Maşină cu trei pacienţi dializaţi, lovită de un jeep într-o intersecţie pe DN 2E. O persoană a fost rănită

O maşină specializată în transportul persoanelor dializate în care se aflau trei pacienţi a fost lovită, la intersecţia DN 2 E cu DJ 209 A, în localitatea suceveană Cornu Luncii, de un jeep al cărui şofer nu a acordat prioritate, o tânără dializată fiind rănită.

Urmărește
86 afișări
Imaginea articolului Maşină cu trei pacienţi dializaţi, lovită de un jeep într-o intersecţie pe DN 2E. O persoană a fost rănită

Maşină cu trei pacienţi dializaţi, lovită de un jeep într-o intersecţie pe DN 2E. O persoană, rănită

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, un jeep condus de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, nu a acordat prioritate în intersecţia dintre DN 2 E şi DJ 209 A, în comuna Cornu Luncii, şi a lovit frontal un autoturism specializat în transportul persoanelor dializate, în care se aflau trei pacienţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, una dintre portierele maşinii de transport dializaţi s-a deschis, iar o pacientă, în vârstă de 20 de ani, a căzut din maşină şi a fost rănită, fiind suspectă de fractură de stern şi fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Celelalte persoane implicate în accident nu au suferit răni, a spus Epureanu, care a menţionat că şoferul jeep-ului este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat, alternativ, pe un sens de mers timp de o oră şi jumătate, a mai spus sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici