Lucrările pe Bulevardul Ghencea, la final. Promisiuni pentru trafic pe patru benzi

Lucrările pe Bulevardul Ghencea se apropie de final, anunţă Nicuşor Dan: „La începutul acestei veri se va circula pe patru benzi în această zonă”.

Urmărește
493 afișări
Imaginea articolului Lucrările pe Bulevardul Ghencea, la final. Promisiuni pentru trafic pe patru benzi

Lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe final. Promisiuni pentru trafic pe patru benzi

„Ne apropiem de final cu lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41. La începutul acestei veri se va circula pe patru benzi în această zonă”, a anunţat primar Capitalei.

Potrivit acestuia, s-a turnat placa de beton, se toarnă ultimele straturi de asfalt, iar în curând vor fi relocaţi 26 de stâlpi din reţeaua STB.

„În ceea ce priveşte restul proiectului, suntem în etapa de evaluare şi în curând vom atribui contractul pentru execuţia lucrărilor”, adaugă edilul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici