Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii doljeni, un bărbat a fost lovit de locomotiva trenului IR 1823, care circula pe relaţia Bucureşti-Cluj-Napoca.
“Accidentul, semnalat la ora 13.15, a avut loc în zona pasarelei auto de la Coţofeni. Poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Amelia Barbu.
În urma accidentului feroviar, bărbatul lovit de locomotiva trenului a murit, iar oamenii legii iau în calcul ipoteza sinuciderii.
Identitatea victimei nu a fost încă stabilită.
Reprezentanţii CFR Călători au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că trenul personal implicat în accident a înregistrat o întârziere de 59 de minute, iar un alt tren Regio va ajunge la destinaţie cu 28 minute întârziere.