- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.12.2015, 15:41)
- Roxana Preda
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea care INTERZICE fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată şi va merge la promulgare
Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 164 de voturi "pentru", 20 voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare.
Urmărește
39815 afișări
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ.
În cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Horia Cristian a declarat că PNL va vota legea antifumat, transmitându-le colegilor săi că doar 28% dintre alegătorii acestora fumează, potrivit statisticilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un incendiu puternic a izbucnit în Sectorul 1 din București. Oamenii au primit mesaje RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum
-
Atacul din Germania. Ce ştim până acum despre atacul de la piaţa de Crăciun din Germania. Detalii despre atacator
-
Războiul din Ucraina. Dronele ucrainene lovesc adânc în inima Rusia. Trupele Moscovei avansează în regiunea Doneţk
-
Răstunare de situaţie în cazul atacului din Germania. Teroristul pare a fi anti-religie şi anti-imigraţie
"Avem în România o lege veche de 15 ani care a dovedit că este absolut inutilă. Nu a limitat în niciun fel fumatul în spaţiile publice şi, în continuare, cei 72% dintre români care nu fumează sunt supuşi unei minorităţi de 28% care fumează. Este momentul ca România să intre şi ea în normalitate, să intre rândul ţărilor care au limitat în mod drastic fumatul în spaţiile publice. Doar 28% dintre români fumează, 28% dintre alegătorii dumneavoastră", a declarat deputatul PNL Horia Cristian.
La rândul său deputatul UDMR Mate Andras a anunţat că grupul minorităţii maghiare din Camera Deputaţilor va susţine, de asemenea, legea antifumat, afirmând că şi nefumătorii au dreptul la sănătate, aşa cum fiecare cetăţean are acest drept.
"Fiecare cetăţean are dreptul la sănătate şi cred că atunci când lucrăm aici, în Parlament, şi cei care suntem nefumători avem dreptul la sănătate. (...) Foarte mulţi colegi nu respectă nici măcar dreptul nostru la sănătate, atunci când fumează în faţa uşii de la intrare. De asemenea, când mergem cu copiii noştri la cafenea sau să mănânce o prăjitură, copilul meu sau al dumneavoastră, al cetăţenilor, sunt puşi în pericol pentru că este obligat să inhaleze fumul de ţigară", a declarat deputatul UDMR Mate Andras.
Iniţiatoarea legii, deputatul PSD Aurelia Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene.
"De 8 luni, aproape 9 luni m-aţi auzit vorbind continuu despre această lege şi despre nevoia de protecţie a sănătăţii, a noastră, dar în special a copiilor şi copiilor copiilor noştri. Această lege a pornit de la doamna deputat Manuela Mitrea. Nu am făcut decât să amendez această lege şi împreună cu 250 de ONG să facem un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene", a declarat iniţiatoarea legii.
Legea antifumat a fost adoptată, vineri, în unanimitate, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, membrii comisiei hotărând retragerea amendamentului care interzicea afişarea produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere.
Deputaţii din Comisia pentru sănătate au ţinut cont de adresa venită din partea Consiliului Concurenţei şi au eliminat amendamentul care prevedea interzicerea afişării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere, pentru ca legea adoptată să nu fie considerată neconcurenţială, a precizat deputatul Rodica Nassar.
Potrivit legii, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent". De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.
Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.
Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Citește pe alephnews.ro: Instabilitatea politică afectează economia României
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vă mai amintiți de Ligia Hoka de la Frumusețe pe muchie de cuțit? I se spunea că seamănă cu Sharon Stone, după transformare, iar acum…
CANCAN.RO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe