- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.03.2018, 19:04)
- Gabriel Pecheanu
Video Legile Justiţiei au trecut de Parlament
Plenul Senatului a votat, luni, modificarea celor trei legi ale Justiţiei - 303/2004 privind Statutul procurorilor şi judecătorilor, 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, în pofida criticilor parlamentarilor Opoziţiei.
Urmărește
1137 afișări
„PNL s-a opus la dezbaterea precedentă, înainte de decizia Curţii. Modificările care au intervenit sunt nişte modificări care, din punctul de vede al PNL, nu sunt semnificative. Faptul că secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie începe să funcţioneze în trei luni, nu în şase, cum era în textul iniţial (...) sunt nişte mici brizbrizuri care nu schimbă în niciun fel nici conţinutul legii, nici poziţia pe care PNL a avut-o şi şi-o menţine despre această lege (...) PNL va vota împotriva acestei legi”, a spus Daniel Fenechiu.
Împotriva legilor Justiţiei au votat şi senatorii PMP.
“Legi de tipul celor pe care le avem acum în discuţie sunt de natură să scindeze societatea în două. Sunt de natură să creeze controverse, atâta timp cât nu sunt sufficient dezbătute, înţelese şi modificate, cu atât mai mult cu cât şi cuprind prevederi care nu sunt întocmai cu principiile unei societăţi din care astăzi facem parte. Faptul că acestei legi nu au avut un parcurs normal, au fost promovate printr-o comisie specială, procedura a fost netransparentă şi lipsită de dezbateri reale, efectiv, şi consistente, mai ales că este un domeniu sensibil (…) conduce la ideea că se doreşte promovarea lor cu orice preţ, în ciuda faptului că într-un an Centenar, noi, românii, ar trebui să fim uniţi, nu scindaţi (…) Sunt motive suficiente ca grupul PMP să voteze împotriva acestui proiect de lege şi a celorlalte proiecte”, a susţinut Dorin Bădulescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
-
Trump se adresează elitei de afaceri de la Davos: planuri pentru combaterea inflaţiei, reducerea taxelor şi extinderea producţiei de energie
-
Şoc în pieţe. Trump cere Arabiei Saudite să scadă preţul petrolului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
O poziţie similară a avut şi senatorul USR Mihai Goţiu.
”Vreau să atrag atenţia că prin modificările care s-au adus în urma reexaminării s-a excedat solicitării făcute de CCR atunci când procurorii au fost trecuţi de sub autoritatea ministrului Justiţiei sub controlul ministrului Justiţiei, lucru care lasă foarte larg deschisă uşa abuzurilor”, a spus Goţiu, anunţând că senatorii USR votează împotrivă.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a respins criticile parlamentarilor Opoziţiei.
”Aş vrea să fac o precizare foarte importantă, ca să nu mai repete cineva propagandistic, cât se poate de găunos, că se instituie un control politic asupra Justiţiei. Legea 304/2004 privind organizarea judiciară conţine toate elementele care să asigure independenţa magistraţilor, imparţialitate în exercitarea actului de justiţie, inavobilitatea judecătorilor şi stabilitatea procurorilor. Nici până astăzi, din noiembrie, nimeni, nici de la Bruxelles, nici de la Bucureşti, nici din alt colţ al lumii nu a putut să facă dovada care anume text din propunerea legislativă ar pune sub control politic, ar afecta independenţa în vreun fel a sistemului judiciar din România. Explicaţia e foarte simplă - nu a putut identifica nimeni un text pentru că el nu există. Nu există nimic în ceea ce priveşte organizarea judiciară care să rezulte din voinţa politică de control a cuiva, cu atât mai mult cu cât alternanţa la putere ar face, în modul cel mai raţional şi previzibil cu putinţă, ca acest control politic să fie exercitat de forţe politice diferite. (...) Peste 90% din textele adoptate provin de la asociaţiile profesionale ale magistraţilor. Dezbaterile au avut loc cu transmisii în direct atât on-line, cât şi transmise de posturile de televiziune. Dezbatere mai transparentă ca acum nu cred că am mai avut cu prilejul altei propuneri legislative”, a susţinut senatorul social-democrat.
Modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul procurorilor şi judecătorilor au fost votate cu 83 voturi ”pentru” şi 36 ”împotrivă”.
Senatul a fost cameră decizională, proiectele urmând a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis la promulgare.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:24
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina” / Budanov: Putin este din ce în ce mai preocupat de starea economiei Rusiei / Coreea de Nord va trimite unităţi de artilerie şi alte 150 de rachete balistice pentru a ajuta Rusia
-
astăzi, 18:59