- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.03.2014, 19:16)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAI: S-a decis INTERZICEREA intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din Jobbik şi alte trei formaţiuni
Autorităţile române au decis interzicerea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Urmărește
3026 afișări
MAI: S-a decis interzicerea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din Jobbik şi alte trei formaţiuni (Imagine: Mediafax Foto)
"În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik", a declarat Dajbog.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit "cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii".
"La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate", a mai spus Monica Dajbog.
Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.
Poliţia Română a anunţat anterior, tot vineri, că aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în 15 judeţe, la evenimentele organizate în perioada 15 - 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 - 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunţă în număr mare în România în următoarele zile, că "oricine poate fi cu uşurinţă expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile şi Constituţia".
Şeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari "să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României".
Băsescu a precizat că măsuri vor fi anunţate vineri de Ministerul de Interne.
"Obiectivul nostru este că oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declaraţii care contravin Constituţiei României, statului de drept şi comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor ţări", a mai spus Traian Băsescu.
Preşedintele i-a transmis un mesaj şi liderului Jobbik, Vona Gabor: "Să fie convins domnul preşedinte al Jobbik că îi ştim foarte bine activitatea politică".
Tot Traian Băsescu declara, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".
"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist", a spus Băsescu.
Ministerul de Interne îl poate declara miercuri pe liderul Jobbik drept persoană indezirabilă pe teritoriul României dacă preşedintele Traian Băsescu, ca şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, avizează procedura, a declarat premierul Victor Ponta.
El a precizat că ministerul a elaborat de marţi dimineaţa documentaţia în acest sens, dar preşedintele, având informaţii despre ce se întâmplă la nivelul Guvernului, a vrut să "fure caimacul".
Ponta a afirmat anterior că România poate interzice prezenţa pe teritoriu a unei persoane, iar Guvernul a transmis Preşedinţiei un material al Ministerului de Interne privind activitatea liderului Jobbik, preşedintele Băsescu putând acţiona în acest sens dacă i-a "reevaluat" pe acesta şi pe Laszlo Tokes.
Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Participanţii au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore şi jumătate, în faţa Monumentului Secuilor Martiri, după care preşedintele CNS i-a îndemnat pe manifestanţi să se deplaseze pe trotuar spre centrul oraşului. Participanţii au pornit în marş strigând "Hungaria", "Să piară Trianonul" şi "Autonomia".
În timpul manifestaţiei, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizaţiei "64 de Comitate" (HVIM), veniţi din Ungaria, s-au certat şi îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.
Străinii care prezintă un pericol pentru ordinea publică din România pot fi opriţi de autorităţile de frontieră să intre pe teritoriul ţării, se arată în OUG 194/2002, care reglementează regimul străinilor în România.
La articolul 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 194/2002, se menţionează condiţiile cu privire la intrarea străinilor în România.
Astfel, cetăţenii străini sunt obligaţi prin lege să aibă, printre altele, un document valabil de trecere a frontierei, care este acceptat de statul român, să nu fie incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în ţara noastră sau care au fost declaraţi indezirabili şi să nu prezinte "un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică".
Acelaşi act normativ menţionează la articolul 4, privind obligaţiile străinilor aflaţi pe teritoriul României, că aceştia "nu pot organiza partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnitaţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale".
În acelaşi timp, "străinii nu pot finanţa partide, organizaţii, grupări sau manifestaţii ori întruniri".
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe