Video Malonga Parfait, fost realizator TV, reţinut pentru trafic de droguri - VIDEO

Malonga Parfait Sorin, fost realizator TV, în prezent inspector principal al Primăriei Capitalei, a fost reţinut de DIICOT, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant delict de poliţiştii din Argeş când încerca să vândă, în Capitală, zece grame de cannabis colaboratorului unui poliţist sub acoperire.

Urmărește
3196 afișări

Sorin Malonga Parfait (33 de ani) este acuzat de pentru infracţiunea prevăzută de articolul 2, alineatul 1, din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, întrucât în 11 octombrie 2012 a vândut cinci grame de cannabis contra sumei de 300 de lei investigatorului sub acoperire şi colaboratorului acestuia desemnaţi în cauză, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În 15 octombrie, Malonga Parfait a fost prins în flagrant delict când vindea colaboratorului cantitatea de zece grame de cannabis contra sumei de 600 de lei.

De asemenea, în urma percheziţiei efectuată asupra autoturismului Matiz aparţinând acuzatului a fost identificată cantitatea de aproximativ 15 grame de cannabis destinată comercializării, precum şi un cântar pe care îl folosea pentru a cântări cantităţile de droguri comercializate consumatorilor dependenţi.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, Malonga Parfait Sorin, care în prezent lucrează ca inspector la Direcţia de Utilităţi Publice aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a fost identificat şi prins după ce mai mulţi consumatori de droguri audiaţi de poliţiştii BCCO Argeş şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)-Serviciul Teritorial Piteşti au spus că au achiziţionat drogurile de la acesta.

Malonga Parfait a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri şi dus în arestul Poliţiei Argeş. În cursul zilei de marţi acesta va fi dus la Tribunalul Argeş, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici