Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă
Solistul rock Leo Iorga a fost operat, joi, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, starea lui este stabilă, în prezent fiind în secţia de Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Florin Mihălţan.
Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă (Imagine: Emil Badea/Mediafax Foto)
Profesorul Florin Mihălţan a spus că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Leo Iorga s-a încheiat în jurul orei 12.45, acesta s-a trezit după operaţie şi a fost dus la Terapie Intensivă.
Purtătorul de cuvânt al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" a refuzat să precizeze dacă Leo Iorga a fost operat pentru o tumoare la plămâni, întrucât familia acestuia a cerut discreţie în ce priveşte diagnosticul.
Mihălţan a mai spus că intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat în condiţii foarte bune, iar familia lui Leo Iorga a fost deja informată în legătură cu starea acestuia.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 11:15
• Ciolacu anunţă creşterea investiţiilor în infrastructură: 2,8 miliarde de lei pentru drumuri noi
-
astăzi, 10:53
-
astăzi, 10:32
• Patru morţi şi 27 de răniţi în Ucraina, după cele mai recente atacuri ruseşti
-
astăzi, 09:43
• Kelemen: Preşedintele Iohannis trebuia să se retrăgă în decembrie
-
astăzi, 09:27
-
astăzi, 09:24
• Peste 11 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului
-
astăzi, 08:56
• New Glenn, a lui Jeff Bezos, încearcă din nou lansarea în spaţiu
-
astăzi, 07:29
-
astăzi, 07:40
• Explozie într-o clădire în care erau cazaţi mai mulţi muncitori
-
astăzi, 07:15
-
ieri, 22:49
• Putin va cere ca Ucraina să nu adere la NATO în discuţiile cu Trump
-
ieri, 22:34
-
ieri, 21:57
• Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
-
ieri, 20:42
• Trump promite să folosească acordul de pace din Gaza pentru extinderea acordurilor Abraham
-
ieri, 20:10
• Preşedintele PNL explică de ce nu şi-a asumat o candidatură la alegerile prezidenţiale
Leo Iorga a fost operat de o echipă medicală condusă de profesorul Ioan Cordoş.
Surse medicale declarau, miercuri, că medicii au descoperit recent că Leo Iorga are o tumoare la plămâni, acesta fiind programat pentru operaţie la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta".
Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului "Ioan Slavici" din localitate. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3. În prezent, Leo Iorga este solist al trupei Pacifica.
Din discografia lui fac parte albumele "Cine eşti tu oare" (1991, Compact) şi "O altă tăcere" (2005, Pacifica).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO