- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Marian Oprişan, achitat în procesul de corupţie care se judecă de aproape 9 ani: Mulţumesc DNA pentru imensa lecţie de viaţă, care m-a făcut mai înţelept
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD, trimis în judecată de DNA în 2006, pentru fapte de corupţie, a fost achitat, vineri, decizia magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca nefiind definitivă. Marian Oprişan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că mulţumeşte DNA pentru această imensă lecţie de viaţă care l-a făcut mai înţelept, arătând că a crezut mereu în Justiţie.
Marian Oprişan (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
”Vreau să mulţumesc bunului Dumnezeu şi tuturor magistraţilor judecători garanţi ai statului de drept din această ţară. Am crezut mereu în Justiţie. Vreau să mulţumesc DNA pentru această imensă lecţie de viaţă, care m-a făcut mai înţelept”, a spus Oprişan, menţionând că reacţia sa nu este una ironică.
El şi-a exprimat convingerea că România va investi şi va recompensa pe toţi lucrătorii din Justiţa românească pentru cinstea şi corectitudinea lor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
”Vreau să-mi exprim convingerea că România va investi şi va recompensa magistraţii judecători, garanţi ai statului de drept, procurori, poliţişti şi toţi lucrătorii din Justiţa românească pentru cinstea şi corectitudinea lor, pe cei care se află doar în slujba adevărului, pentru că numai având o Justiţie independentă, imparţială, aflată doar în slujba adevărului, românii vor putea prospera şi vor putea intra în rândul popoarelor civilizate”, a spus Oprişan.
El a arătat că mulţumeşte tuturor cetăţenilor României şi celor din judeţul Vrancea care nu s-au îndoit de integritatea sa în tot acest interval de timp.
”Vreau să mulţumesc tuturor instituţiilor statului care veghează la liniştea, siguranţa şi pacea românilor”, a conchis Oprişan.
Potrivit deciziei instanţei, Marian Oprişan a fost achitat pentru infracţiunile de utilizare a creditului în alte scopuri, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Instanţa a dispus, de asemenea, încetarea procesului penal împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, pentru infracţiunea de uz de fals.
Magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul vicepreşedintelui CJ Vrancea, Mircea Diaconu, pentru infracţiunile de care a fost acuzat.
Totodată, magistraţii au dispus şi achitarea lui Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice din Consiliul Judeţean Vrancea, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, instanţa dispunând, totodată, încetarea procesului penal pentru complicitate la fals intelectual şi uz de fals.
Instanţa a decis achitarea şi în cazul Valeriei Teodorescu, directorul Direcţiei Economice din CJ Vrancea, pentru abuz în serviciu, complicitate la această faptă şi complicitate la utilizarea creditului în alte scopruri şi încetarea procesului penal împotriva acesteia pentru fals intelectual şi uz de fals.
Un alt inculpat în acest dosar, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean Vrancea, a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, instanţa a decis încetarea procesului penal în cazul său pentru complicitate la fals intelectual şi uz de fals.
Instanţa a mai decis şi achitarea lui Valeriu Iacob, fost diriginte de şantier, pentru complicitate la abuz în serviciu şi a dispus încetarea procesului penal pentru fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au mai decis ridicarea sechestrului asigurător pus de procurori prin decizii din 2005 şi 2006 pe mai multe bunuci ale lui Marian Oprişan şi ale celorlalte persoane judecate în acest dosar.
Sentinţa magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.
Ultimul termen în dosarul lui Marian Oprişan a avut loc la Judecătoria Cluj-Napoca în 22 ianuarie, când judecătorul de caz a anunţat că va pronunţa sentinţa cel mai devreme după şapte zile, dar în 29 ianuarie aceasta a fost amânată cu încă o săptămână. Joi, pronunţarea sentinţei a fost amânată din nou, magistratul care a judecat dosarul motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera.
La ultimul termen, Marian Oprişan a venit la instanţă, avocatul acestuia, Gheorghiţă Mateuţ, solicitând includerea unor probe noi la dosar, constând în înscrisuri oficiale, precum şi audierea a 20 de martori - angajaţi ai CJ Vrancea, foşti consilieri judeţeni sau primari de comune din judeţul Vrancea, care în opinia sa ar fi ajutat la dovedirea nevinovăţiei clientului său, judecătorul de caz respingând însă aceste solicitări.
Tot în cadrul şedinţei de atunci, judecătorul de caz a respins şi solicitarea avocaţilor apărării de efectuare a unei noi expertize contabile pe motiv că prima expertiză a fost efectuată de expertul Cernea (Pintea) Liliana Roxana, aceasta fiind trimisă în judecată în prezent, în stare de arest preventiv, pentru fapte de corupţie.
În 22 ianuarie, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, spunea că nu ştie "care va fi decizia judecătorului", dar că se consideră nevinovat.
La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.
Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului unor firme neeligibile.
Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la "Căprioara" şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila "Rucăr" şi "Hanul dintre Vii", situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.
În 2006, când Oprişan a fost deferit justiţiei, DNA spunea că Judecătoria Focşani este cea competentă pentru a soluţiona cauza. În 14 noiembrie 2007 însă, magistraţii de la Judecătoria Focşani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru refacerea urmăririi penale.
În februarie 2008, dosarul lui Marian Oprişan a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. O lună mai târziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, după ce instanţa supremă a admis strămutarea acestuia.
Atunci, strămutarea a fost cerută de procurori, care au susţinut că Oprişan ar fi oferit locuinţe unor judecători din zonă şi că popularitatea acestuia ar putea afecta judecata imparţială a magistraţilor.
La sfârşitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis la Judecătoria Focşani, în urma declinării de competenţă. Dosarul nu a rămas însă pe rolul instanţei vrâncene, el ajungând, pentru a doua oară, la Judecătoria Cluj-Napoca.
Astfel, din 7 iulie 2010, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cazului.
În 5 iunie 2014, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al lui Oprişan. Surse oficiale din cadrul DNA au precizat atunci, pentru MEDIAFAX, că DNA solicită efectuarea verificărilor cu privire la faptul că, deşi Oprişan a fost trimis în judecată în iunie 2006, dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals nu a fost soluţionat, fiind acordate zeci de termene.
Potrivit sursei citate, judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul este pe rolul instanţelor de judecată de peste opt ani, din care patru ani la Judecătoria Cluj-Napoca.
Marţi, experţii contabili din dosarul de corupţie în care este judecat Oprişan au fost trimişi în judecată de DNA, în stare de arest, fiind acuzaţi că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi. Astfel, experta Ileana Roxana Cernea (Pintea) a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, iar experta Elena Valentina Muşuroiu, pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu.
Miercuri, Marian Oprişan a adresat o scrisoare deschisă cu titlul “Opriţi presiunile asupra magistraţilor judecători” preşedintelui Iohannis, Parlamentului, CSM, ambasadei SUA, CE, precum şi lui Cazanciuc, Niţu, Kovesi şi Ciorbea.
Oprişan spune, în scrisoarea deschisă, că decizia procurorului de caz de a da un comunicat de presă referitor la trimiterea în judecată a experţilor din dosarul său pentru aşa-zisa favorizare a făptuitorului, cu doar două zile înainte de pronunţarea instanţei în acest caz, reprezintă “un nou episod de punere a presiunii pe instanţa de fond şi de apel”.
El consideră, de asemenea, că nu este o simplă coincidenţă instrumentarea în numai trei săptămâni de către procurorul de caz a acestui dosar de abuz în serviciu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.