„După reexaminare, textul art. 11 alin. (1) a suferit modificări, Parlamentul stabilind că numirea conducerii ANCOM se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Potrivit acestor noi prevederi, majoritatea necesară pentru numirea conducerii acestei autorităţi devine una absolută, faţă de forma precedentă, potrivit căreia majoritatea stabilită în acest scop era una simplă – majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi. (…) În urma reexaminării modificarea Parlamentul a intervenit într-o cu totul altă problematică din conţinutul art. 11 alin. (1), respectiv cea a majorităţii necesare numirii conducerii ANCOM”, se arată în textul sesizării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului mai critică şi modificările efectuate de Legislativ asupra procedurii de demitere a şefiei ANCOM, în care „majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorităţi devine una absolută”. Klaus Iohannis susţine că o astfel de schimbare „încalcă limitele reexaminării întrucât acest articol nu a făcut obiectul cererii de reexaminare, aspect care contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale”.
În Legea criticată, preşedintele Iohannis argumentează că procedura demiterii şefiei ANCOM încalcă reglementările europene.
„Alin. (51) al art. 11 din OUG nr. 22/2009 (articolul unic pct. 5 din legea criticată) prevede: „Demiterea din funcţie se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pe baza unui raport comun al comisiilor prevăzute la art. 15 alin. 1. Raportul se publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se comunică persoanei demise”. Referitor la această problematică, în cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României s-a arătat faptul că „legea nu prevede (…) niciun remediu efectiv, aşa cum expres impune Directiva (2002/21/CE). Presupunând că demiterea ar fi dispusă printr-o hotărâre a Parlamentului, precizăm că hotărârile, ca acte individuale ale Parlamentului, nu pot fi atacate în justiţie pentru a ne putea afla în prezenţa unui remediu efectiv””, conform sursei citate.