Lia Olguţa Vasilescu, la instanţă: Cererea DNA de instituire a controlului judiciar a fost respinsă

Lia Olguţa Vasilescu a ajuns, marţi, la Tribunalul Bucureşti, instanţă care va judeca cererea DNA de plasare sub control judiciar a edilului, parchetul susţinând că aceasta a încercat discreditatarea denunţătorului său, Petre Becheru şi că a făcut publice date din dosarul în care este judecată.

Urmărește
3075 afișări
Imaginea articolului Lia Olguţa Vasilescu, la instanţă: Cererea DNA de instituire a controlului judiciar a fost respinsă

Lia Olguţa Vasilescu, la instanţă. Judecătorii decid dacă va fi plasată sub control judiciar(Imagine: Bogdan Dănescu/ mediafax Foto)

UPDATE ora 18:04- Instanţa a respins cererea DNA de instituire a controlului judiciar în cazul Olguţei Vasilescu

Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor anticorupţie de instituirea a controlului judiciar în cazul Liei Olguţa Vasilescu, decizia nefiind definitivă.

UPDATE ora 17:13- DNA a cerut instanţei să-i interzică Liei Olguţa Vasilescu apariţiile televizate

DNA a solicitat instanţei instituirea controlului judiciar pentru Lia Olguţa Vasilescu, la şedinţa de judecată procurorul precizând că se impune ca primarul Craiovei să nu mai intre în contact cu martorii şi denunţătorii din dosar şi să nu mai apară la televiziuni.

"DNA a cerut să nu iau legătura nu numai cu martorii denunţători, ci şi cu alţi martori care lucrează în primărie şi care nu au nicio treabă până la urmă cu acest dosar. Chiar mi se pare o aberaţie", a spus primarul Craiovei la ieşirea din Tribunalul Bucureşti.

În sala de judecată, primarul municipiului Craiova a respins acuzaţiile procurorilor.

"Vreau să se facă distincţie între calitatea mea de om politic şi cea de primar ales de peste 60% dintre cei din Craiova, deoarece cetăţenii vor să ştie care sunt acuzaţiile care se aduc primarului lor. Până săptămâna trecută aceştia au auzit doar o parte, respectiv DNA-ul şi pe denunţătorul Petre Becheru. Am primit rechizitoriul în 27 iulie, iar toată presa l-a primit în data de 19 iulie şi a fost invadată de materiale despre dosarul meu, iar eu nu am putut avea nicio reacţie până la primirea rechizitoriului. Petru Becheru s-a activat mediatic şi m-a numit beţivă, infractoare, mafioată, totul culminând cu afirmaţia că aş fi trimis un angajat de la regia de transport ca să îl ameninţe şi să îl mituiască, pentru a îşi retrage plângerea. Nu mi-am făcut apărări, nu am făcut solicitări, nu am invocat excepţii aşa cum pretinde DNA. Nu am intrat într-o polemică judiciară cu ei, ci am răspuns unor acuzaţii care erau deja în spaţiul public şi care îmi creau un profil judiciar. Era o discrepanţă foarte mare între volumul de informaţii ce venea de la DNA şi denunţător şi ceea ce venea de la mine", a declarat Lia Olguţa Vasilescu în faţa judecătorilor.

"Ne aşteptam la represalii. Acest proces nu e despre apărarea Olguţei Vasilescu, nici despre pretinsa apărare a unui denunţător ci despre libertatea de exprimare, drept constituţional câştigat în revoluţia din decembrie. Pe toată durata urmăririi am înţeles să nu vorbesc despre dosar, nu am făcut publice date sau numele denunţătorilor. În schimb şi eu şi dvs ne-am confruntat cu un val de informaţii pe surse judiciare, fie prin comunicatele de presă. Populaţia Craiovei are dreptul să cunoască despre acest dosar şi azi ne vom bate pentru acest drept faţă de acuzaţiile ce se aduc doar pe o parte. Rechizitoriul meu a apărut în public pe 19 iunie iar eu, ca inculpat, l-am primit doar pe 27 iunie. N-am absolut nicio legătură cu acea persoana din înregistrare. Nu am luat legătura cu absolut nimeni din dosar", a declarat Lia Olguţa Vasilescu înainte de şedinţa de judecată.

Avocatul Liei Olguţa Vasilescu susţine că datele referitoare la dosarul în care este cercetat edilul existau deja în spaţiul public, înainte ca aceasta să posteze anumite informaţii pe pagina de Facebook.

"Am tăcut, am înţeles regulile unui proces în faza de urmărire penală şi de cameră preliminară. Eu cred că s-a ajuns prea departe şi vă rog să urmăriţi, să citiţi transcrierea unei emisiuni de televiziune din 8 august în care sunt acuzaţii concrete împotriva doamnei primar cu date din anchetă", a declarat Alexandru Chiciu, avocatul edilului.

Solicitarea privind măsura preventivă vine după ce Lia Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook transcriptul unei înregistrări de la dosarul în care este judecată, în care apare denunţătorul Petru Becheru.

"În intervalul de timp consecutiv înregistrării cauzei pe rolul instanţei şi după primirea actului de sesizare, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a postat selectiv, pe pagina sa dintr-o reţea de socializare, acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanţii săi să facă aprecieri asupra probelor. Această acţiune a inculpatei a generat în mass-media, în perioada 30.07.2016 – 31.07.2016, ample reacţii în legătură cu postările efectuate. În concret, inculpata a încercat discreditarea martorului denunţător, publicând o fotografie a acestuia şi formulând comentarii în legătură cu credibilitatea afirmaţiilor acestuia. Ca urmare, martorul a fost jignit sau ameninţat cu moartea de sute de persoane care au postat pe pagina de socializare a inculpatei Vasilescu Lia Olguţa. În aparenţă aceasta a intervenit în discuţii cerând decenţă, dar tot inculpata i-a incitat pe cei care comentau", îşi motivau procurorii anticorupţie cererea, într-un comunicat de presă.

Lia Olguţa Vasilescu ar fi sugerat că va face publice date despre oamenii de afaceri care ar fi denunţat-o, susţine DNA, explicând că "începând cu 30.07.2016, inculpata s-a plasat în spaţiul public virtual şi, în acest cadru, diferit de cel legal processal, într-un mod agresiv ca limbaj, şi-a făcut apărări, a invocat excepţii şi cereri".

Denunţătorul Petre Becheru a făcut o plângere la DNA, susţinând că i s-ar fi oferit mită pentru a îşi retrage denunţul, acesta fiind audiat luni de procurori.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a fost trimisă la data de 19 iulie în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţiile de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani. Alături de edilul din Craiova au fost trimişi în în judecată Radu Cosmin Preda, la data faptelor administratorul public al Craiovei, fiind acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non profit, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici