Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea fi eliberat din închisoare

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea fi eliberat din închisoare, după ce Judecătoria Bistriţa a acceptat cererea în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1686 afișări
Imaginea articolului Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea fi eliberat din închisoare

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea fi eliberat din închisoare

Decizia Judecătoriei Bistriţa putea fi contestată în termen de trei zile, însă procurorii nu au formulat contestaţie până în prezent, astfel că Gregorian Bivolaru ar putea fi eliberat miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Comisia pentru eliberări condiţionate a acceptat solicitarea noastră de a-l pune în libertate pe Gregorian Bivolaru, aplicându-se reducerea pedepsei, de o treime, care se aplică persoanelor peste 60 de ani”, a spus avocatul lui Bivolaru, Aris Cupşa.

Liderul MISA, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru acte sexual cu un minor, a fost încarcerat la Bistriţa la finele luni februarie.

În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare.

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie 2016 a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici