Locuinţă modulară pentru familia din Sângeru căreia viitura i-a luat casa în care erau cei 4 copii/ Primar: Sunt amărâţi, erau la venitul minim garantat/ Mama, în stare de şoc, la spital

Familia din Sângeru, judeţul Prahova, căreia viitura i-a luat casa în care se aflau cei patru copii a primit, sâmbătă, o locuinţă modulară, trimisă de ISU Prahova. Trei dintre copii au murit, iar al patrulea nu a fost găsit nici după mai bine de 24 de ore de la tragedie.

Urmărește
3194 afișări
Imaginea articolului Locuinţă modulară pentru familia din Sângeru căreia viitura i-a luat casa în care erau cei 4 copii/ Primar: Sunt amărâţi, erau la venitul minim garantat/ Mama, în stare de şoc, la spital

Ilustraţie generică. Sursa: Office Container

Potrivit ISU Prahova, o locuinţă modulară a fost trimisă în localitatea Sângeru, pentru familia din care provin care cei patru copii luaţi de viitură cu tot cu casă.

Locuinţa era în custodia ISU Prahova.

Primarul comunei Sângeru, Gheorghe Radu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că locuinţa modulară a fost deja amplasată şi predată autorităţilor, tatăl copiilor urmând să primească cheile.

„A ajuns locuinţa modulară. Am montat-o. Este tot în zona unde se afla casa luată de viitură, dar mai sus. Acea casă era construită de ei, din BCA, era relativ nouă. Mama este încă în spital, tatăl este cu vecinii, cu neamurile. Am vorbit la biserică şi vor cumpăra ei sicriu pentru cei mici. Sunt amărâţi, erau la venitul minim garantat”, a declarat Gheorghe Radu.

Acesta a mai precizat că echipele sunt încă în teren şi îl caută pe cel de-al patrulea copil.

O femeie şi patru copii, cu vârste cuprinse între 9 luni şi 6 ani din localitatea Sângeru, au fost surprinşi vineri seara de viitură. Femeia a fost salvată, însă cei patru minori au fost daţi dispăruţi. Până la momentul transmiterii ştirii, trei copii au fost găsiţi morţi, un al patrulea fiind dat în continuare dispărut.

Atât preşedintele Klaus Iohannis cât şi premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje după ce patru copii au fost luaţi de viitură la Sângeru, în judeţul Prahova. Şeful statului a cerut autorităţilor responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care în aceste momente dificile au nevoie de sprijin, în timp ce premierul a asigurat că acest sprijin va fi acordat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici