Marius Iacob, propus ca procuror şef adjunct la DNA, Ion Vasilache - la şefia Secţiei Parchetelor Militare

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a trimis vineri Consiliului Superior al Magistraturii propunerile de numire a lui Marius Iacob în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a generalului maior Ion Vasilache ca procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare.

Urmărește
499 afișări
Imaginea articolului Marius Iacob, propus ca procuror şef adjunct la DNA, Ion Vasilache - la şefia Secţiei Parchetelor Militare

Marius Iacob (Imagine: Bogdan Iordache/ Mediafax Foto)

Ministrul Robert Cazanciuc a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la nivelul secţiilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Astfel, Marius Constantin Iacob a fost propus în funcţia de procuror şef adjunct al DNA, generalul maior Ion Vasilache a fost nominalizat ca procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare, Camelia Sutiman - în funcţia procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, Iuliana Nedelcu - în funcţia de procuror şef al Secţiei Judiciare, Antonia Eleonora Constantin - în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare şi Simona Brădiceanu a fost propusă în funcţia de procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare.

Potrivit dispoziţiilor articolului 54 alineatul 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Consiliul Superior al Magistraturii arată, într-un comunicat de presă, că a înregistrat adresa prin care ministrul Justiţiei a transmis Secţiei pentru procurori, pentru avizare, propunerile de numire în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în funcţiile de conducere la nivelul secţiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să stabilească în şedinţa din 10 iunie data la care se vor desfăşura interviurile candidaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici