Mai multe trenuri de călători au întârzieri de peste 100 de minute

Mai multe trenuri au întârzieri de peste 100 de minute, după ce pe regionalele Braşov şi Iaşi circulaţia a fost întreruptă luni seară, din cauza prăbuşirii unor copaci pe calea ferată, a anunţat CFR Călători.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Mai multe trenuri de călători au întârzieri de peste 100 de minute

Mai multe trenuri de călători au întârzieri de peste 100 de minute (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

CFR Călători arată, într-un comunicat de presă, că traficul feroviar a fost întrerupt, luni seară, pe mai multe secţii de circulaţie, după ce s-au prăbuşit copaci în gabaritul căii ferate, din cauza intemperiilor care au avut loc în mai multe zone ale ţării. Până la reluarea traficului feroviar, trenurile de călători aflate în parcurs staţionează în staţiile adiacente, acumulând întârzieri de peste 100 de minute.

Astfel, pe Regionala Braşov, circulaţia feroviară a fost întreruptă luni seară, în jurul orei 21.33, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact după ce mai mulţi au căzut între staţiile Ditrău - Subcetate Mureş (secţia de circulaţie Braşov - Deda - Târgu Mureş). Până la revenirea tensiunii în linia de contact şi deblocarea linei de copacii prăbuşiţi, sunt afectate trenurile Rapid 406-1 "Corona" Braşov - Budapesta, care staţionează în Gheorghieni din jurul orei 21.50 şi Personal 4015 Braşov - Topliţa, care staţionează în Gălăuţaş din jurul orei 21.30.

De asemenea, pe Regionala Iaşi circulaţia a fost întreruptă în jurul orei 21.50, între staţiile Argestru - Iacobeni (secţia de circulaţie Vama - Floreni), fiind afectat trenul Accelerat 1654 Vatra Dornei - Bucureşti Nord, care staţionează în Vatra Dornei de la ora 21.51.

Echipe de intervenţie feroviare sunt pe teren şi lucrează la deblocarea liniilor ferate afectate pentru redeschiderea traficului în cel mai scurt timp şi desfăşurarea circulaţiei în condiţii normale, a precizat CFR Călători.

Judeţele din jumătatea de sud a ţării sunt sub avertizarea cod galben de caniculă. Meteorologii au anunţat că, până marţi seară, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar în zonele de deal şi de munte ar putea apărea "manifestări de instabilitate atmosferică".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici