- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.09.2017, 07:35)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Dosarul decontărilor fictive de la CNAS | 14 persoane au fost reţinute, printre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi directorul CNAS, Marian Burcea, care a fost demis în urma reţinerii
Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care se investighează decontări fictive de la instituţie. În acelaşi dosar a fost reţinut şi fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu.
Urmărește
6391 afișări
UPDATE 10:33 Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost demis ca urmare a reţinerii
Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost demis, vineri, de premierul Mihai Tudose, ca urmare a reţinerii sale de către DNA în dosarul privind decontările ilegale. Alături de alte 13 persoane, acesta va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Marian Burcea este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei. Alături de el au fost reţinuţi şi actualul preşedinte al Casei de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, Ovidiu Munteanu, şi fostul şef al instituţiei, Lucian Vasile Bara. Cei doi sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional şi abuz în serviciu. Şi alţi directori din cadrul CASMB sunt vizaţi de anchetă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
UPDATE 09:26 Paisprezece persoane au fost reţinute în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS, printre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, anunţă DNA.
Sergiu Ciobanu este acuzat de trei fapte de trafic de influenţă şi de instigare la folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei.
Alături de Ciobanu şi Burcea au fost reţinute alte 12 persoane, funcţionari, reprezentanţi ai unor companii şi un avocat.
Astfel, printre cei reţinuţi se numără actualul preşedinte al Casei de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, Ovidiu Munteanu, dar şi fostul şef al instituţiei, Lucian Vasile Bara. Cei doi sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional şi abuz în serviciu.
De asemenea, vor fi prezentaţi instanţei şi alţi funcţionari din cadrul CASMB, respectiv Ion-Răzvan Geambaşu, director executiv, acuzat de abuz în serviciu, folosirea influenţei funcţiei de conducere şi constituire de grup infracţional, Ion- Ovidiu Mihăescu, şeful direcţiei de control, suspectat de abuz în serviciu şi grup infracţional, Gabriela Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare, funcţionare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru 354 de fapte de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, dar şi Alin Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, anchetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Irina Geambaşu, administrator al unei firme,este acuzată de instigare la folosirea influenţei, Răzvan Mihai Mischie, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, este reţinut pentru 18 infracţiuni de înşelăciune, Maria Costică, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, este cercetată pentru înşelăciune, iar Cristina Manta, avocat în Baroul Bucureşti, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).
Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani, ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei dar şi din conducerea CNAS.
”În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, arată DNA.
În cauză sunt vizate şi alte persoane.
Cei 14 reţinuţi vor fi prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti.
Sergiu Nicolae Ciobanu a fost adus de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) la SRI de George Maior, fost şef al serviciului, pentru a îi fi consilier. Acesta a părăsit SRI la finalul mandatului de director al lui George Maior.
Cei doi, alături de alte persoane, au dat declaraţii joi la DNA.
Infracţiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, activităţile fiind desfăşurate pe trei paliere.
Primul palier vizează sume fraudate din fondurile Casei de asigurări de sanatate a municipiului Bucureşti (CASMB), prin decontarea unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals", au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Ar fi fost implicaţi funcţionari din cadrul CSAMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor menţionate, ar fi existat numeroase situaţii în care prioritate la aprobare şi decontare au avut dosarele medicale cu pacienţi fictivi, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi.
Pentru a îşi ascunde urmele, cei implicaţi ar fi întocmit, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, în paralel fiind introduse şi şterse date din sistemul informatic al CNAS, prin accesare fără drept, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate, susţin sursele citate, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de aproximativ 13.200.000 lei.
Un al doilea palier pe care îl investighează procurorii se referă la suspiciuni potrivit cărora funcţionari din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din CASMB, inclusiv cu atribuţii de control şi de constatare a contravenţiilor, ar fi pretins foloase de la reprezentanta unei societăţi prestatoare de servicii medicale (asistenţă medicală la domiciliu), în schimbul renunţării, în viitor, la efectuarea în exces a activităţii de control la societatea respectivă, explică sursele citate.
O altă pistă pe care o verifică DNA se referă la un control al Curţii de Conturi, când persoane din sistem fi încercat să ascundă situaţia decontărilor privind pacienţii fictivi. În această situaţie, medicamente în valoare de 33.000.000 lei ar fi fost decontate prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepţie prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS, mai susţin sursele citate.
Infracţiunile investigate sunt luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic.
DNA face, joi, percheziţii la sediul CASMB şi CNAS, dar şi la alte 48 de adrese.
Citeşte şi: Dosarul decontărilor fictive de la CNAS | 14 persoane au fost reţinute, printre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi directorul CNAS, Marian Burcea, care a fost demis în urma reţinerii
Citeşte şi: FOTO | Elevii unei şcoli din Gorj au toaleta în spatele curţii, fără apă. Părinte: Ori merg acasă, ori se abţin/ Numărul şcolilor neavizate sanitar este în creştere faţă de anul trecut
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe