât de Crăciun.  Gabriel Roşca, managerul hotelului Escalade, din Poiana Braşov, a redus preţurile cu 20 la sută odată ce ce a anulat petrecerile.  Iniţial a avut pachete de Revelion rezervate integral, însă turiştii speriaţi au anulat 70% dintre ele.
 
GABRIEL ROŞCA, manager hotel: De ieri au început să sune din nou clienţii să-şi rezerve pachetele de Revelion şi Crăciun. Avem maxim 30% din capacitatea restaurantului. Având un restaurant generos clienţii au o mai mare distanţă, de doi metri şi jumătate. Colegii noştri vor servi ei de la bufet clienţii. Vom servi mesele cu interval orar şi cu mai multe serii.
 
3400 de lei costă pachetul de 4 nopţi de cazare pentru 2 persoane, de Crăciun, iar pentru Revelion suma este de 5400 de lei cu pensiuni completă. Pe Valea Prahovei gradul de ocupare este de 60 la sută. Cerea mare este la cazările situate lângă pârtii, aşa că acolo e posibil să nu ai noroc să gaseşti cameră liberă. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici