- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.08.2019, 16:08)
- Florin Zafiu
Mama şi bunicul Luizei cer anchetatorilor să reia de urgenţă cercetările în casa lui Gheorghe Dincă
Mama şi bunicul Luizei au cerut, joi, anchetatorilor să reia de urgenţă cercetările în teren şi mai ales în casa lui Gheorghe Dincă. Tergiversarea cercetărilor poate duce, în opinia lor, la diminuarea şanselor de supravieţuire a victimelor, dacă sunt în viaţă, şi la distrugerea probelor.
![Imaginea articolului Mama şi bunicul Luizei cer anchetatorilor să reia de urgenţă cercetările în casa lui Gheorghe Dincă](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/18259475/1/mama-luizei.png?width=560)
Mama şi bunicul Luizei cer anchetatorilor să reia de urgenţă cercetările în casa lui Gheorghe Dincă
Cererea depusă în numele mamei şi bunicului Luizei de avocatul familiei la DIICOT-Structura Centrală este adresată procurorului şef Felix Bănilă.
Potrivit acestui document, Monica Melencu şi Stelian Iordache solicită reluarea, în regim de urgenţă, a cercetărilor în teren şi mai ales la locuinţa inculpatului Gheorghe Dincă.
Cei doi susţin că tergiversarea cercetărilor poate duce la diminuarea şanselor de supravieţuire a victimelor, la alterarea sau distrugerea probelor şi la intervenţia altor persoane care să modifice locul faptelor.
„Presupunând că victimele sunt încă în viaţă şi au avut minime provizii de apă şi hrană, dacă acestea sunt descoperite târziu, şansele de supravieţuire devin aproape zero”, se arată în cerere.
Mama şi bunicul Luizei apreciază că stoparea sau neurgentarea cercetărilor în acest caz este „ca o favorizare a făptuitorului/inculpatului, dacă nu ca o complicitate”.
Aceştia au arătat că cercetările şi percheziţiile pot fi făcute şi în absenţa inculpatului, prin prezenţa la faţa locului a unui reprezentant al acestuia ori a unui martor asistent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18259475&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe