- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.01.2017, 11:45)
- Claudiu Surmei
Legea cu privire la ridicarea maşinilor parcate pe trotuar sau staţionate ilegal a intrat în vigoare
Autoturismele parcate pe trotuar sau staţionate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou de autorităţi, potrivit noilor reguli incluse într-o Hotărâre de Guvern cu privire la circulaţia pe drumurile publice, document care a intrat în vigoare sâmbătă, 21 ianuarie.
Urmărește
14222 afișări
Legea cu privire la ridicarea maşinilor parcate pe trotuar sau staţionate ilegal a intrat în vigoare (Imagine: Viorel Dudau/ Foto Mediafax)
Executivul a modificat în luna decembrie 2016, printr-o Hotătâre de Guvern, regulile de ridicare a maşinilor care staţionează neregulamentar pe carosabil, dar şi a celor parcate pe trotuare. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 22 decembrie 2016 şi a intrat în vigoare sâmbătă, 21 ianuarie 2017.
Potrivit documentului, ridicarea autovehiculelor parcate sau staţionate neregulamentar va fi realizată de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia locală, cu excepţia cazurilor în care în autoturism se află persoane.
Conform expunerii de motive, "ridicarea vehiculelor trebuie să fie posibilă pentru toate situaţiile în care are loc o stanţionare neregulamentară", nu doar pe partea carosabilă, ci şi de pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Ridicarea autoturismelor poate fi dispusă de către poliţiştii rutieri, în baza unor dispoziţii scrise care vor cuprinde data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul şi date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
Potrivit noilor reglementări din HG nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "vehiculele parcate sau staţionate neregulamentar vor fi transportate pe platforme în locuri special amenajate şi se vor afla în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administraţieipublice locale pe toată perioada depozitării."
"Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare", se arată în Hotărârea de Guvern.
Autoturismele ridicate vor fi restituite doar după ce proprietarii vor face dovada achitării tarifului pentru operaţiunile de ridicare şi depozitare, în baza unor documente care să ateste că sunt deţinătorii acestora. Administratorul drumului public sau, după caz, administraţia publică locală vor răspunde pentru eventualele avarii cauzate autoturismelor de operaţiunile de ridicare, transport şi depozitare.
Proprietarii ai căror maşini vor fi ridicate în baza noilor reglementări în vigoare vor putea să şi le ridice din spaţiile special amenajate la orice oră din zi şi din noapte.
Ridicările de autoturisme parcate neregulamentar au fost declarate ilegale printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din luna mai 2015, care a admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a decis că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate sau oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Rămâne de văzut cum vor pune autorităţile în aplicare noile prevederi, în condiţiile în care în Capitală sunt aproximativ 200.000 de locuri de parcare şi peste un milion de autoturisme înmatriculate, la care se adaugă cele care intră zilnic în oraş, aparţinând celor care lucrează în Capitală, dar locuiesc în zonele limitrofe, plus cele ale căror proprietari provin din alte zone ale ţării, dar locuiesc cu chirie în Bucureşti.
Citeşte şi: Primăria Sectorului 2: Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare/ ISU: Bamboo nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. Localul, amendat de 5 ori în doi ani
Citeşte şi: GALERIE FOTO Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate. 42 de persoane au fost duse la spital/ Primăria Sectorului 2: Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe